Actual

ÎPS Ioachim a transmis un mesaj victimelor incendiului de la Piatra Neamț

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ÎPS Ioachim, a transmis un mesaj victimelor incendiului de spitalul suport Covid din Piatra Neamț.

„Cu profundă durere am aflat de tragicul incendiu petrecut la Secția ATI din cadrul Spitalului Suport Covid din Piatra Neamț în care și-au pierdut viața, potrivit informațiilor oficiale pe care le avem în acest moment, 10 dintre pacienții internați aici.

În aceste momente de grea încercare suntem alături de familiile îndurerate ale căror apropiați și-au pierdut viața în această tragedie, rugând pe Dumnezeu să odihnească în Raiul desfătării sufletele celor pe care i-a chemat, iar celor care au fost victime directe sau colaterale ale acestei tragedii, Dumnezeu să le toarne ulei și vin pe rănile lor trupești și sufletești.

 În mod deosebit, îndemn slujitorii sfintelor altare ca mâine, la Proscomidie, să adauge o miridă și să înalțe rugăciuni speciale pentru cei bolnavi de aici și de pretutindeni, dar în mod deosebit să înalțe un gând la Dumnezeu pentru părintele Ioan Antistescu, un om al liturghiei, care în aceste momente se află în spitalul de la Piatra Neamț luptându-se pentru propria viață.

Reamintim preacucernicilor părinți să continue rugăciunile pentru îndepărtarea molimei și să citească rugăciunea specială la sfârșitul Sfintei Liturghii stabilite de cancelaria Sfântului Sinod.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească în Împărăția Sa și să odihnească sufletele celor pe care i-a chemat la Sine, celor rămași în valea plângerii acestei vieți să le dăruiască răbdare în suferință, iar cadrelor medicale care se preocupă de îngrijirea lor și lucrează sub mantia iubirii Sale milostive, să le dăruiască răbdare și pricepere pentru tămăduirea grabnică a celor pe care îi îngrijesc!”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top