Liderul ALDE Guy Verhofstadt a declarat, într-o intervenţie telefonică la “Sinteza zilei”, că europarlamentarul Adina Vălean nu a fost susţinută de familia sa politică pentru a obţine funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.

Intern

Liderul ALDE, interzis la o emisiune cu Antonescu, unde a vrut să dezmintă ce a spus liderul PNL



Liderul ALDE a intervenit la Antena 3 după ce intervenția sa a fost refuzată la Realitatea TV, acolo unde Crin Antonescu era invitatul lui Rareș Bogdan și al lui Ion Cristoiu. De menționat că Guy Verhofstadt dorea să dea un drept la replică la afirmațiile lui Crin Antonescu făcute chiar în cadrul respectivei emisiuni, conform cărora soţia sa s-a bucurat de sprijinul lui Guy Verhofstadt pentru această funcţie. “Domnul Antonescu spune exact opusul”, a declarat liderul ALDE, la Antena 3, care a vorbit şi despre îngrijorarea sa cu privire la fuziunea liberalilor din România cu partidul lui Băsescu, care este implicat în fapte grave de corupţie în aceste zile.

”Nu am o asemenea putere de negociere. Dacă o aveam, eram președintele României. Nu se duce nimeni la PPE să spună ce vrea el acolo. Ce a făcut doamna Nicolai m-a surprins. Adina Vălean are o carieră pe care și-a construit-o înaite să fiu eu președinte PNL. E ceva neclar aici. Iar e o informație falsă, am solicitat cu Guy Verhofsdat, despre o așezare. El a vorbit explicit despre Adina Vălean. Şapte ani Adina Vălean a reprezentat la vârf grupul ALDE. Avea un nume, avea o cotă, care nu putea fi impusă nici de Antonescu, nici de Băsescu. Ea nu s-a amestecat în politica internă. Doamna Nicolai a intrat într-o situaţie încurcată pe care nu vreau să o comentez”, a fost declarația lui Antonescu care l-a determinat pe liderul ALDE să ceară intervenția în direct pentru un drept la replică ce i-a fost refuzat.
Crin Antonescu încerca să o contrazică prin aceste declarații pe europarlamentarul PNL Norica Nicolai care a afirmat că Antonescu a pierdut inclusiv partidul pentru ca soţia sa, europarlamentarul Adina Vălean, să primească o funcție de vicepreședinte în Parlamentul European din partea PPE.
”Crin Antonescu nu cred că mai poate reveni vreodată în fruntea PNL sau să mai fie candidat la alegerile prezidenţiale. Din păcate, pentru un preţ prea mic, Crin Antonescu a pierdut partidul. Că să îşi pună soţia vicepreşedinte al Parlamentului European, Crin Antonescu a renunţat la tot”, a afirmat Norica Nicolai la RTV.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top