A început ședința în care deputații decid ridicarea imunității parlamentarilor Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Deputatul PSD Mădălin Voicu şi-a rugat, miercuri, colegii să nu încuviinţeze reţinerea şi arestarea sa pentru că va fi o “umilinţă îngrozitoare”, el adăugând că este un “om cinstit”, pe care, dacă l-ar da afară nevasata din casă, ar trebui să îşi pună un cort în curtea Parlamentului.
“Nu înţeleg de ce trebuie să mi se întâmple mie asta. De ce am eu soarta aceasta când eu sunt un om cinstit, curat şi fără pete. A, că am deranjat, că suntem în an electoral”, a mai comentat deputatul PSD.
“Vă rog să nu încuviinţaţi reţinerea şi arestarea mea pentru că sunt nevinovat şi ar fi o umilinţă îngrozitoare, pe care o voi suporta, dacă Doamne fereşte, se va întâmpla. Dar este inadmisibil să mi se întâmple mie şi altora aşa ceva, chestiuni care ţin de un fel de presiune şi represiune într-o ţară care se pretinde democratică. Credeţi-mă că eu nu sunt politician, fac politică (…) sunt un om curat, Accept orice fel de verdict în ceea ce mă priveşte cu condiţia să fie adevărul pur”, a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu, în plenul Camerei.
Deputatul Mădălin Voicu a afirmat că nu crede că nici unul dintre colegii săi îl pot bănui de trafic de influenţă şi nici Nicolae Păun nu şi-ar fi permis să îl „atragă”, ştiind cum este „construit, educat”.
“Trafic de influenţă. Dragi colegi, nu cred că cineva dintre dumneavoastră mă poate bănui de trafic de influenţă, din momemnt ce am atâţia prieteni, cunoştinţe, indiferent de partide sau de succesiune la guvernare sau personaliăţi şi cred că nici domnul deputat Nicolae Păun nu şi-ar fi permis să mă atragă pe mine, ştiind cum sunt eu construit şi cum gândesc şi cum sunt educat”, a spus Voicu.
Mădălin Voicu a afirmat că cine a citit rechzitoriul întocmit de procurori va vedea că nu are nicio legătură cu faptele invocate. ”Nu am făcut niciodată o fraudă, nu am firme, carnet de conducere şi nici internet, nu ştiu să umblu”, a susţinut Voicu.
Deputatul Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa este acuzat de ” folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată”.
DNA: Banii din proiectele europene pentru romi, în buzunarele deputaților
Conform DNA, dosarul vizează nereguli în derularea proiectului “Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, cu finanţare din fonduri europene, care s-a derulat în perioada 2010-2013.
Din probele administrate a reieşit că grupul-ţintă al proiectului a fost “constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii” şi că “în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociatia Partida Romilor Pro Europa”.
DNA susţine că “aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa”.
De asemenea, DNA precizează că “Mădălin Voicu, în exercitarea obligaţiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declaraţii de avere la Camera Deputaţilor, fără a declara sumele de bani obţinute de la Asociaţia Partida Romilor «Pro Europa», totalizând 300.682 lei – venit brut si 217.300 lei venit net”. “Aceşti bani proveneau din fondurile alocate derulării proiectelor europene despre care Mădălin Voicu ştia ca sunt deturnaţi”, precizează DNA.














































