Liviu-Dragnea-a reacționat la înregistrările prezentate de Vlad Cosma
Actual

Liviu Dragnea: Viorica Dăncilă nu a avut conflicte în partid

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat după ședința Cex că, de această dată, a fost o procedură nouă. Dragnea a spus că au fost mai multe propuneri și s-a ajuns la concluzia că acest gen de discuții sunt foarte bune în partid.

Citește și: Nominalizarea PSD pentru funcția de prim ministru

„A fost o procedură nouă în CEX, în care au fost mai multe propuneri. A fost o discuție foarte bună și am ajuns la concluzia cu toții că genul ăsta de propuneri și genul ăsta de discuții sunt cele mai bune, cele mai productive. În final, a fost votată doamna Viorica Dăncilă, doar cu o abținere, în rest am votat toți colegii. A fost propusă și doamna Ecaterina Andronescu, care pe final și-a retras candidatura. Eu i-am rugat pe colegii mei să avem un dialog cu doamna Dăncilă, înainte de vot. Au fost foarte multe întrebări survenite din situațiile care ne-au adus în acest punct”, a spus Liviu Dragnea.

Viorica Dăncilă a fost propusă de președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, și a fost susținută de toți liderii PSD, cu doar o singură abținere, cea a lui Robert Negoiță.

„Doamna Viorica Dăncilă a fost propusă de domnul Niculae Bădălău, de asemenea a fost susținută de colegele din organizația de femei”, a declarat Liviu Dragnea.

Citește și: Descoperă 100 de români de Centenar

De asemenea, președintele PSD a realizat un portret al europarlamentarului Viorica Dăncilă. Dragnea a explicat că Viorica Dăncilă are o relație foarte bună cu oficialii de la Bruxelles și că acest lucru poate fi benefic pentru pregătirile pentru preluarea președinției române a Consiliului UE.

„Viorica Dăncilă e europarlamentar din ianuarie 2009, e un europarlamentar respectat la Bruxelles. E o femeie civilizată, neconflictuală,deosebit de comunicativă. Are o relaţie bună şi cu oficiali din Comisia Europeană.Pentru noi asta reprezintă şi un semnal pentru Bruxelles, pentru că se simte nevoia foarte serios că relaţiile Guvernului cu Comisia Europeană trebuie să fie mult mai bune. Anul viitor vom avea preşedinţia şi trebuie să ne pregătim foarte bine. E o oportunitate faptul că ea cunoaşte procedurile şi oficialii de la Bruxelles ca pregătirile să fie în grafic şi să avem o prestaţie bună. E o garanţie că Viorica Dăncilă va contribui serios. În interiorul partidului e foarte respectată, e preşedinta organizaţiei pentru femei, nu a avut conflicte în partid “, a declarat Liviu Dragnea.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top