Irina Iordăchescu rescrie legenda!

Scena Operei bucureştene a găzduit, de-a lungul timpului, nume mari care au interpretat rolul Violetta Valléry. În ultimii ani, Felicia Filip a fost cea care a dus trăirea acestui rol dincolo de o partitură de operă, adăugându-i valenţe interpretative deosebite.

În seara de 20 ianuarie însă, pe scena Operei Naţionale Bucureşti am redescoperit-o pe Violetta Valéry, în interpretarea de excepţie a Irinei Iordăchescu. O interpretare foarte personală şi valoroasă! Soprana este una dintre puţinele prezenţe fermecătoare din cântul clasic feminin al scenelor româneşti. La noi, sopranele care îmbină o formă vocală excepţională cu o prezenţă ravisantă sunt puţine şi, de regulă, obţin repede bilet (numai dus) spre scenele internaţionale, remunerate corespunzător.

Irina Iordăchescu a rămas însă în România, deşi este şi frumoasă, şi talentată. A cântat adeseori peste hotare, însă, cel puţin pentru moment, este în plină glorie acasă, acolo unde, cu ani în urmă, tatăl ei, baritonul Dan Iordăchescu, scria legenda pe portativ.

Pare că trăieşte acest rol, nu că îl interpretează

Nu i-am văzut debutul în acest rol, din octombrie anul trecut, însă auzisem că a fost excepţională. Am văzut-o în alte roluri şi cred cu tărie că pentru Violetta s-a pregătit temeinic, şi vocal, şi sufleteşte.  Irina Iordăchescu a fost la al doilea spectacol cu Traviata la ONB şi a fost magică! Soprana a abordat de curând acest rol şi are toate atuurile pentru a şi-l face reper în carieră – voce, vârstă, fizic. Cu un trup uşor frivol, cu forme pline, peste care rochiile cu decolteuri largi alunecă aproape… periculos, Irina Iordăchescu e atât de naturală în acest rol pe care pare că îl trăieşte, nu că îl interpretează… De la frivolitatea pe care o are personajul său în debutul operei, atunci când se bucură de via?ă, în acodurile ariei „Libiamo ne”lieti calici”, Irina Iordăchescu a alunecat spre momentele pline de speranţă din aria „Ah, fors”e lui”, apoi spre accepxarea unui destin care să nu-i pericliteze personajului său viaţa luxoasă din saloanele pariziene – „Sempre libera”.

Înţelepciunea ariei „Dite alla giovine”, prin care Violetta îşi sacrifică iubirea, accepxând argumentele de ordin social pe care i le invocă tatăl, Giorgio Germont (Iordache Basalic), a fost interpretată atât de izbutit, încât, ca spectator, ai fi vrut să poţi lua parte la acţiunea de pe scenă, să salvezi iubirea celor doi. În actul al treilea, atunci când, orbit de disperare, Alfredo compromite poza socială a Violettei, aria „Alfredo, Alfredo, di questo core non puoi comprendere tutto l”amore” a părut sfâşietoare în interpretarea Irinei Iordăchescu, soprană care a fost impecabilă până la „Addio del passato”, până la ultimele acorduri ale operei.

Marius  Manea, un Alfredo Valoros!

Pe 20 ianuarie a avut în Marius Manea un Alfredo care a ridicat şi el calitatea spectacolului. L-am aplaudat şi pentru cum a acoperit momentul în care Ruxandra Ispas, Anina, nu a apărut pe scenă, în actul II. A depăşit momentul cu eleganţa datorată experienţei de pe scenă, astfel încât doar spectatorii cunoscători ai partiturii şi-au dat seama de absenţă.

Spectacolul a fost valoros din toate punctele de vedere: solişti, cor, orchestră şi dirijor – Vlad Conta. Însă am ales să dedic aceste rânduri sopranei Irina Iordăchescu pentru că, realmente, a fost revelaţia acestui început de an pe scena ONB. Până acum, aria-simbol a spectacolului era, întotdeauna, „Addio del passato”, aria-rugă din final. Acum însă, Irina Iordăchescu a interpretat atât de cutremurător aria „Amami Alfredo”, încât fiecare cuvânt, fiecare notă răsucea în inima spectatorilor un pumnal ipotetic… A fost unul dintre momentele revelatoare ale spectacolului.

Lacrimi…

Dacă, în final, unele soprane „îşi ies” din rol şi se bucură de aplauze, Irina Iordăchescu a ieşit în faţa cortinei ştergându-şi lacrimile. Rolul o consumase într-atât de mult, încât, la minute bune după ieşirea de pe scenă, personajul încă îi traversa simţirile. Lacrimi şi pentru că, la final, tatăl ei, Dan Iordăchescu, o urmărea din sală, strângând în mâini un buchet de flori pe care i l-a aruncat pe scenă, la final. Dan Iordăchescu a fost şi el martorul unei seri în care fiica sa, Irina, a rescris legenda Traviatei pe scena bucureşteană…