Liiceanu pierde procesul cu Liviu Antonesei. Ce sumă ceruse eseistul

Deși lista proceselor intentate de Gabriel Liiceanu este una amplă, ceea ce surprinde este consecvența sumelor cerute pentru despăgubire, 50.000 euro. Acesta este, poate, detaliul cel mai intrigant și inflexibil din dosarele juridice ale filosofului român, care pot fi consultate pe portalul instanțelor de judecată, al Ministerului Justiției.

Pragul este discutabil, șocantă este miza, dacă ai la îndemână toate detaliile puzzle-ului de la care a plecat deschiderea unui proces în urma „lezării și demnității dlui Liiceanu și a imaginii firmei Humanitas”.

Rezumându-ne doar la daunele morale pe care reclamantul le solicită ca persoană fizică, ne putem întreba în ce măsură ultimele scandaluri provocate de dl. Liiceanu, precum plecarea din GDS, printr-o demisie al cărei text reduce demnitatea și imaginea colegilor din grup la o structură imorală, marcată de compromisuri, servilism, impostură și cumetrie, nu reflectă, de fapt, un dublu standard: acela al imputării, din poziția de reclamant, al unor acțiuni pe care le practică repetat din poziția de formator de opinie sau lider.

Deși  scutit de datoriile către stat, Liiceanu nu dorește să se amintească public acest fapt

Ultimul proces civil, intentat scriitorului Liviu Antonesei, pleacă de la câteva afirmații pe care scriitorul ieșean le-a făcut într-un interviu acordat unei doctorande, pe tema Intelectualii publici în România după 1990.

Interviul este o parte integrată a proiectului de cercetare al doctorandei, nepus încă în circulație în meniul universitar, fiind nefinalizat încă și, implicit, nepublicat.

Faptul că domnul Antonesei a publicat pe blogul personal conținutul interviului a declanșat dimensiunea pretins publică a lansării următoarelor afirmații de la care reclamantul și-a construit acuzațiile:

„Să ne gîndim la Liiceanu, care era de opoziţie, dar a primit cadou fosta Editură Politică cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate, pentru că chiar Editura Politică publica în «Idei Contemporane»” și cărţi occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar în general cei care au fost de opoziţie au fost perdanţi.”

„L-am pomenit pe Liiceanu care a fost scutit de două ori de datorii la bugetul de stat, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul nici unei edituri private. Dincolo de chestia necinstită este falsificarea jocului pe piaţă. Dacă o editură beneficiază de avantaje și celelalte nu, este vorba de falsificarea pieţei. Din fericire, nu au putut bate nici Polirom, nici Paralela 45, care nu au beneficiat de astfel de avantaje. Humanitas era pe locul III, iar acum cred că e pe locul IV pe piaţă.”

„Băsescu nu e singurul vinovat; ca să cumperi, trebuie să fie marfă de vînzare, iar jurnaliștii și intelectualii lui Băsescu s-au vîndut. Așa că președintele nu e singurul vinovat, el fiind mai degrabă un politician destul de abil pentru a-i putea ieși jocul acesta cu intelectualii care se credeau deștepţi și care nu s-au trezit nici la chestii flagrante. Când i-a preferat pe tinichigii filozofilor, Liiceanu nu a scos nici un cuvânt; când a băgat-o pe Elena Băsescu europarlamentar cu 10% din voturile PDL-ului, nimeni nu a scos un cuvînt.”

Au urmat, apoi, multiple înfățișări, amânări, încercări eșuate juridic de a introduce martori-surpriză și tensiunea din sala de judecată pe care domnul Antonesei a redat-o în cronica unui proces șocant, aceea a „jurnalului de pîrît”, disponibil pe blogul său.

Aceste postări constituie o monografie a dreptului la decență, onestitate și demnitate.

Răsfoind-o, vă puteți întreba de ce, dintre toți cei care au cuvântat împotriva lui Gabriel Liiceanu, în manieră agresivă sau virulentă, a fost ales un pârât care s-a referit en passant, neexclusiv și neintenționat la filosoful din spatele fostei Edituri Politice?

De ce una dintre cele mai impunătoare voci ale culturii postdecembriste a ales, în mai puțin de doi ani, să dea în judecată fosta facultate în care a lucrat ca profesor, în fostul ONG în care a activat atât timp, în tinerii aflați la început de carieră, în colegi de breaslă, în prieteni, în cunoscuți și necunoscuți și, în final, în oameni care au curajul de a evoca istoria în mod factual, brut și diplomat, chiar și atunci când asta înseamnă includerea unor detalii empiric confirmate dar profund inconfortabile biografiei culturale, morale și personale a omului Gabriel Liiceanu?

Absurditatea procesului pleacă de la sfidarea acestor criterii logice, raționale, care validează onoarea și bunul simț.

Descinderile multiple ale furiei filosofului, evaluate la 50.000, contrastează cu infinita valoare a stării de normalitate pe care victoria pronunțată de Tribunalul Iași în 2 octombrie a domnului Antonesei o instituie.

Jurnalul de pîrît este unul dintre cele mai bune dosare morale din spatele unui dosar de judecată.