O nouă scrisoare de dragoste către lume a Părintelui Savatie Baștovoi. Cartea, ce v-o așez în Raft, se numește „Învățăturile unei prostituate bătrâne către fiul său handicapat”( Ed. Cathisma, București, 2016, 231 pg.).
Pornind de la o poveste reală, moartea unui copil asistat într-un orfelinat din Republica Moldova, din Republica Univers, în fond, oribila lui mutilare de către șobolanii „instituționalizați” devine pretextul unei ample analize de viață și de moarte. Avva Savatie, mereu surprinzătorul apostol al literei românești luminate de Duh, propune povestea vieții și morții ca unul care s-a coborât, deseori, mai bine de treizeci de ani, în mlaștina de interese și obscure răutăți din orfelinate, din iadurile grele de răutate umană ale spațiilor care ar fi trebuit să protejeze copiii. Dar nu-i numai aceasta. O bunică teleghidată în pocăința de răboj, care caută mântuirea prin gesturile irelevante ale pocaniei tehnice, o mamă răstignită în sărăcie care uită de viață și pare iremediabil pierdută, copiii în competiție cu moartea, mizeria unei vieți a oamenilor respinși. Pe lângă ei, îngerii căzuți în alcoolism ori furia falsei puteri, dezangajații de sistem, neplătiții, furibunzii. Icoana cărții pare a fi frigiderul din timpul lui Brejnev, sau mai dinainte, în care mortul urâțit de viață și desfigurat de moarte încearcă să se ascundă de abandonul celor din jur. Surpriza cărții? Jurnalul mamei fugită în Italia pentru a se prostitua și care se ascunde într-o căsnicie docilizată în conveniențe sociale. Restartată uman sub ochii noștri de intuiția soțului său, care speră să găsească dovezi ale unei trădări și descoperă paginile unei fidelizări de suflet. Nu există nici un personaj luminos, până și Nicolae este prezentat rănit de inflexiunea răutății din jur. Dar el, el trece Vămile, mai ales vama mândriei, acolo unde Nicolae e de neatins de contabilii răutății continue. Frust, deconcentrat în ironie, limpezind prin metaforă unde este nevoie, Savatie Baștovoi ne reînvață nejudecarea aproapelui. Propune un exercițiu de asceză socială: ăștia suntem, chiar dacă nu ne convine. Nicolae, urâțit de lume, fuge în Cer să-și restaureze frumusețea, să-și vindece convulsiile și bolirea. Și să aștepte, să ne aștepte.
Stilul cărții, așezat între ancheta de presă și scenariu de film, de altfel s-a și realizat un scurt metraj din țesătura cărții, ne redescoperă un Savatie Baștovoi implicat în viață, care refuză mistica absconsă și rarefiată a lui „nu știu” de dragul lui „știu și nu mi-e indiferent”. Ne cheamă la o lectură dură, sinceră, a durerii celui ucis pe pragul raiului.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
