Actual

Unii cu restructurarea, alții cu analiza. Adie vântul schimbării în guvernul Tudose

Adie vânt de schimbare la guvern. La o zi după demisia ministrului Apelor și Pădurilor, Doina Pană, apele nu-s  chiar limpezi în interiorul PSD. Preşedintele Executiv, Niculae Bădălău, spune Guvernul ar putea fi restructurat. Social democratul vrea un executiv mai suplu, cu cel mult 17 ministere, faţă de 24, câte sunt în prezent. Alte voci din Partidul Social Democrat sunt mai rezervate și cer o analiză în interiorul partidului. 

badalau

„La ultimele declaraţii ale preşedintelui partidului, Liviu Dragnea, şi ale premierului s-ar dori o nouă arhitectură a Guvernului. Ţinând cont de acest lucru, CEx-ul va lua decizia. Cred că un Congres ar face bine sănătăţii partidului, în care să relansăm ideile noastre politice, să relansăm viaţa politică, mai ales că 2018 este an preelectoral, ştim că în 2019 vom avea două rânduri de alegeri.”, susține Bădălău, citat de news.ro.

Ecaterina Andronescu, senator PSD, vorbește despre schimbare, însă cere mai întâi o evaluare a fiecărui minister în parte.

andronescu

„Uitându-mă din exterior către guvern, pot să spun că s-ar putea mult mai bine. Dar, o restructurare este o decizie este de o importanță majoră. Trebuie să fie luată în urma unei analize care să vadă ce-a fost bun în fiecare minister, ce-a mers, ce trebuie continuat, ce nu a funcționat. Poate trebuie regândiți și oamenii care coordonează sectoarele respective. Hotărârea trebuie luată în Comitetul Executivul Național. Nu trebuie congres pentru asta. PSD-ul nu-și permite să nu întregistreze performanțe în fiecare domeniu.”, a declarat Ecaterina Andronescu pentru Q Magazine

Nici vicepremierul Paul Stănescu nu crede că Guvernul condus de Mihai Tudose ar trebuie restructurat. Mai mult, acesta spune că un congres ar face mai mult rău decât bine partidului.

paul stanescu

„Cred că Guvernul funcţionează foarte bine. Nu cred că trebuie făcute comasări sau alt gen de lucruri făcute în Guvern. Confirm că Guvernul la această oră funcţionează foarte bine. În structura actuală”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

La finalul anului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunțat că în luna ianuarie va avea loc o discuţie privind eventuala necesitate a modificării structurii Guvernului. Dragnea, însă, s-a declarat mulțumit de activitatea executivului de la Palatul Victoria și a spus că nu se discută despre remaniere. Totodată, premierul Mihai Tudose a spus că tot luna aceasta va avea loc o evaluare. Nu doar a Guvernului, ci și la nivelul şefilor de agenţii, secretarii de stat și membri în consilii de administraţie.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top