Jurnal „american”

Mă îndrăgostesc tot mai mult de Europa

18 septembrie

America s-a degradat mult! New Yorkul este plin de gunoi… La propriu și la figurat! Nu mai e nimic glam sau stylish! E sufocat de imigranți de proastă calitate, nu de creiere cum era odată… și de looseri!

Ieri, tangențial, am fost la un party dat de filantropii Colegiului Manhattan, care s-a ținut în hotelul în care am locuit. Toți bogați și bătrâni! Toți la frac și papion! Toți albi-străvezii la față! Smochiniți și stafidiți! N-aș fi ales unul de acolo, deși toți erau milionari! Ultra! 

Magazinele sunt Hi-Tec… Vitrinele sunt nebune! E o lume nouă… Complet dementă!

Un negru pe o motocicletă cât o mașină, la semafor – îmi pare rău că nu l-am filmat – avea muzica atât de tare, încât se auzea pe patru străzi! Rap de negri, evident!

O grasă imensă în colanți Gucci, cu burta atârnând la propriu peste banda colanților, purta un tricou scurt (ca să se poată vedea burta) pe care scria Vogue. Ceva indescriptibil!!! Am ratat-o și pe asta! Eram atât de șocată, încât mi-a paralizat și simțul reacției rapide de a o imortaliza.

Străzile sunt pline de bărbați îmbrăcați cât mai feminin, care urlă, practic, din tot aspectul: Hi, I am gay! Vrei să dormi cu mine la noapte? Ceva horror!

Mâncarea este mai toată plasticată. Omleta e făcută dintr-un amestec de culoare galbenă, dozat în bidoane. Pentru cei care vor să înțeleagă cum reușește America să hrănească 230 de milioane de oameni, recomand vizionarea unui documentar Food.inc

Sau mai bine nu! Vă veți îngrozi!

Nu am fost în niciun restaurant, indiferent dacă avea stele Michelin sau nu, în care să pot conversa cu cei care mă însoțeau, pentru că era un zgomot infernal și trebuia să țipăm unii la alții, ceea ce era și obositor, și neplăcut.

America este într-adevăr locul libertății absolute, în care nu există formalism și în care poți deveni milionar cu un simplu liceu, dar este și locul care te consumă, te uzează, te stoarce de energie, nu-ți dă liniște, din cauza competiției. Ai senzația că fiecare zi în care ți-ai păstrat locul de muncă a fost trăită cu pistolul la tâmplă. Din când în când, mai iese câte unul chiar cu mitraliera pe stradă și împușcă la întâmplare. La propriu.

Americanii îl detestă pe Trump, pentru că este lipsit de maniere și nepoliticos, dar îl votează, pentru că economia „merge” și pentru că este singurul care se poate lupta cu China, noua superputere mondială.

Până și emigranții cu care am vorbit, afectați oarecum de măsurile restrictive ale actualei Administrații, spun că democrații sunt slabi și că degeaba n-au blocat imigrația, dacă au paralizat economia prin măsuri proaste.

Ceea ce reușește Trump, spre deosebire de alți președinți, este cultivarea sentimentului național. De altfel, în ultimul discurs la ONU a reafirmat teza lui principală: „Viitorul nu va aparține globaliștilor, ci patrioților.”

Am vizitat America pentru prima dată când aveam vreo 19 ani, direct la Casa Albă, însoțind premierul de atunci. Am nutrit pentru ea mereu un dor și o dorință de-a mă reîntoarce. Pe măsură ce trece timpul însă, mă îndrăgostesc tot mai mult de Europa.

CARLA, întâlnirea de la bibliotecă

19 septembrie

Cu două zile în urmă, în fața Bibliotecii Publice din New York, încercam să fac câteva fotografii cu numele gravat pe clădire. Zeci de oameni – în așteptare sau în contemplare – stăteau pe treptele ei.

Fata care stă jos, concentrată în calculatorul ei, ignora complet lumea din jur.

„Fotograful” meu urcă scările și-mi arată ce cadre a reușit să prindă. Îmi plac, dar rostesc cu voce tare (ca și când, și dacă ne-ar fi auzit cineva, cine ne-ar fi putut înțelege?!): Sunt frumoase, da’ nu-mi place fata asta care stă fix în poză!

Blândă, ea ridică ochii spre noi și îmi spune în cea mai ardelenească română: Mă dau la o parte, dacă vreți, nu-i nicio problemă! Așa am cunoscut-o pe Carla Oaida, venită din Cluj (mai exact de la Câmpia Turzii) la New York să studieze.

Am zâmbit amândouă și am sfârșit prin a ne îmbrățișa în acea zi și prin a bea o cafea astăzi, în Soho.

A venit în America și a făcut Științe politice și economice la Fordham University, iar acum face Drept la Columbia University. Tatăl a rămas în România, în timp ce mama, cea mai bună prietenă cu care vorbește zilnic, este manager și locuiește în Palm Beach. O vizitează uneori pe bunica la Câmpia Turzii.

Îmi spune despre ea că este o „idealistă realistă”. „Visez mult și muncesc și mai mult să împlinesc aceste vise. Sunt empatică și sensibilă, pretențioasă și ambițioasă. Sunt extrem de pasională și când încep ceva pun toată energia mea în joc. Voi fi mereu fata care crede că poate avea totul”, mi se descrie Carla în timp ce bea dintr-un pahar de ice coffee.

Cum se simte o fată singură, de 21 de ani, în orașul cu 8 milioane de locuitori? „Când m-am mutat în babylonul ăsta modern, am avut un șoc cultural. Nu puteam să mă obișnuiesc cu ideea că erau în jurul meu sute de naționalități și că plonjasem într-un ocean de diversitate culturală. Eram uimită, fascinată, dar și copleșită în același timp. Dar mi-au plăcut mereu schimbările și am îndrăgit acest moment de îndată ce am pășit în el, din avion. M-am adaptat destul de repede”, povestește Carla.

Are un sentiment de recunoștință pentru profesoara de franceză din liceu, de acasă, și actualului profesor de Drept constituțional, Philip Bobbit, care îi este mentor în drumul ei spre examenul de anul viitor, din iunie, când va intra în Baroul din New York. N-am niciun dubiu că va reuși.

Întrebat despre Carla, într-un studiu pentru facultate, profesorul Bobbit o descrie drept „periculos de inteligentă”. „E o glumă între noi. Trebuia să închidem un deal (în engl.: afacere – n.n.) vara asta și partenerii clientului nostru nu erau deloc flexibili cu cerințele recomandate, astfel încât clientul nostru, care își dorea să concluzionăm mai repede, decisese să renunțe și să accepte cererile lor. După întâlnirea respectivă, Carla a intrat grăbită în biroul meu și mi-a zis: Cu tot respectul, dar, domnule profesor, clientul este orb, dacă nu poate să vadă că ei sunt pe punctul de-a accepta termenii noștri! Am fi naivi să renunțăm acum!

E foarte pasională când vorbește despre ceva în care crede. Noi considerăm acea întâmplare prima ei victorie și clientul nostru a denumit-o periculos de inteligentă, așa că ne-am amuzat la expresia asta de atunci. Dar nu glumesc când spun că ea este foarte profesionistă, cu un nivel de intuitivitate ridicat, om cu repere morale solide și inimă bună. Sper să nu își piardă niciodată sclipirea aceea”, a remarcat profesorul Bobbit.

Este deșteaptă, profundă. A studiat 6 luni la Sorbona în trecut și acum este bursieră la Columbia, datorită notelor mari pe care le ia! Da, ea o fată din România, singură într-un oraș copleșitor, departe de tot ceea ce ar putea-o conforta. Are teancuri de cărți lângă pat și iubește să citească. Mi-a promis că nu va abandona never această opțiune! Datorită profesorului ei de la Columbia University, care a văzut în ea potențialul, a luat masa zilele trecute cu James Comey, a asistat la procese la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii și a cunoscut avocați celebri. Determinată și responsabilă, Carla Oaida este o întâmplare fericită din călătoria mea… întâmplată la… Bibliotecă!  

Jeunesses Musicales

28 septembrie

Într-o seară de sâmbătă, în sala Atheneului Român, am fost alături de trei tineri concurenți: doi chinezi și un neamț, în emoțiile lor de a câștiga concursul Jeunesse Musicales București. Inițiat în urmă cu 10 ani și organizat de Asociația Elite Art Club Unesco, se datorează dorinței președintelui acesteia,

Mihaela Dragomir, de a intersecta culturi diferite și de a promova patrimoniul cultural românesc în lume, misiune pe care nu a abandonat-o din 2003, când a luat ființă Asociația, în ciuda conturării unei societăți tot mai aculturalizate.

Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales, dedicat în exclusivitate dirijorilor sub 35 de ani, oferă oportunitatea de a debuta la nivel internațional. Anul acesta aproximativ 100 de tineri dirijori au aplicat pentru concurs.

Invitatul special al Galei a fost violonistul Charlie Siem, unul dintre remarcabilii tineri violoniști contemporani. Născut în Londra, cu un tată norvegian și o mamă englezoaică, Charlie a început să cânte la vioară la vârsta de trei ani, după ce l-a auzit pe Yehudi Menuhin interpretând Concertul pentru Vioară al lui Beethoven. Vioara magică Guarneri del Gesu d’Egville, care i-a aparținut lordului Menuhin, îi este cel mai fidel prieten în această mirifică călătorie muzicală. Până la vârsta de 33 de ani, Charlie Siem a evoluat deja sub baghete prestigioase, precum Zubin Mehta, Charles Dutoit, Yannick Nézet-Séguin sau Sir Roger Norrington.

Sun Yifan, câștigătorul Ediției a X-ea a Concursului Jeunesse Musicales București, este student la Conservatorul de Muzică din Shanghai. A început ca pianist și în 2016 a participat la deschiderea Disneyland Shanghai ca asistent al celebrului compozitor chinez Tan Dun. Din 2014 a avut ocazia de a dirija Orchestra Filarmonică din Shanghai, Orchestra Operei din același oraș și orchestrele simfonice din Shenzhen și Sichuan. La ediția de anul trecut a Concursului dat a fost unul dintre cei 12 semifinaliști. S-a perfecționat cu maeștri precum John Nelson și Thomas Sanderling.