Jurnal. Andrei Șerban, regizor de regine și erou al vremurilor cu „politici corecte”

Maria Stuart, cea „mai presus decât îi era reputația”, a rămas prin moarte o umbră peste conștiința reginei Elisabeta I de-a lungul întregii vieți a acesteia. Și iată-le împreună și 437 de ani mai târziu. 

• Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
• In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
• Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
• Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
• Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA

Inseparabile în destin și în cărțile de istorie, cele două personaje sunt centrul ultimei piese montate de Andrei Șerban pe scena Teatrului Național din București, unde a revenit după 32 de ani.

Distribuția și echipa creativă care aduce această poveste pe scena Naționalului include nume remarcabile: Raluca Aprodu și Ofelia Popii (care joacă, alternativ, atât rolul reginei Elizabeth, cât și pe cel al lui Mary Stuart), Nicoleta Lefter (Mary Stuart), Mihai Călin, Florin Aioane/Ștefan Mihai/ Tudor Cucu Dumitrescu, Conrad Mericoffer, Marius Bodochi, Emilian Oprea, Mihai Calotă, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos.

Aseară, în rolul reginei Anglei a fost Raluca Aprodu, iar în cel al reginei scoțiene Nicoleta Lefter.

Pe o scenă cu decor minimal, în care timpul, închisoarea și eșafodul au fost sugerate prin simboluri, impactul asupra spectatorului a rămas exclusiv în sarcina actorilor și a textului.

Că Shiller a fost un dramaturg de forță al clasicismului german nu mai sunt dubii, dar și adaptarea pe care a făcut-o britanicul Robert Icke textului original al piesei „Mary Stuart”  nu este cu nimic mai prejos decât forța originalului, chiar dacă a fost prelucrat prin „modernitate”.

Spiritului tânăr al celor doi creatori li s-a adăugat experiența lui Andrei Șerban care a știut să aleagă actorii, dinamica, accentele și costumele epocii, de la 2024 la 1587, astfel încât să creeze un spectacol de referință pe scena Naționalului, în care trăiești ubicuu și atunci și acum.

Replicile, ura și frica, iertarea și rangul, aparența castității versus asumarea voluptății, trăirea extrovertită și negarea vibrației, sufocarea cu „lanțul regalității”, față de libertatea inexplicabilă chiar între zidurile celulei, fac din dualitatea celor două regine un regal actoricesc în care Raluca Aprodu-divin de frumoasă-excelează, dar Nicoleta Lefter ia toți laurii lumii. Deși ambele roluri sunt dificile, Mary Stuart îți rămâne în minte după ce ieși din sală, după ce călăul reușește să-i desprindă capul de trup, în sfârșit, la a treia lovitură. 

Toți ceilalți actori au fost foarte buni: Ștefan Mihai, Marius Bodochi (înțelept sfătuitor al Elisabetei care demisionează în semn de revoltă față de valorile lumii noi, în care crimele pot fi justificate prin conservarea regalității), Mihai Călin (al cărui joc de scenă devine tot mai robust pe măsură ce înaintează în vârsta teatrului și care a dat o probă de măiestrie regizorală în „Procesul lui Eichmann”- care nu înțeleg de ce nu se joacă mai des, fiind un spectacol eveniment și atât de necesar tinerilor care sunt cei mai vulnerabili în siajul unor mituri deformatoare), Mihai Calotă, Ciprian Nicula (în rol scurt, dar expresiv).

Înainte de premieră, regizorul spunea: „Revin după mai bine de 30 de ani la Național cu un proiect extrem de ambițios – Mary Stuart, o adaptare actuală a prietenului meu, Robert Icke, după faimoasa piesă istorică a lui Schiller. E drama a două femei puternice, Mary și Elizabeth – două regine, a Scoției, și, respectiv, a Angliei. Ambele ajung la o confruntare cu cele mai extreme consecințe ale puterii. (…) O piesă despre situația acestor femei, fascinate una de cealaltă, prinse într-o rețea complexă de atracție, rivalitate și gelozie. O națiune divizată, când istoria își pierde sensul și totul pare condus de șansă, un adevăr al tuturor timpurilor, cât și al momentului pe care îl trăim în prezent. (…) Icke oferă o șansă extraordinară femeilor să joace alternativ două roluri uriașe: regina care trebuie asasinată (Mary) și pe cea care trebuie s-o asasineze (Elizabeth). Alegerea oferă și surpriza unui element pur teatral, o demonstrație de virtuozitate actoricească. (…)
Pentru Icke, șansa are o importanță primordială în felul în care evoluează piesa. De aceea, în anumite seri, în spectacol, toți actorii află în ultimul moment, în același timp cu publicul, distribuția celor două regine prin simpla învârtire a unei monede! Aruncarea monedei subliniază simbolic natura arbitrară a destinului, cât și înrudirea celor două femei, singure într-o lume care aparține bărbaților. Aceste femei sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede. În timp ce moneda se învârte, timpul și istoria ramân suspendate”.

Că Andrei Șerban face un spectacol mare era de așteptat. El este omul tragediilor antice, al dramelor istorice, al operelor colosale- țin minte și acum monumentala lui „Turandot” de la Royal Opera House deși au trecut vreo 15 ani de când am văzut-o-, dar este mai ales omul care a rămas fidel principiilor și valorilor sale, preferând să demisioneze de la Columbia University, după o colaborare de zeci de ani, când i s-a cerut să facă selecția candidaților după culoarea pielii și a opțiunilor sexuale, obligatoriu minoritare, nu după criteriul valorii profesionale.

Într-un interviu din 2022, pentru „Europa liberă”, amintea că într-o altă piesă montată la Teatrul Maghiar din Timișoara,  „Doctorul”-tot a lui Icke- a putut să atingă „toate temele dureroase ale lumii de azi: rețelele sociale și efectul lor deformator în cultură, adevărul alternativ pentru a servi o agendă, amuțirea dialogului public, frica de a spune liber ce crezi de frica marginalizării, câștigarea și pierderea reputației într-o clipă, identitățile impuse, rasiale, sexuale, politice, gender, așa încât nu mai știm ce suntem și cine suntem.”

Andrei Șerban este nu doar un regizor mare, ci și un erou al vremurilor pe care le traversăm…în care „călăii politicilor corecte” nu s-au sfiit să-l ghilotineze profesional, în timp ce istoria îi consemna și demnitatea și martiriul și gloria.

PS. Victor Rebenciuc, în sală… slăbit, aproape stins, împuținat, mergând greu…dar găsind, probabil, energia necesară și pentru viitoare, nu doar trecute, mitinguri civice pentru apărarea valorilor democratice și înfricoșarea alegătorilor de venirea rușilor.