Elena Lasconi afirmă că este a doua oară când CCR intervine în procesul democratic
Foto: Facebook
Actual

Lasconi acuză: CCR se joacă cu siguranța națională!

După ce CCR a decis renumărarea voturilor, preşedintele USR, Elena Lasconi, a reacționat, acuzând Curtea Constituţională că se joacă cu siguranţa naţională” şi intervine pentru a doua oară în procesul democratic.

„CCR se joacă cu siguranţa naţională! Votul fiecăruia dintre noi este sfânt! Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolut îngrozitor pentru o ţară democrată. Sunt aici să apăr democraţia şi fac un apel către Biroul Electoral Central să trateze renumărarea voturilor cu înţelepciune. Legea trebuie să fie la fel pentru toţi, nu interpretată diferit pentru unii. Pentru a doua oară, CCR intervine în procesul democratic. CCR nu poate pune preşedinţi la masa verde”, a scris lidera USR, pe Facebook.

Extremismul se combate prin vot, „nu prin jocuri de culise”, a subliniat Lasconi.

„România merită mai mult, nu o grupare de politicieni vechi care folosesc instituţii strict pentru interesul personal! Sunt aici să apăr democraţia şi voi face tot ce pot pentru ca aceasta să nu fie călcată în picioare de politicieni corupţi”, a transmis Elena Lasconi.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat la Digi24 că nu poate aprecia cât va dura numărarea voturilor, întrucât „nimeni nu poate pocni din degete și să renumere nouă milioane de buletine de vot

„E vorba de numărarea a nouă milioane de voturi. (…) Avem ședința BEC la ora 16.00 și va dispune măsurile corespunzătoare. Nimeni nu poate pocni din degete și să renumere nouă miloane de buletine de vot care se regăsesc în 42 de depozite, în fiecare județ al țării. Nu cred că cineva își închipuie că acest lucru poate fi făcut într-o noapte”, a spus șeful AEP, la Digi24.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top