coperta Q 202
Liviu Dragnea, preşedintele PSD
Coverstory

Liviu Dragnea. Cum a câștigat când părea că a pierdut totul

Liviu Dragnea, cel căruia i se reproşa că „scoate morţii” la vot, se dovedeşte cel mai viu „mort” politic din România.

Cine este Liviu Dragnea?

Mitologia politică românească post-comunistă a avut un personaj constant: „eminenţa cenuşie”, atotştiutorul şi priceputul din spate, care controlează partidul, controlează alegerile, controlează ţara.  Toate partidele au, măcar în imaginaţia colectivă, această „eminenţă cenuşie”.

Dacă partidul este mai mare, atunci analistului politic îi este imposibil să nu identifice mai multe „eminenţe cenuşii”.

Acelaşi mit politic românesc ne spune că aceste „eminenţe cenuşii”, odată ieşite în faţă, preluând conducerea oficială a partidului, devenind imaginea acestuia, vor fi incapabile să mai fie eficiente. Liviu Dragnea este parte a acestui mit. El a fost, ani de-a rândul, „eminenţa cenuşie” din PSD. „Baronul” de Teleorman era canalul politic secret prin care PSD-ul, în opoziţie faţă de Băsescu şi PDL, mai cunoştea strategiile, ba chiar avea canale de comunicare neoficiale cu adversarul. Mitul său s-a consolidat odată cu venirea sa ca secretar general al PSD: omul eficient, bun organizator, care ştie să câştige alegerile. Adversarii PSD au contribuit semnificativ la fabricarea acestui mit al lui Dragnea. A devenit, pe rând şi în acelaşi timp, prototipul „baronului” local, „necromantul” care scoate morţii din Teleorman la vot, „cardinalul Richelieu” care pune la punct conducerea centrală a partidului în numele unui „sindicat” al „baronilor”.

Cu o asemenea mitologie în spate era greu de crezut că Liviu Dragnea ar fi putut avea şansa de a deveni un lider politic de primă mână. Numele său a devenit, pentru adversari, dar şi pentru „deontologi”, sinonim cu „corupţia”, „baronia”, instinctele dictatoriale presupuse ale celui mai mare partid din România.

Un „Richelieu” al PSD-ului

De aceea nu puţine au fost vocile care, în momentul în care Liviu Dragnea a devenit preşedintele PSD, s-au grăbit să tragă clopotele de înmormântare pentru partid. Dragnea, eficient în umbră, vulnerabiliza de acum întregul partid. Apoi a urmat condamnarea definitivă pentru dosarul referendumului din vara lui 2012. O condamnare definitivă, cu suspendare, care părea să-l vulnerabilizeze şi mai mult pe liderul pesedist, punea capac oricărui viitor pentru Partidul Social Democrat.

Dar acest Richelieu al PSD, „cardinalul” Dragnea a jucat o carte riscantă, care s-a dovedit, iată, câştigătoare. Atât la alegerile locale, cât şi la alegerile parlamentare, PSD a mizat mai ales pe un discurs pozitiv, pe refuzul de a intra în polemică, pe focalizarea pe propriul său electorat şi ignorarea politicoasă (deci deloc provocatoare) a electoratului advers.

Cartea jucată de Dragnea a fost foarte riscantă, mai ales într-o politică electorală cum este cea românească, în care factorul emoţional a dus de multe ori la răsturnarea dramatică a rezultatelor, dar era, pe de altă parte, cu reţeta succesului FSN şi PDSR din anii ’90: promisiunea liniştii (mai ţineţi minte lozinca lui Iliescu: „Un preşedinte pentru liniştea dumneavoastră!”?). PSD-ul lui Dragnea s-a arătat în campanie mai „tehnocrat” decât guvernul „tehnocrat” elogiat de PNL şi USR. Iar PNL şi USR, care mizaseră pe cartea emoţională, au fost lăsaţi în offside de propriul lor discurs, părând imaturi, inadecvaţi, lipsiţi de soluţii.

Acest joc era şi singurul care se potrivea lui Liviu Dragnea. Carisma acestuia e una atipică: este carisma ţăranului aşezat de la câmpie, a lui Moromete: o şmecherie bine temperată, care – dacă este lăsată să se desfăşoare în lumina reflectoarelor – nu are cum să nu farmece, chiar dacă nu este spumoasă şi explozivă emoţional.

De acum, după alegeri, toţi cei care cântau prohodul politic al PSD şi al lui Dragnea descoperă că tocmai cel pe care îl îngropau este politicianul cel mai important din următorii ani. Ceea ce nu are cum să nu fie măcar un pic (auto)ironic: cel căruia i se reproşa că „scoate morţii” la vot se dovedeşte cel mai viu „mort” politic din România.

Dragnea contra Dragnea

Jocul post-alegeri al lui Liviu Dragnea ne arată că nu am văzut în campanie doar o strategie electorală, ci un fel nou pentru noi de a face politică. Neputând să ajungă premier, Dragnea a devenit un „Richelieu” nu al doar al PSD-ului, ci şi al noului guvern, pe care are ambiţia de a-l controla prin intermediul partidului şi, desigur, al majorităţii parlamentare.

Adversarii săi? Nu există. Preşedintele Iohannis, prin refuzul primei propuneri de premier venită de la PSD-ALDE, a intrat într-un joc politic pe care nu avea cum să îl câştige şi din care a ieşit vulnerabilizat. Refuzând-o pe Shhaideh, Iohannis şi-a tras singurul glonţ pe care îl avea pe ţeavă. De acum nu mai are decât două alternative: coabitarea decentă sau suspendarea din funcţie.
PNL şi USR, partidele parlamentare din opoziţie, sunt ele însele în plină criză internă identitară. USR nu ştie încă în ce direcţie va merge, doctrinar şi politic, în timp ce PNL încearcă să amâne cât mai mult un inevitabil război civil din care s-ar putea să iasă întărit… ALDE.

Singurul duşman al lui Liviu Dragnea este chiar Liviu Dragnea. Acesta şi-a asumat o responsabilitate politică uriaşă: preşedinte al PSD, lider de facto al alianţei PSD-ALDE, premierul de facto al guvernului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi… vectorul de imagine al noii guvernări. Va putea să îşi ducă până la capăt responsabilităţile asumate? Atunci va fi preşedintele României în 2019. Nu va putea? Atunci s-ar putea ca PSD-ul să părăsească puterea în 2018.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top