Secretarul apărării din SUA, Lloyd Austin, a declarat marţi că Departamentul de Justiție investighează „scurgerea” de presupuse documente secrete ale Pentagonului pe reţelele sociale care au deranjat unele ţări aliate, informează Agerpres.
- Tomac, desemnat pentru a-i face partid lui Nicușor Dan? Care sunt reacțiile partidelor
- Prin desemnarea lui Tomac, Nicușor Dan a încălcat Constituția. Ce-a spus CCR
- Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul
- Unde mai spionează China
- CCR a decis: Ordonanța SAFE este constituțională. Conflictul constituțional Parlament-Guvern pe SAFE se judecă în 10 iunie
„Nu pot spune mare lucru pentru că Departamentul de Justiţie investighează, dar luăm această problemă foarte în serios”, a declarat şeful Pentagonului într-o conferinţă de presă.
Austin a mai declarat că Washingtonul va continua să lucreze „îndeaproape” cu aliaţii şi partenerii săi şi a avertizat că nimic nu poate împiedica administraţia Joe Biden „să garanteze securitatea Statelor Unite”.
Pe parcursul ultimei săptămâni, pe reţelele sociale au fost difuzate mai multe presupuse documente militare şi de intelligence americane, datate între februarie şi martie, care sunt în mare parte legate de invadarea Ucrainei de către Rusia şi oferă detalii despre planurile Occidentului de a sprijini Kievul.
Dar aceste documente, a căror autenticitate nu este confirmată, indică şi faptul că Statele Unite ar fi putut să spioneze pe unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi, precum Ucraina însăşi, Coreea de Sud şi Israel.
Dezvăluirile ar fi ridicat, de asemenea, suspiciuni în rândul aliaţilor SUA cu privire la capacitatea Washingtonului de a păstra informaţii confidenţiale.
Austin, care a aflat despre scurgerea de informaţii pe 6 aprilie, a spus că nu ştie dacă există alte documente care să se fi aflat pe internet de mai multă vreme decât cele găsite până acum, dar a promis că ancheta va continua pentru „a stabili amploarea” scurgerilor de informaţii.
În aceeaşi conferinţă de presă, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a explicat că au avut loc contacte „la nivel înalt” cu diverşi aliaţi pentru a discuta această chestiune.
Tot marţi, secretarul de stat al SUA l-a sunat pe omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, căruia i-a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru „apărarea integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi a independenţei Ucrainei”, a spus el.
Referitor la detaliile strategiei militare a Ucrainei dezvăluite în unele dintre documente, Blinken a explicat că Statele Unite oferă Kievului consiliere şi sprijin cu armament, dar „Ucraina este cea care ia deciziile cu privire la felul de a proceda”.
Austin şi Blinken au făcut aceste declaraţii după ce s-au întâlnit la Washington cu ministrul de externe filipinez, Enrique Manalo, care şi-a exprimat “încrederea deplină” în ancheta declanşată de guvernul SUA.
„Va trebui să aşteptăm rezultatele (anchetei), dar permiteţi-mi să spun că suntem încrezători în forţa relaţiei noastre”, a conchis Manalo.
Prof.univ. Cristian Barna aprecia în articolul „Plouă cu chiftele pe frontul din Ucraina” că documentele care au ajuns în spațiul public dezvăluie cât de adânc ar fi fost penetrate serviciile de securitate și informații rusești, demonstrând capacitatea SUA de a avertiza Ucraina cu privire la atacurile planificate și oferind o evaluare a puterii mașinii de război a Rusiei.
„De aceea, oficiali SUA consideră că este prea devreme pentru a evalua amploarea pagubelor, dar dacă Rusia este capabilă să stabilească modul în care SUA își colectează informațiile și să întrerupă acest flux, ar putea avea efecte asupra războiului din Ucraina.
Documentele ar putea afecta, de asemenea, relațiile diplomatice ale SUA cu aliații săi, deoarece ar indica faptul că Statele Unite nu spionează doar Rusia, ci și pe aliații săi. cum ar fi Coreea de Sud, al cărei ajutor este necesar pentru a furniza armament Ucrainei.
În plan oficial, la Kiev se discută despre o posibilă campanie de dezinformare a Rusiei subliniind că documentele sunt modificate sau falsificate. Astfel, Mykhailo Podolyak, consilier al președintelui ucrainean, a declarat că scurgerile de informații sunt menite să semene neîncrederea între partenerii Ucrainei.
În ce privește SUA, Pentagonul examinează valabilitatea documentelor fotografiate care par să conțină materiale sensibile și clasificate, dar nu exclude posibilitatea ca documentele să fi fost falsificate pentru a induce în eroare anchetatorii cu privire la originea lor sau pentru a difuza informații false care să dăuneze intereselor de securitate ale SUA”, a scris Cristian Barna.















































