Lilian Theil. O bătrână care zâmbește

Artista Lilian Theil e perla aceea unică care crește ascunsă privirilor și când e dezvăluită, strălucește puternic.

• Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”

O bună prietenă, Adina Popescu, plecată temporar din București pentru a fi arhitecta șefă a orașului Sighișoara, mi-a povestit despre doamna la care locuia în gazdă în orașul de adopție. Este vorba despre o artistă interesantă și care are idei foarte originale. Când am cunoscut-o apoi, surpriza a fost de departe mai mare decât ce am înțeles din povestiri.

Prima întâlnire cu creațiile sale artistice mi-a creat pe loc senzația rară că mă aflu în fața a ceva unic, genuin și profund original. Lucrările sunt frumoase, atrăgătoare, fascinante și emoționează instantaneu. Începi apoi să cauți sensurile a ceea ce vezi, estetica lucrărilor este dublată de o întreagă încărcătură de gânduri, idei și emoții. O umanitate liliputană se lasă descoperită dintr-o compoziție în alta, dintr-un amănunt în celălalt.

Niciun detaliu din minunatele pictograme cusute de Lilian Theil nu se află întâmplător acolo, fie ea luna, pasărea conștiinței de sine, fie ei corbii, drăcușorii sau soldații Apocalipsei, portretul cântăreței Conchita Wurst, fie încălțămintea Nike a unui sfânt din zilele noastre, regele Charles, cetățeni lambda, avioane, automobile sau bătrâna povestitoare Iosefina și Iosif, cel care îi dă replica în savuroasele dialoguri (auto)biografice.

Lilian Theil înzestrează cu sensuri și semnificații simbolice tot imaginarul prezent în lucrări: adunările umane, flora și fauna, clădirile, personajele, maldărele de gunoi, sacii cu bani, emoticoanele, florile… Femeia aceasta extraordinară, prin cusăturile sale, creează o metaforică ordine în haosul lumii înconjurătoare.

Experiență de viață și catharsis

Schimbările definitive care au avut loc în România și Europa odată cu Revoluția anticomunistă și anti-ceaușistă din decembrie 1989 au reprezentat și momentul de catharsis, declanșatorul eliberării creative a lui Lilian Theil, ea (re)luându-și activitatea artistică la numai câteva săptămâni după.

Deși timp de 38 de ani nu a mai creat nimic, cu ocazia acelui moment de eliberare profundă,  a început să trăiască o stare prelungită de euforie. De atunci nu s-a mai oprit din creat, meditat, (dez)apreciat lumea – „lucrări din cârpe”, așa cum își numește operele ea însăși. La scurt timp după căderea comunismului și ridicarea Cortinei de Fier, și fiii cuplului Theil, ca mulți alți sași din România, vor emigra în Germania.

Două componente majore definesc creația lui Lilian Theil: experiența personală de viață în cadrul mai larg al societății fiind punctul de plecare pentru orice gând sau emoție și abordarea unor teme pe care e clădită existența noastră și problemele universale. Artista povestește despre situații și gânduri, trăiri proprii și evenimentele unei lungi vieți, totul trecând prin sita unei sincere (auto)analize. Prin prisma identității sale cu dublă apartenență etnică – română și germană – în spațiul transilvănean, Lilian Theil folosește poveștile din trecut și prezent, experiența bucuriilor și tragediilor, evenimentele personale, familiale și colective pentru a descrie lumea.

Se regăsesc în compozițiile artistei aproape temele majore ale civilizației: războiul, doctrinele politice, deportările care au traversat dramatic secolul trecut, vârstele omului și trecerea implacabilă a timpului, moartea, religiile, angoasele și bucuriile, pierderea și regăsirea de sine, emigrarea și imigrarea, iubirea, familia, tandrețea, senzualitatea și pierderea lor, neputința fizică sau morală.

Într-o epocă a acțiunilor și a imaginilor rapide, Lilian Theil lucrează cu migală și răbdare, își pune gândurile în scenă, întrebările pe care le are sunt chiar bătăile inimii lucrărilor sale. Mărturisește că pentru tema lucrării „Meditații asupra cuvântului cumsecade” a gândit vreo 20 de ani.

Ceea i s-a întâmplat rău în viață, traumatizant, a devenit temă la care s-a gândit ani de zile, dorindu-și să înțeleagă și să transforme faptele rele în act de conștiință, profitabil pe plan uman, nu demolator. Lilian Theil consideră că, în afară de moarte, orice poate fi transformat într-un lucru pozitiv.

Cadrul artei, cadrul lumii

În mod tradițional, cusutul este conectat la o istorie a femeilor care erau ținute acasă în roluri de subordonare. Textilul și țesăturile, tehnicile broderiei și cusutul sunt materialele asociate cu domeniul domestic. Lilian Theil ridică această „îndeletnicire” la nivelul de artă majoră, conceptualizează demersul artistic, iar obiectul artistic rezultat devine analiză filosofică a lumii, la paritate cu artele practicate de-a lungul secolelor aproape exclusiv de bărbați: sculptura și pictura.

Artista examinează metodic lumea prin tehnica broderiei, a țeserii cu acul, appliqué și-și pune ideile într-un mozaic textil savant organizat. A ales tehnicile textile pentru că „nu-i place să trăiască într-o societate care cumpără și aruncă fără discernământ”. Astfel, opera sa capătă o importantă componentă ecologică.

Este profund marcată de o carte apărută în 1972: „Limitele creșterii” de Dennis Medows, Donell Meadows, Erich Zahn și Peter Miling, carte-raport pentru proiectul Clubului de la Roma privind situația în dificultate a omenirii, care este un studiu despre viitorul economiei mondiale, despre suprapopularea planetei și despre distrugerea resurselor naturale ale pământului. Astfel, artista începe să aplice principii ecologice și practică o economie a resurselor sus-numite în viața de zi cu zi. E o ecologistă radicală.

Lilian Theil este gânditoarea din miezul nopții, când circuitele neuronilor, cerului și stelelor sunt activate pentru spiritele lucide, croite din esențe puternice, atmosfera nopții îi influențează gândirea și potențează simțirea. Când nu coase, citește și privește lumea cu sufletul unui fin observator, cu un ochi ce simte enorm și interpretează într-o cheie personală totul, cu o claritate și o logică fără abatere.

Până ce moartea ne va despărți / Till death do us part

Tripticul – Secolul al XX-lea, una dintre lucrările-vedetă din expoziția găzduită la Art Safari

Săptămâni îndelungate de muncă și de maximă concentrare de energie creativă i-au fost necesare lui Lilian Theil pentru a putea sintetiza în cadrul unor suprafețe cu două dimensiuni o istorie atât de amplă și de complexă ca aceea a deceniilor din mijlocul veacului trecut, perioadă străbătută de evenimente spasmodice, îndelungate cât viața mai multor generații.

Lucrarea e compusă sub forma unui triptic format din registre cronologice și simboluri: ochii și urechile Securității omniprezente, culorile au semnificația lor, toate elementele care creează întregul istorisesc ceva. Florile palide care înconjoară Casa Poporului – simbolul megalomaniei dictatorului și comunismului – povestesc despre bucuriile și lucrurile bune din intimitatea oamenilor, iar caracatița din „Tranziția post-revoluționară” reprezintă consumerismul capitalist, stresul de a nu pierde bunăstarea recent dobândită.

Deportarea sașilor, o altă lucrare-vedetă

Deportarea sașilor întregește perspectiva faptelor istorice la care Lilian Theil a asistat nemijlocit, viața ei fiind marcată de vicisitudini din care a tras foloase morale și și-a îmbogățit experiența. Socrul ei, deși depășise limita superioară a vârstei pentru deportare, la cererea sa, a plecat la muncă forțată în locul propriei fiice, de acolo s-a întors devastat de boală și suferință. Imaginea e una simbolică: în același fel au fost deportați evreii și romii, în același fel se petrec deportările dintotdeauna.

Deși Lilian Theil ilustrează un moment traumatic din propria existență, universalitatea duhului răutății e aceeași peste tot, iar moartea pândește oriunde – pasărea e prezentă în mai toate lucrările. Ca la Shakespeare, ea e povestitorul din afara acțiunii. Și Luna, acolo dintotdeauna, egală peste rele și peste bucurii.

După cel de-al Doilea Război Mondial, la începutul anului 1945, într-o Europă a martirajului etnic, nevindecată de ură, printr-un ordin al lui Stalin se dispune o acțiune masivă de deportare a germanilor și șvabilor în Uniunea Sovietică, cu scopul prestării de muncă forțată neplătită. Era o formă cosmetizată, dar brutală de răzbunare față de cei care au declanșat războiul, pentru care, ca de obicei, civilii au plătit prețul, adesea, cu viața.

Acțiunile care au încălcat dreptul internațional nu au avut loc numai în România, ci și în celelalte țări care au fost sub influența sau ocupația sovietică și au degenerat într-o catastrofă umanitară. În România, prin tăcerea lașă a politicienilor, mobilizarea s-a desfășurat în perioada 10-20 ianuarie 1945 cu o somație lansată doar la 6 ianuarie 1945.

Ordinul sovietic de deportare îi privea pe bărbații cu vârsta între 16 și 45 de ani și pe femeile între 18 și 30 de ani. În fapt, deseori, vârsta nu a fost respectată, iar muncile forțate în mine și în industria sovietică, în condiții inumane au dus la moartea a 15-30% dintre cei deportați. Se estimează un număr de la unu la trei milioane de persoane deportate. Până în ziua de astăzi, nimeni nu a răspuns pentru aceste acțiuni de epurare etnică și de crimă împotriva umanității, iar cărțile de istorie tac. În Germania, în orașul Gundelheim, s-a deschis un muzeu al sașilor din Transilvania, iar lucrarea „Deportarea sașilor” face parte din colecția muzeului.

Biografie

Lilian Obregia se naște la Brașov în 16 iunie 1932, cu mamă săsoaică și tată român. Grădinița și școala primară le va urma în limba germană, iar liceul în limba română. Între 1950 și 1952, Lilian Theil studiază pictura, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, la clasa pictorului Alexandru Schweitzer-Cumpăna și a asistentelor universitare Adina Paula Moscu și Titina Călugăru.

A fost colegă cu Octav Grigorescu și Georgeta Năpăruș. În 1952, este exmatriculată pe motiv de „origini nesănătoase”. În teribilul deceniu al cincilea, acest obicei generat de așa-zisa „luptă de clasă” se întâmpla foarte frecvent. Culmea, tocmai filiația cu bunicul matern îi va cauza acesteia problemele, doctorul Obregia căzuse în dizgrația regimului comunist. Câteva luni mai târziu, fiica, mama și bunica vor fi evacuate. Timp de 15 ani, Lilian Theil împreună cu mama și bunica locuiesc într-o singură încăpere, într-o casă la periferia Brașovului.

Îl întâlnește pe neurologul Josef Theil, cu care se căsătorește în 1957, căsnicie din care se nasc doi fii, în 1959 – Peter, matematician și în 1961  –  Johannes, medic care, la rândul lor, vor avea trei copii: Andrea, Robert și Klaus.

După un sejur de trei ani în Maramureș între 1957-1960, familia se mută în Sighișoara în 1962, oraș unde Josef Theil a primit repartiție la spital, pe post de medic neurolog și neuropsihiatru.

Începând cu această perioadă și până la evenimentele din decembrie 1989 care au dus la căderea dictaturii din România, Lilian Theil, soție și mamă duce o viață casnică, se îngrijește de casă și familie, își crește cu devotament copiii. Trece prin două inundații care îi vor distruge complet toată creația artistică, în special pictura realizată în anii studenției.

Între 1990 și 2022, Lilian Theil, cunoscută pe plan local în Sighișoara, cât și în unele cercuri din Germania, expune în Berlin, München, Heidelberg, Germania, Brașov, Sighișoara, în Turnul Fierarilor – 2019 și București, la ALERT Studio de Noaptea Albă a Galeriilor 2019, expoziție curatoriată tot de mine. Cea mai complexă expoziție a artistei „O bătrână care zâmbește” are loc în cadrul Art Safari, ediția 10, în Palatul Dacia-România.

Până pe 11 decembrie, de joi până duminică, sunteți invitați să o descoperiți în Centrul Vechi al Bucureștiului, str. Lipscani, nr. 18-20.