Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi, 21 februarie, că va declanşa procedura de numire a noului procuror general al României.
Citeşte şi: Un celebru ziarist îi scrie public directorului SRI. Care sunt acuzațiile
„Voi merge la minister şi voi declanşa procedura de numire a noului procuror general. La finalul lunii aprilie îi expiră mandatul (lui Augustin Lazăr – n.r.) şi procedura se derulează între timp şi în felul acesta, până la expirarea perioadei, vom avea un nou procuror general”, a declarat Tudorel Toader la ieşirea din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ministrul Justiţiei a mers astăzi la Parchetul Instanţei supreme, unde a avut întâlniri cu preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România, Elena Iordache şi cu Bogdan Licu, adjunct al procurorului general al României.
Tudorel Toader a spus că prezenţa sa la PÎCCJ are loc în baza articolului 132 din Constituţie, conform căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei.
„Prin urmare, merg să văd cum îşi desfăşoară activitatea”, a declarat Tudorel Toader la sosirea la PÎCCJ.
Toader s-a întâlnit cu procurorul general adjunct Bogdan Licu, pe fondul invitaţiei lansate către acesta la conferinţele organizate în cadrul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
„Prima (conferinţă – n.r.) organizată de către Ministerul Justiţiei, referitoare la viitorul parchet european, a doua organizată de Ministerul de Externe, tot la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, o acţiune privind viitorul justiţiei în spaţiul comun european”, a explicat ministrul.














































