Ministerului Educației i-au trebuit trei zile ca să reacționeze în legătură cu scandalul sexual care îl are în centru pe profesorul Alfred Bulai de la SNSPA.
- Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
- Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
- Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
- Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
- Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită
Ministerul Educației afirmă în comunicat că „nu tolerează, în sistemul de învățământ, nicio abatere care ar putea afecta integritatea și demnitatea umană și susține demersurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) pentru clarificarea și soluționarea aspectelor semnalate în spațiul public ce vizează comportamentul lipsit de deontologie al unui cadru didactic universitar”.
Consiliul de Etică și Management Universitar va face verificări în universități cu privire la cazurile care au vizat elemente de hărțuire sexuală (sau fapte asimilate) și la modul în care acestea au fost gestionate la nivelul comisiilor de etică universitară și rezultatele acțiunilor întreprinse la nivel instituțional, inclusiv prin raportarea la măsuri de prevenție.
„Auditarea comisiilor de etică universitară va cuprinde și prezentarea inițiativelor la nivel instituțional pentru promovarea unor valori etice fundamentale, precum libertatea academică, respectiv combaterea discriminării, a abuzurilor și a hărțuirii de orice tip”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Educației spune că noua lege a învățământului superior, 199/2023, cuprinde definiții clare pentru actele de hărțuire sexuală și violență psihologică și că toate universitățile sunt obligate să respecte noile prevederi din lege.
Instituția spune că „a continuat îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei universitare, prin: adoptarea Codului-cadru de etică și deontologie universitară, care interzice orice fel de hărțuire, inclusiv cea sexuală, alături de alte forme de exploatare; stabilirea obligației ca instituțiile de învățământ superior să reglementeze un cadru intern pentru prevenirea abaterilor de la normele naționale sau interne privind etica și deontologia universitară; stabilirea obligației comisiilor de etică universitară de a realiza, începând cu anul universitar 2024-2025, activități de prevenire cu privire la încălcarea normelor de etică și deontologie; stabilirea obligației ca universitățile să elaboreze ghiduri operaționale prin care detaliază procedurile legale și administrative privind abordarea şi soluţionarea încălcărilor normelor de etică şi deontologie universitară, precum şi a comportamentelor abuzive ale membrilor comunităţii universitare, obligație reglementată de Codul-cadru de etică și deontologie universitară”.
În comunicatul de presă se arată și faptul că orice formă de hărțuire este considerată o abatere de la normele de etică și deontologice.
Ministerul Educației spune că orice abatere a unui profesor poate fi sesizată către comisia de etică a universității, cu respectarea confidențialității reclamantului.
Ministra Educației, Ligia Deca, spune, citată în comunicat, că apreciază curajul victimelor de a spune prin ce au trecut.
„Hărțuirea sexuală este un flagel, care are consecințe dezastruoase atât asupra victimelor, cât și asupra climatului profesional din orice organizație. Atunci când cei care hărțuiesc sunt și în poziții care presupun încredere și autoritate, precum cea de cadru didactic, impactul este cu atât mai devastator. Apreciez curajul tuturor celor care au făcut un pas în față și au spus adevărul și îi încurajez pe toți cei care au fost victime ale abuzurilor de orice fel să le semnaleze”, spune Deca.
Ea cere universităților să sancționeze aspru orice abatere de la normele de etică și integritate academică.
„În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional. Solicit universităților ca orice abatere de la normele de etică și integritate să fie aspru sancționată, asigurând protecția victimelor și asistența post-traumatică. De asemenea, vom acționa, împreună cu instituțiile abilitate și cu mediul universitar, pentru a crește acțiunile de prevenție în sistemul educațional”, a transmis Ligia Deca.














































