Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat că UE încearcă să organizeze discuții pentru a aduna informații de la sursă
Foto: Facebook
Actual

Kaja Kallas: UE nu a fost informată despre progresul negocierilor dintre Putin și Trump

Uniunea Europeană nu a primit până în această dimineața informații de la Statele Unite referitoare la progresul negocierilor privind Ucraina între președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin.

Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat că UE încearcă să organizeze discuții pentru a aduna informații de la sursă.

Ea a spus că au existat deja contacte cu oficiali ucraineni, care au fost însă reticenți în a comenta apelul telefonic, în timpul căruia Trump a încercat să-l convingă pe Putin să accepte o încetare a focului în războiul din Ucraina.

Kallas a evaluat informațiile făcute publice atât de Rusia, cât și de SUA și a concluzionat că „Rusia nu își dorește cu adevărat să facă niciun fel de concesie”.

„În acest moment, se pune întrebarea ce se va întâmpla”, a mai spus ea.

În timpul convorbirii telefonice de marți, Trump i-a cerut lui Putin să accepte o încetare completă a focului în Ucraina. Cu toate acestea, singurul acord la care s-a ajuns a fost ca Rusia să nu mai atace infrastructura energetică a Ucrainei timp de 30 de zile, dacă Ucraina va accepta acest compromis.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa sprijină ideea, dar are nevoie de mai multe detalii cu privire la termenii exacți ai acordului dintre Trump și Putin.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top