La răscruce de interese

Vineri, 24 iulie, a avut loc prima chemare la rugăciune musulmană după ce Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a transformat Hagia Sofia din muzeu în moschee. El însuși a rostit primele cuvinte din Coran. În același timp, în Grecia ortodoxă, drapelele au fost coborâte în bernă și au bătut clopotele a moarte.

• Rectorul UNEFS: Eu am cerut suplimentarea locurilor pentru studenți. Nu am vorbit niciodată cu generalul Vlad
• Roman Gofman a devenit noul director al Mossad. Netanyahu: Ridică-te și strălucește!
• Prof. Mariana Badea revine cu „Bumerang de manele… lingvistice”
• Generalul Gheorghiță Vlad: Resping toate acuzațiile! Nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea
• Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților

Templul, care a fost construit în 537 și a servit ca cea mai mare catedrală ortodoxă creștină timp de o mie de ani, a fost transformat într-o moschee în 1453 odată cu căderea Constantinopolului, capitala Bizanțului.

După patru secole, în 1934, a devebit muzeu prin decizia lui Mustafa Kemal Atatürk, care a dorit să se facă cunoscut în lume drept un conducător modern al Turciei laice.

Anunțul președintelui Erdoğan a fost primit cu aplauze entuziaste de musulmani, nu doar cei ce locuiesc în Turcia. O mare parte din presa occidentală a criticat decizia, întrucât manevra lui Erdoğan a urmărit să distragă atenția națiunii de la problemele economice actuale.

Această explicație – marxistă din toate punctele de vedere – are în vedere cel puțin doi factori: psihologic (credința musulmană) și politic (mesaj simbolic pentru lume). Atenția unei națiuni poate fi redirecționată în multe feluri, așadar, de ce ar fi ales transformarea unui muzeu într-o moschee?

Analiștii occidentali atei, deiști sau agnostici de obicei nu pot înțelege fenomenul credinței religioase, realitatea sa palpabilă. În termeni științifici, credința poate fi privită ca un fenomen psihologic, iar fenomenele psihologice trebuie luate în considerare la fel de mult ca cele fizice sau – uneori – chiar mai mult.

Omul este restricționat în acțiunile sale de aceste două aspecte: realitatea fizică și pilotul său automat psihologic intern, să zicem. Nu este adevărat că credința poate muta munții în sensul literal al cuvântului, dar nici nu este adevărat că totul este o chestiune de constrângere fizică.

Există femei care devin prostituate deși au bani destui, și există altele care nici măcar nu se vor gândi să se vândă, în ciuda faptului că au multe lipsuri materiale.

Factorul religios (a se citi psihologic) este la fel de puternic ca cel economic. Neînțelegerea acestuia a dus la  importarea a milioane de musulmani în țări (foste) creștine de către liberalii occidentali.

Liberalii considerau credința religioasă ca o simplă fațetă a tradiției, culturii sau moștenirii, care poate fi schimbată după bunul plac și care nu constituie un impediment serios pentru ideile liberale. Acum este clar cât de mult au greșit, când minoritățile religioase – în special cea musulmană – generează probleme sociale grave.

Turcia are un Directorat pentru Afaceri Religioase (cunoscut sub numele de Diyanet pe scurt), care operează și în străinătate, în special în rândul turcilor dispersați în multe din țările vest-europene. Nu există nimic comparabil cu acesta în țările occidentale. Diyanet are un buget mare la dispoziție și cuvântul „religios(ase)” din numele său se referă în mod evident la religia musulmană.

Analiștii occidentali susțin de asemenea că președintele Erdoğan s-a rupt de tradiția laică instituită de Mustafa Kemal Atatürk, din moment ce acesta din urmă a creat statul turc modern pe ruinele Imperiului Otoman după primul Război Mondial.

Fie ei nu reușesc să înțeleagă faptul că secularismul este identic cu credința sau religia doar cu semnul minus în față, sau o fac intenționat pentru a se prezenta drept cei ce ocupă poziția morală superioară. De ce ar trebui să fie secularismul ceva mai bun decât religiozitatea?

Fiind, în cel mai bun caz, creștini superficiali, jurnaliștii occidentali sunt incapabili să-și imagineze cât de important poate fi acest fenomen psihologic cunoscut sub numele de credință religioasă.

Dacă au această incapacitate de a se pune în locul credincioșilor autentici, ar trebui măcar să învețe ceva din psihologie. Asta dacă doresc să facă acest efort. Atunci ei ar fi aflat că religia este orice constituie cea mai înaltă valoare din psihicul unui om.

Prin urmare, nu trebuie să fie Creștinism sau Islam; religia poate lua forma comunismului, fascismului, feminismului sau chiar a secularismului. Cu câteva secole în urmă europenii care descopereau, cucereau și administrau teritorii străine aducea cu ei crucea creștină și Biblia (una dintre corăbiile lui Columb a fost numită Sfânta Maria); astăzi, puterile occidentale afișează steaguri curcubeu, simbol al comunității lgbt, pe teritorii străine și impun acceptarea drepturilor homosexualilor așa cum au forțat cândva oamenii indigeni să accepte creștinismul.

De ce ar trebui ca turcii să se abțină de la reconvertirea unei moschei transformate în muzeu  (la loc în moschee) și să fie într-un fel rușinați de asta, atunci când, în același timp, americanii și britanicii pot fi mândri că arborează steaguri homosexuale pe ambasadele lor din Moscova?

De ce primul mesaj trebuie să fie considerat reprobabil, în timp ce cel de-al doilea nu? Occidentul își tratează valorile consacrate cu seriozitate, de ce nu ar face și Orientul la fel? De ce presupusul principiu superior al secularismului ar trebui să limiteze expresia credințelor musulmane sau creștine, dar nu și a celor a homosexualilor?

În 1934 Mustafa Kemal Atatürk a semnat un ordin care a transformat moscheea monument istoric din Istanbul într-un muzeu. Cam în aceeași perioadă – câțiva ani mai devreme și câțiva ani mai târziu – comisarii sovietici făceau același lucru pe teritoriul vast al Uniunii Sovietice: unele biserici și moschei – cele norocoase, am putea spune – erau convertite în muzee (ale credinței și ateismului!), altele în grajduri, depozite și clădiri similare.

Nu a fost transformarea moscheii simbol a Istanbulului – numită așa în limbajul politic actual – o palmă dată pe fața musulmanilor de atunci și o încălcare a dreptului de a mărturisi orice credință religioasă? Decizia președintelui Erdoğan nu este o rectificare a unei greșeli din trecut? De unde aceste standarde duble?

Președintele Erdoğan planifica de mult timp la reconvertirea Hagiei Sophia într-o moschee. Tocmai și-a îndeplinit promisiunea.

Mass-media occidentală face acum ce face de obicei: acordă cuvântul turcilor occidentalizați, turcilor nereligioși care trăiesc în Occident sau disidenților domestici – într-un cuvânt, toți cei care se opun deciziei lui Erdoğan – și astfel mass-media creează impresia că majoritatea turcilor ar prefera mai degrabă ca președintele lor să ordone ambasadei turce de la Moscova să arboreze pavilionul homosexual în loc să recupereze Hagia Sophia pentru Islam. Asta fac de obicei aceste organizații media.

Când președintele Putin câștigă în alegeri sau un referendum, când un candidat de dreapta câștigă într-o țară est-europeană, BBC, Deutsche Welle și aliații lor se grăbesc să-și convingă telespectatorii, ascultătorii și cititorii că țările cu astfel de candidați câștigători au probleme grave cu democrația și drepturile omului.

Sugerează că demosul (poporul) care alege un candidat de dreapta face un rău democrației. De asemenea, și în aceste cazuri, cetățeni selectați din astfel de țări sunt aleși pentru a-și exprima criticile și teama față de ceea ce se întâmplă. Folosesc trucul consacrat.

În afară de aceste considerente, președintele Turciei poate testa și reziliența Occidentului. Nu că ar fi prea mult de testat. În mod repetat, lumea a putut vedea incapacitatea totală a Occidentului de a acționa și incompetența sa în a întreprinde orice. Influxul din 2015 de oameni din lumea a treia și gestionarea acestuia – când președintelui Erdoğan i-au fost plătite miliarde de euro pentru a acționa ca bodyguard al Europei- spune multe. S-ar putea să ia în considerare încasarea unui miliard în plus pentru a nu converti muzeul într-o moschee, dar nu aș paria pe asta. Europa post-creștină l-ar plăti mai degrabă pentru a nu închide o moschee.

Papa Francisc și-a exprimat „îngrijorarea,” cum obișnuiește (toți politicienii neputincioși fac asta), dar cam atât poate face. De ce ar trebui să-i pese de președintele Erdoğan? Ce părere poate avea despre un papă care în 2019 împreună cu Marele Imam din Al Azhar a semnat Declarația de la Abu Dhabi, în care se afirmă că „pluralismul și diversitatea religiilor sunt dorite de Dumnezeu în înțelepciunea Sa”? (Un document despre fraternitatea umană în vederea păcii mondiale și conviețuirii, vatican.va). De ce ar trebui să-i pese unui astfel de papă dacă Hagia Sophia este creștină, laică sau musulmană?

Moscheile au apărut ca ciupercile după ploaie în Europa de Vest și din ce în ce mai mult în America de Nord și Australia, în timp ce bisericile creștine sunt goale, vândute, sau transformate în tot felul de utilități, asta dacă nu sunt dărâmate. Doar pentru că descendenții creștinilor nu păstrează templele strămoșilor lor, nu înseamnă că credincioșii musulmani ar trebui să facă la fel. Musulmanii își doresc ca templele lor să fie lăcașuri de cult. Europenii au discoteci în ale lor.

Traducere din analiza publicată de GEFIRA