Actual

Louise Brown, primul copil conceput în eprubetă, susține congelarea ovulelor

Louise Brown în vârstă 38 de ani, primul copil din lume conceput in vitro în 1978, pledează pentru congelarea ovulelor susținând că este un lucru pozitiv, mai ales în acele cazuri în care femeile pot dezvolta o boală la sistemul reproductiv, relatează EFE.

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la centrul „Salud de la Mujer” al spitalului Dexeus din Barcelona, Brown a declarat că s-a obișnuit deja cu apelativul „bebeluș-eprubetă”, fiind primul copil din lume conceput prin această metodă.

Louise Joy Brown s-a născut prin cezariană pe 25 iulie 1978 la spitalul Oldham din nord-vestul Angliei și a cântărit la naștere 2,61 kilograme. Părinții ei Lesley și John, ambii decedați, au devenit primul cuplu care s-a bucurat de rezultatul de succes al fertilizării in vitro, după ce timp de nouă ani au încercat să aibă un copil pe cale naturală. 


Louise Brown și Victoria Anna Perea (32 de ani), care a fost primul copil conceput in vitro din Spania în 1984, vor primi premiul Fundației Dexeus Salud de la Mujer, ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediție.


Louise Brown & Anna Perea

Louise Brown și Anna Perea

Anna Perea, potrivit căreia tehnicile de reproducere rezolvă „probleme reale și medicale”, a mărturisit că i s-au întâmplat multe lucruri pozitive în viață, fiind conștientă că reprezintă un exemplu pentru multe cupluri sau mame cu probleme de fertilitate, conform Agerpres.

Deși, acestă metodă revoluționară de tratare a sterilității a stârnit, la vremea aceea, multe controverse,  familia Brown, fiind blamată, iar medicii acuzați că ajută la crearea așa numiților copii „Frankenstein”, nașterea fetiței britanice a permis ca milioane de cupluri cu probleme de fertilitate din întreaga lume să se bucure de nașterea copiilor lor.

Infertilitatea este o boală ce afectează, la nivel mondial, un cuplu din şase, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top