Centenarul măgarilor și legile justiției

În anul 1916, Ștefan Zeletin a publicat cartea Din țara măgarilor, care urma să constituie un capitol dintr-o lucrare „literară” mai vastă intitulată Metafizica dosului (definitivată de autor în 1918, dar pierdută pentru posteritate). Dar cine vrea să înțeleagă miza polemicii din jurul legilor justiției nu trebuie decât să-l (re)citească pe filosof.

„Justiția măgarilor”

A-l rezuma pe Zeletin înseamnă a-l ucide. Cu toată impietatea, preferăm, de aceea, să oferim câteva citate:

„E cu putință o justiție fără legi? Căci nici nu pare a se ști de ființa lor în țara măgarilor. Adică, să vorbim limpede. Pe hârtie se află și acolo o întreagă puzderie de norme de tot soiul. Decât, orice măgar dă în ele cu copita și se poartă ca un măgar ce este. […]

Pe cât ni se pare, întreaga legiuire nescrisă a măgarilor se poate reduce la două principii de temelie, unul privind dreptatea înăuntrul țării, altul înăuntrul sfatului țării. Cel dintâi e deci principiul justiției extraparlamentare, cel din urmă, principiul justiției intraparlamentare. […]

1. Principiul justiției extraparlamentare sună în chipul următor: Orice măgărie, privită în sine nu alcătuiește o rușine, dacă e bine ascunsă. Ea devine o rușine din clipa în care e dată la iveală și scuturată sub nasul lumii cinstite. Din acest principiu teoretic decurg următoarele două reguli de justiție practică: a) Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezvelește o măgărie. […] b) Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei crește în măsură cu murdăria ce are la suflet făptașul măgăriei. […]
2. Principiul justiției măgărești intraparlamentare sună astfel: Orice măgărie, de orice soi și orice mărime, nu alcătuiește o vină dacă se poate dovedi că pârâtorul e un măgar tot atât de mare ca și pârâtul. […]

Liberalii, pârând pe conservatori: Sunteți niște hoți! […]

Conservatorii, apărându-se: Nu mai spuneți, cinstiți și harnici tovarăși întru hoție! […]

Liberalii, urmându-și pâra: Sunteți niște fărădelege! […]

Conservatorii încunânându-și apărarea: Mai bine țineți-vă botul cu amândouă labele, dihănii de trei ori inconștiente, să nu mai audă și străinii de isprăvile noastre și să ne facem de râs în fața lumii.”

Citește și Legile Justiției nu îi îngrijorează pe magistrații onești

Litera și spiritul

Nu știu ce ar fi spus Zeletin despre actualul episod al modificării normelor justiției. Dar, probabil, ne-ar fi atras atenția la distincția dintre literă și spirit, dintre teorie și practică.

Legile oamenilor sunt perfectibile și, prin urmare, supuse schimbărilor. De aceea nu ne mai raportăm la Codex Hammurapi. Dar, pentru a îmbunătăți un act normativ, trebuie să ne întrebăm care au fost neajunsurile celui vechi. Pentru a ne face mai bine înțeleși, ar fi utilă o mică exemplificare.

Potrivit Legii nr. 303/2004 (acum în vigoare), procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii-șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani În funcția de judecător sau procuror.

Și acum să vedem cu ochii minții un film după un scenariu real. Este faptul nopții. O doamnă a cărei frunte este ascunsă sub batic se strecoară pe lângă ziduri, privind din când în când peste umăr. La un moment dat, ajunsă în fața unei clădiri impunătoare, își deschide cu precauție umbrela.

Urmărește când portarul își părăsește postul și o zbughește înăuntru. Tot cu fereală, intră în lift. Încă mai gâfâie când ciocăne discret la o ușă masivă. Hohotele de râs puternice, masculine amuțesc brusc…Undeva, în celălalt capăt al Bucureștilor, într-un palat păzit de SPP, un alt personaj pitit după o perdeluță își așteaptă cu nerăbdare trimisa…

Poftim? Vi se pare o procedură transparentă?

Ei bine, așa a fost propusă, în 2013, Laura Codruța Kovesi la șefia DNA. Femeia cu basma era Elena Udrea, simplu deputat din partea Partidului Democrat Liberal. Comilitonii? Victor Ponta (premier PSD și Ministrul interimar al Justiției) și Sebastian Ghiță (deputat PSD). Cât despre bărbatul misterios, cred că l-ați recunoscut deja pe Traian Băsescu, conducătorul unui stat care nu devenise încă mafiot.

Care e morala fabulei noastre? Nu atât existența sau inexistența unei puzderii de norme determină calitatea statului de drept, cât vocația democratică a elitelor sale politice. Zeletin ar fi răspuns mai sec: măgăria!