Featured

Judecătoarea Camelia Bogdan: Ionuț Matei e „frate” cu Nuțu Cămătaru

Într-un interviu acordat Pressone, judecătoarea Camelia Bogdan, suspendată de două ori din magistratură, a făcut mai multe afirmații șocante, curajoase sau care țin de domeniul patologiciului. Una din ele.

Aflată în momentul de față la Washington, unde este bursier al National Endowment for Democracy, o fundație privată dedicată întăririi instituțiilor democratice, Camelia Bogdan a povestit pentru sursa citată că „era singurul judecător cu doctorat”, că asupra președintele țării trenează suspiciuni cu privire la săvârșireainfracțiunii de spălare de bani și de la care nu se confiscă produsul infracțiunii, fiindcă se bucură de imunitate și că „judecătorul Ionuț Matei (nr. de la Înalta Curte de Casație și Justiție) l-a judecat pe Nuțu Cămătaru”, cu care este „frate” în aceeași lojă masonică.

Mai mult, Bogdan pune sub semnul întrebării o sentință de achitare a Corinei Corbu, actualul președinte al Înaltei Curți, sugerând cumva că aceasta ar fi autorul unor fapte penale.

Redăm mai jos câteva din afirmațiile Cameliei Bogdan:

CORINA CORBU

„Am deranjat și fiindcă am criticat sistemul judiciar. Vă aduceți aminte că înainte să fiu judecată de doamna Gabriela Bogasiu am criticat criteriile după care se fac numirile la Înalta Curte.

Și vă amintiți că inclusiv în ceea ce privește numirea doamnei președinte a Înaltei Curți (Corina Corbu, n. red.), am cerut decizia de achitare a dânsei, fiindcă s-a pronunțat o decizie de achitare neatacată, în condițiile în care un martor, un judecător din Înalta Curte, a relatat cum doamna judecător, care acum ocupă funcția de președinte a Înaltei Curți, a săvârșit fapte penale.

S-a considerat că nu e suficient un singur martor. Nici până acum nu mi s-a pus la dispoziție decizia de achitare a doamnei Corina Corbu.”

IONUȚ MATEI

„– Cum poți să fii judecător și să faci parte din masonerie?

– Se întâmplă, vedeți dumneavoastră. La noi, trebuie văzut cu cine este în lojă. Din informațiile care există, avem și mulți masoni de bună credință. Cum este cazul city managerului de la Oradea, care a devoalat ce se întâmplă în loje și cum a decăzut această instituție la noi. 

S-a transformat într-o instituție de interes public, deoarece au primit terenuri de la stat și este deturnat scopul în ideea săvârșirii de infracțiuni. Sunt și alți judecători în aceste loji, despre care nu se scrie nimic. Ei pot fi „frați” cu cei pe care îi judecă. Am înțeles că e și Nuțu Cămătaru în lojă. El a fost judecat de domnul judecător Ionuț Matei, membru în aceeași lojă.”

În 2008, Adevărul scria că Ionuţ Matei ar fi făcut parte din completul care a redus pedeapsa lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, de la nouă ani de închisoare la doar doi ani, şapte luni şi 17 zile. Ziare.com nota că Nuţu Cămătaru ar fi cerut ca Ionuţ Matei să-i judeceLa Curtea Supremă, pentru că el cunoaşte dosarul.

 

KLAUS IOHANNIS

„Acum cred că trebuie să critic proiectul prin care s-a implementat la noi Directiva privind confiscarea. Sunt sungura care a adus în atenția publică dezincriminarea spălării banilor.

Astăzi nu mai e infracțiune spălare de bani atunci când deschizi un cont în bani sau faci casă sau trimiți bani din afară, banii furați din trafic de persoane, din ce mai săvârșești pe afară, cybercrime sau trafic de droguri, trimiți banii în țară și se face o casă – nu mai e spălare de bani la noi. 

Că s-a considerat că dacă nu te trage nimeni la răspundere, nu mai poți urmări spălarea de bani autonomă. 

Asta a promulgat domnul președinte Klaus Iohannis, în condițiile în care domnia sa este pasibil de aceste infracțiuni. 

Nu se prea dezbate în presa din România, dar să pretinzi că ai cumpărat șase case din meditații fără să faci dovada că ai plătit taxe și impozite pe acele sume din meditații ridică o foarte serioasă suspiciune privind săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. 

E un proverb românesc: peștele de la cap se-mpute! Atâta timp cât în fruntea statului avem un președinte în privința căruia trenează suspiciuni cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni, și de la care nu se confiscă produsul infracțiunii, fiindcă se bucură de imunitate. Dar se poate confisca ce s-a obținut prin săvârșirea de infracțiuni. Nu există impunitate pe așa ceva. Confiscarea este obligatorie. 

Dar acestea sunt principiile pe care le promovăm noi, ați văzut că la nivel de Parchet General, procurorul este preocupat să nu mai fie găinaț în capul SPP-iștilor.”

CARTEA DE ÎNȚELEPCIUNE

Conform unei decizii pronunțate de CEDO, recent, Camelia Bogdan nu trebuia să fie suspendată din magistratură până la o decizie definitivă a unei instanțe, cum prevede actuala lege română.

„Pentru aceasta eu trebuie să fiu repusă în poziție, să mi se returneze salariile și să mi se plătească contribuțiile și să mi se acorde celelalte drepturi.”, a declarat Bogdan pentru Pressone.

Însă cea mai importană problemă pentru Camelia Bogdan este recuperarea unei cărți de înțelepciune, aflată sub sechestru împreună cu alte bunuri, în urma unei percheziții efectuate în fostul său birou de la Curtea de Apel București.

„La a doua suspendare – și mă așteptam să fiu dată din nou afară – la Curtea de Apel București, mi s-au sechestrat toate lucrurile personale fără să fiu informată, deși eram judecător în funcție. Eram la Târgu Mureș să-mi execut sancțiunile date de Înalta Curte.

Dar, în momentul în care percheziționezi un birou de judecător sau când intri în lucrurile personale ale cuiva, și ale unui inculpat, este chemat avocatul. La mine nici măcar nu am fost informată. 

După vreun an și jumătate – anul trecut, înainte să mă întorc în Washington – am cerut acces să-mi iau doar documente din calculator pentru a-mi termina teza de doctorat și mai aveam eu o carte a înțelepciunii.

Și am descoperit că pe mine nu m-a anunțat nimeni că biroul meu a fost percheziționat și bunurile mele sechestrate în opt saci. 

– Practic ați aflat la un an și ceva după?

– Da. S-a întâmplat în martie 2018 și am aflat că mi-au fost sechestrate bunurile în octombrie 2019. Este motivul pentru care am depus o nouă procedură în care am cerut să nu-mi fie predat calculatorul până nu pot verifica autenticitatea a ceea ce este în calculator și până acum nu am putut să-mi recuperez nimic.

Sunt niște derapaje, eu cred că survin și de la lipsa de educație. Pentru că ai cei 7 ani de acasă și dacă ai imprimate niște principii de cum să te comporți în societate…

…Eu aș vrea măcar acea carte a înțelepciunii să mi-o recuperez din lucrurile sechestrate la Curtea de Apel București. Și după aceea să discutăm de salarii și drepturi retroactive și contribuții.”

Interviul integral poate fi citit aici.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top