Actual

INS: Pensiile au crescut mai mult decât dublu faţă de preţuri

Pensiile au urcat, în primele trei luni din 2019, cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce preţurile au crescut cu 4%.

Numărul mediu de pensionari a fost, în primul trimestru al acestui an, de 5,18 milioane de persoane, în scădere cu 17.000 de persoane faţă de trimestrul precedent, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,68 milioane, în scădere cu cu 8.000 persoane faṭă de trimestrul precedent.

Comparativ cu trimestrul 1 al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 43.000 de  persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 6.000 de persoane.

Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de același trimestru din 2018, cu 9,4% și respectiv cu 10,2%.

Cum au evoluat, în acelaşi timp, costurile resimţite de români? Preţurile de consum au crescut cu 4,0% în luna martie 2019 comparativ cu luna martie 2018. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost de 4,2%, potrivit datelor INS.

Circa 1.200 lei pe lună, în medie

Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc – plătite de casele de pensii) a fost de 1.227 lei, în creṣtere cu 0,3% faṭă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.181 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 47,8% (comparativ cu 50,7% în trimestrul precedent).

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 90,4% în totalul celor de asigurări sociale.

Raportul pensionari-salariați

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (77,2%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,2%.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu ṣi 14 la 10 în Botoṣani, Călăraṣi ṣi Vaslui.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top