Judecătoarea Florica Roman, despre schimbările cruciale aduse legilor Justiției

Despre legile Justiției au scris toate publicațiile din țară și multe din străinătate! Scandalul care s-a format în jurul lor a dus la unul dintre cele mai lungi momente de tensiune din ultimii ani.

Și acum, subiectul încă este dezbătut de experți și politicieni, jurnaliști și economiști din toată țara. Una dintre cele mai recente analize vine de la o persoană care știe cel mai bine despre ce e vorba. Judecătoarea Florica Roman a scris, pe site-ul personal, un articol despre schimbările care au avut loc în sistem, material pe care Q Magazine în redă integral, în continuare:

Scandalul născut de modificările legilor

Scandalul actual din jurul modificărilor la legile justiției ne arată că România, după integrarea în UE, a făcut un REGRES în loc să fi progresat în exercițiul democrației.

Citește și: 2017, anul labilității politice, al Justiției și al protestelor

Vina pentru acest regres al practicării democrației în România – în comparație cu inițierea legilor justiției din 2004 și al modificărilor făcute în 2005 și 2012 – nu este al Uniunii Europene, ci a noastră, ca societate. După integrarea în UE, cei de afară au considerat că am devenit o democrație consolidată, motiv pentru care nimeni nu s-a mai preocupat de derapajele „democrației originale” din România, iar noi – autosuficienți fiind – am crezut că nu mai avem nimic de învățat ori de perfectat.

Efectul este acela că am pierdut deprinderile democratice, uitând ce înseamnă și cum funcționează o democrație. Nu se mai dialoghează în societate, nu se mai dezbate, nu se mai educă și documentează, ci acum toată lumea și toate instituțiile luptă. Deseori „lupta” dusă de unele instituții se face prin mijloace care exced competențele lor constituționale.

Progresele din justiție?

În urma solicitării pe care am adresat-o celor 7 ambasade europene, de a preciza public care articole din modificările adoptate de Parlament la legile justiției ar afecta „progresele” din justiție, am fost întrebată insistent atât de către presă, cât și de către foarte mulți internauți, ce părere am despre modificările deja adoptate la legile justiției.

Să lăsăm Curtea Constituțională să se pronunțe mai întâi, de aceea voi vorbi acum NU despre fondul modificărilor la legile justiției, ci despre procesul prin care aceste legi au fost inițiate, adoptate și promulgate inițial, iar apoi cum au fost modificate ulterior.

Citește și: Ce documente a trimis Florin Iordache ambasadorilor care au criticat Legile Justiţiei?

Cele trei modificări

Legile 303/2004, 304/2004 si 317/2004, cunoscute pe larg ca “legile justiției”, au fost adoptate în 2004 ca urmare a unor inițiative legislative venite de la Guvern.

„Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel putin 100.000 de cetățeni cu drept de vot”, prevede art. 74 alin. (1) din Constituție, iar „Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată”, prevede alin. (3) din același articol.

Așadar, Guvernul de atunci și-a exercitat un drept constituțional, formulând acele inițiative legislative.

Propunerile dezbătute intens

Deși venite de la Guvern, propunerile respective de lege au fost larg dezbătute și atunci în Parlament. De exemplu, propunerea legislativă care ulterior a devenit Legea 303/2004 a fost înregistrată la Senat pe data de 20.08.2003 și adoptată pe data de 17.12.2003 (după 4 luni), de unde a plecat la Camera Deputaților, care a adoptat-o pe data de 01.06.2004 (după 6 luni).

Citește și: Aventura legilor Justiţiei în Parlament a luat sfârşit 

După ce au fost adoptate de Camera Deputaților, legile au fost trimise – conform Constituției – spre promulgare Președintelui României.

„Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire”, prevede art. 77 alin. (1) din Constituție.

Ce a făcut președintele?

Președintele de atunci, uzând de dreptul său conferit de art. 77 alin. (2) din Constituție, conform căruia „înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii”, a retrimis legile 303 și 304 Parlamentului pentru reexaminare.

Parlamentul a reexaminat cele două legi, le-a adoptat din nou și le-a retrimis Președintelui României spre promulgare, iar acesta le-a promulgat.

Citește și: Noi modificări în Justiție? Spectacolul continuă, cu aceiași actori

Cei interesați pot găsi pe site-ul Camerei Deputaților și al Senatului parcursul legilor de atunci:

Legea 303/2004:
– Camera Deputaților: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=5248
– Senat: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L324&an_cls=2003

Legea 304/2004:
– Camera Deputaților: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=5239
– Senat: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L323&an_cls=2003

Legea 314/2004:
– Camera Deputaților: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=5547
– Senat: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L421&an_cls=2004

Modificările din 2005

În 2005, odată cu schimbarea puterii, aceste legi au fost modificate consistent prin Legea 247/2005, care a fost adoptată de Parlament prin „angajarea răspunderii Guvernului”.

Diferit față de un proiect de lege „inițiat de Guvern” (cf. art. 74 alin. (1) din Constituție), caz în care Guvernul doar trimite Parlamentului proiectul de lege, la care apoi parlamentarii aduc amendamente și modificări prin dezbaterile parlamentare, așa cum s-a întâmplat în 2004, „angajarea răspunderii Guvernului” se face conform art. 114 din Constituție, care prevede următoarele:

„(1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.”

Răspunderea Guvernului

Pe scurt, la „angajarea răspunderii Guvernului” pe o lege în Parlament, Guvernul prezintă un proiect de lege Parlamentului, iar în termen de 3 zile se poate face o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Dacă moțiunea este votată de majoritatea parlamentarilor, Guvernul „este demis” (și, evident, proiectul de lege este respins), iar dacă moțiunea este respinsă, legea „se consideră adoptată“.

Citește și: Aleșii decid soarta Justiției în România

Guvernele recurg, de obicei, la varianta „angajării răspunderii” pe un proiect de lege atunci când doresc ca parlamentarii să nu facă modificări majore la acesta sau când îl doresc adoptat mai repede. Evident, modul acesta de adoptare al unei legi este lipsit de dezbateri parlamentare de substanță.

Ce s-a întâmplat în 2005?

În 2005, CSM-ul a avizat negativ proiectul Guvernului de modificare a legilor justiției. Atunci, ca și acum, avizul CSM era doar consultativ.

După ce legea, asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului, a fost adoptată de Parlament prin respingerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, opoziția de atunci a contestat legea la Curtea Constituțională.

Înalta Curte de Casație și Justiție, de asemenea, a contestat legea la CCR.

Atât opoziția, cât și ÎCCJ, au uzat atunci de dreptul constituțional conferit de art. 146 lit. a) din Constituție, care prevede printre atribuțiile CCR și pe acela că „se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea (…) Înaltei Curți de Casație și Justiție, (…) a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel putin 25 de senatori”.

CCR, prin Decizia 375/2005, a constatat că unele prevederi din lege erau neconstituționale, astfel că legea s-a întors în Parlament. Parlamentul a pus în acord prevederile neconstituționale cu decizia respectivă a CCR, după care legea a fost trimisă la Președinte pentru promulgare, iar acesta a promulgat-o.

Pentru cei interesați, aici se poate urmări procesul legislativ privind Legea 247/2005: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=6359.

Modificările din 2012

Următoarea modificare substanțială făcută acestor legi a început în 2011 și s-a finalizat prin Legea 24/2012, prin care s-au adus modificări Legii 303/2004 și 317/2004. Inițiativa a mai fost cunoscută și ca „mica reformă din justiție”.

Citește și: Legile Justiției: Ies robele în stradă

Inițiativa legislativă poate fi consultată aici:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=12359.

După cum puteți constata, proiectul a fost respins inițial de Camera Deputaților, dar a fost adoptat de către Senat.

Legea a trecut de Senat

După ce legea a fost adoptată de Senat, ca și cameră decizională, atât opoziția de atunci, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, au uzat din nou de dreptul conferit de art. 146 lit. a) din Constituție și au sesizat Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională, prin Decizia 2/2012, s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate atât de opoziție, cât și de ÎCCJ, și, în raport cu criticile formulate, le-a respins pe toate, motiv pentru care legea a mers la Președinte spre promulgare.

Concluzie după modificările din 2004, 2005 și 2012 la legile justiției

Făcând abstracție de cine a fost la putere sau în opoziție în 2003/2004, 2005 sau 2012, vedem că absolut fiecare actor implicat, fie în procesul de inițiativă legislativă sau de legiferare, fie în cel de control de după adoptarea legii de către camera decizională din Parlament, s-a folosit – într-un mod perfect democratic – de prerogativele care îi erau conferite de Constituție pentru a-și impune propria viziune cu privire la legile justiției.

Citește și: Apărătorii justiției se întâlnesc și astăzi

Toate aceste prerogative de inițiativă legislativă și legiferare, precum și de verificare și control sunt prevăzute în Constituție, iar utilizarea lor face parte din exercitarea și funcționarea efectivă a democrației constituționale care există în România.

România, stat de drept!

Subliniez aici faptul că, încă din art. 1, Constituția țării noastre prevede că „România este stat de drept” (alin. 3), stat care îl are în centru său pe om, motiv pentru care, tot în acest alineat, se spune că demnitatea, libertățile, drepturile omului „sunt garantate” de către acest stat.

Acest stat, spune tot Constituția, „se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale” (art. 1 alin. 4).

Separarea, pe de o parte, și echilibrul puterilor, pe de alta, l-am văzut exercitat concret în modul în care toți actorii constituționali s-au implicat în inițierea legilor justiției în 2004 și în modificările aduse acestora în 2005 și 2012.

Instituțiile și-au angajat răspunderea

Guvernele au inițiat propuneri legislative în 2004 și 2012 sau și-au angajat răspunderea pe modificări în 2005. Parlamentarii de la putere sau din opoziție au adus amendamente la inițiativele depuse, iar în comisie sau plen aceștia au votat pro sau contra.

Citește și: Problemele legii Justiției sunt departe de a se termina!

În 2004, Președintele a uzat de dreptul sau constituțional de a retrimite două dintre legi Parlamentului spre reexaminare, iar în 2005 și 2012 opoziția parlamentară și ÎCCJ au uzat de dreptul de a sesiza Curtea Constituțională pentru controlul de constituționalitate înainte de promulgare.

În 2005 CCR a constatat că unele prevederi din lege sunt neconstituționale, legea fiind retrimisă la Parlament pentru corectare, iar în 2012 aceeași Curte nu a găsit nici un viciu de neconstituționalitate modificărilor făcute, motiv pentru care legea a mers la Președinte spre promulgare.

Într-un cuvânt, toate aceste acțiuni au fost un exercițiu de punere în practică atât al principiului separației puterilor din stat, cât și al controlului reciproc, cunoscut și sub numele de „checks and balances”.

Modificările din 2017

Toate acțiunile de mai sus au avut loc în 2004, 2005 și 2012, când România era fie înainte de integrarea în Uniunea Europeană, fie la scurt timp după integrare, când s-ar putea spune – cu oarecare justețe – că puterile și instituțiile statului nu deprinseseră încă folosirea eficientă a tuturor mecanismelor democratice de „checks and balances”.

Citește și: Ordonanţa 13, recursul compensatoriu, legile Justiţiei. What’s next?

Din 2012 până în prezent, însă, necesitatea de noi modificări și îmbunătățiri la legile justiției a devenit evidentă, fiind cerută atât de societate, cât și chiar de sistemul judiciar.

Dispoziții neconstituționale

De exemplu, dispoziții din legile justiției ce au fost declarate neconstituționale, cum ar fi procedura de revocare a membrilor CSM, așteptau de 4 ani să fie puse în acord cu Constituția. Deși abuzurile din justiție au devenit deja de notorietate, acum s-a descoperit că răspunderea materială a judecătorilor și procurorilor era practic inaplicabilă, trebuind a fi modificată.

De câțiva ani există, chiar în cadrul sistemului judiciar, grupuri de lucru și consultări succesive ale judecătorilor și procurorilor, inițiate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la ce modificări sunt necesare pentru a îmbunătăți aceste legi. Cele mai multe dintre aceste propuneri, venite chiar din interiorul sistemului, se regăsesc în propunerile de modificare făcute de Consiliului Superior al Magistraturii.

Procedura de modificare din toamnă

În acest context, în toamna anului 2017 s-a declanșat procedura de modificare a legilor justiției.

Ministerul Justiției a venit cu o propunere de proiect, care a fost avizat negativ de CSM, deși cu o seară înainte, aceiași membri din CSM fuseseră de acord cu cea mai mare parte a propunerilor.

Din acel moment, dezbaterile despre modificările legilor justiției nu au mai fost despre cum să facem justiția să funcționeze mai bine, astfel încât oamenii să aibă parte de o justiție mai performantă, echitabilă și profesionistă, ci modificările la legile justiției au devenit arma în disputa politică.

Citește și: Legile justiției, între Curtea Constituțională și lupta de gherilă

Guvernul nu a mai susținut inițiativa propusă de Ministerul Justiției, ce fusese avizată negativ în bloc de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel că un grup de parlamentari au propus inițiative distincte de modificare a celor trei legi ale justiției, preluând o bună parte din propunerile CSM.

Opoziția organelor abilitate

Majoritatea magistraților și a CSM s-au opus categoric oricăror modificări și îmbunătățiri la legile justiției (unele modificări fiind cerute chiar de ei) și le-au criticat vehement și fără nici un argument, clamând că modificările ar aduce atingere independenței justiției și ar pune în pericol statul de drept.

O parte a presei și a societății intitulate civile, ca la un ordin, fără a prezenta vreun argument și exemplu clar care prevederi ar fi problematice, au rostogolit aceleași slogane panicarde, că statul de drept din Romania e la marginea prăpastiei.

În aceeași păruială pe legile justiției s-au implicat și ambasadele, care s-au raliat unor astfel de critici fără substanță, acestea arătându-se „îngrijorate” în abstract și vorbind de „pericole” fără a preciza însă, clar și concret, care prevederi din legi ar pune în pericol justiția și „progresele” acesteia din ultimii ani.

Propagandă și manipulare

Sloganele, propaganda și manipularea au luat locul dezbaterilor documentate despre îmbunătățirile ce sunt necesare a fi făcute legilor justiției și despre care este cea mai bună formă ce se poate da acestor legi.

Citește și: Centenarul măgarilor și legile justiției

Comparând situațiile din 2004, 2005 și 2012 cu situația prezentă a modificărilor aduse la legile justiției, constatăm că societatea românească, după integrarea în Uniunea Europeană, în loc să fi progresat în exercițiul democrației și al folosirii pârghiilor democratice de „checks and balances” a făcut, în fapt, un regres.

Vina pentru acest regres al practicării democrației în România nu este al Uniunii Europene, ci a noastră, ca societate. După integrarea în UE, cei de afară au considerat că am devenit o democrație consolidată, motiv pentru care nimeni nu s-a mai preocupat de derapajele „democrației originale” din România, iar noi – autosuficienți fiind – am crezut că nu mai avem nimic de învățat ori de perfectat.

Am uitat cum funcționează o democrație!

Efectul este acela că am pierdut deprinderile democratice, uitând ce înseamnă și cum funcționează o democrație. Nu se mai dialoghează în societate, nu se mai dezbate, nu se mai educă și documentează, ci acum toată lumea și toate instituțiile luptă. Deseori „lupta” dusă de unele instituții se face prin mijloace care exced competențele lor constituționale.

Ar fi timpul și ar fi benefic ca fiecare instituție și autoritate publică să-și exercite atribuțiile în limitele competențelor constituționale, respectând atât separarea și echilibrul puterilor, cât și colaborarea loială dintre instituții.

Citește și: Lazăr: Instituţiile din justiţie au fost ţinte ale atacurilor concentrice

În fond, modificările la legile justiției, despre care se tot vorbește, ar trebui să se facă având în prim plan binele oamenilor. În vacarmul uriaș însă, generat de propagandă și dezinformare, numai despre binele oamenilor și dreptul lor la o justiție echitabilă NU s-a mai vorbit.