UPDATE: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi.
UPDATE: Potrivit unor surse ale Antena 3, incendiul ar fi pornit de la o aerotermă. În acest moment, ipoteza nu a fost confirmată. La fața locului au ajuns și procurorii de la Parchetul General.
Comandantul intervenției, colonelul Șchiopu a declarat că au acționat 24 de autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 4 autoscări de salvare de la înălţime, patru pentru descarcerare şi 10 microbuze pentru transport persoane
„Am reuşit să lichidăm incendiul şi să evacuăm personalul atât de la etajele superioare, cât şi de la parterul clădirii. În afară de cele patru persoane care sunt decedate, celelalte persoane – până la un număr de 102 – au fost evacuate şi transportate către echipajele de prim ajutor şi ulterior către spitalele desemnate. Am avut 24 de autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 4 autoscări de salvare de la înălţime, patru pentru descarcerare şi 10 microbuze pentru transport persoane”, a precizat colonelul Şchiopu de la ISU, potrivit Agerpres.
Colonelul Șchiopu a mai precizat că au fost afectate patru saloane.
„Am constatat că ardea cu flacără deschisă la parterul clădirii, pe o suprafaţă de circa 100 – 120 de metri pătraţi. Au fost afectate patru saloane. Era o ardere generalizată cu degajări mari de fum şi cu posibilităţi reale de extindere la etajele unu pe faţadă. Am intervenit atât din exterior, cât şi din interior. S-au constituit echipe de căutare-salvare, concomitent cu echipele de localizare şi lichidare a incendiului”, a mai declarat colonelul Șchiopu.
În această dimineață, în jurul orei 5, a izbucnit un incendiu la un pavilion al spitalului Matei Balș din Capitală.
A fost declanșat, în 9 minute, planul roșu. Patru persoane au decedat, iar restul pacienților, 102 la număr, au fost transportați la mai multe spitale. Unul dintre pacienții transferați este și Toni Grecu, din grupul Divertis.
Pompierii spun că au fost degajări mari de fum.
La spitalul „Matei Balş” s-au deplasat şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
La fata locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare. Salvatorii au acționat echipați conform protocolului COVID.
Pompierii spun că pacienții răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la alte spitale.
Incendiul izbucnit vineri dimineaţa la Institutul „Matei Balş” din Capitală a fost lichidat, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Potrivit șefului DSU, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare. Raed Arafat a precizat că încă nu se știe care este cauza incendiului. Potrivit acestuia, „rămâne problema în mâna celor care vor investiga cauza incendiului”.
„La momentul la care ştim care este cauza o să vină cu rezultatele. La acest moment, nu vom da speculaţii, bănuieli”, a mai spus Arafat.
Reamintim că în 14 noiembrie, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI. După două luni nu se cunosc încă rezultatele anchetei desfășurate la Piatra Neamț.
Vlad Voiculescu a declarat într-o intervenție telefonică la Antena 3 că situația este evaluată și vor fi luate măsuri.
„Pacienţii sunt evaluaţi. Până acum au fost transferaţi la “Victor Babeş” patru pacienţi. După informaţiile mele, cu siguranţă vor fi şi alte transferuri. Pacienţii sunt evaluaţi în acest moment în camera de gardă la Matei Balş. Este clar că este o problemă şi vorbim despre institutul cel mai bine finanţat din această ţară. De asemenea, vorbim despre spitalul care a tratat, sunt două spitale mari în Bucureşti care au tratat, foarte mulţi pacienţi, au fost folosite la capacitate până astăzi. (…) În acest moment, nu am decât informaţiile acestea că există trei decese deja”, a afirmat ministrul.
Managerul spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler spune că spitalul poate primi 36 de pacienți.
De asemenea, si-au manifestat disponibilitatea de a primi pacienți spitalele Victor Babeș, Sfântul Ioan și Witing.

















































