Astăzi, de ziua Sfântului Filimon – protectorul artiştilor, Radu Beligan, actorul care onorează România și teatrul românesc prin intrarea în Cartea Recordurilor, își serbează împlinirea a nouă decenii și jumătate de viață. Cum altfel decât printr-o nouă premieră – Lecția de violoncel.
La 95 de ani de la Marea Unire, teatrul autohton scrie istorie, aniversându-și unul dintre simboluri, Radu Beligan, maestrul scenei româneşti, născut de ziua Sfântului Filimon, protectorul artiştilor. Omagierea venerabilului actor, aflat pe scenă de mai bine de 75 de ani – eveniment la care sunt așteptați sute de bucureșteni – începe în Piaţa Timpului din Capitală, fiind urmat, pe seară (ora 19.00), de premiera spectacolului “Lecţia de violoncel”, de la Teatrul Metropolis, în regia lui Felix Alexa. Maestrul Beligan va inaugura cu această ocazie pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului, un binecunoscut simbol al teatrului, “Gongul Thaliei” – ce semnifică longevitatea şi evoluţia spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti. De notat că sărbătoritul va juca şi a doua zi, pe 15 decembrie, la Teatrul Naţional, de la ora 19.00, în piesa “Egoistul“.
Mai mult decât atât nu pot să cer
“Teatrul mi-a dat viață, mi-a dat existent, mi-a dat bucuria de a trăi”, declara înaintea premierei de la Metropolis, cel mai longeviv actor din istoria României, care timp de 7 decenii și jumătate a împărțit emoția și bucuria cu publicul. “Mai mult decât atât nu pot să cer bunului Dumnezeu. Sunt fericit că pot sa lucrez încă la vârsta asta și să iubesc tot ce am iubit în meseria asta. Energie mi-a dat Dumnezeu și mi-a dat și o mare credință și un mare respect pentru public. Cred că asta mi-a ridicat cel mai mult sufletul și legătura mea cu publicul. E uluitor să văd că o apariție în scenă, primii pași pe care îi fac la î,nceputul unei piese sunt copleșiți de aplauze și de bucuria unei reîntâlniri. Ce mi-a dat teatrul? Mi-a dat viață, mi-a dat existent, mi-a dat bucuria de a trăi”, mai spune Radu Beligan, care o va avea ca parteneră de scenă, în “Lecţia de violoncel”, pe talentata sa fiică, Lamia Beligan. Marius Manole, cel mai căutat actor al momentului, joacă și el în noua piesă regizată de apreciatul Felix Alexa, care îl caracterizează astfel pe actorul care a dus teatrul românesc în Cartea Recordurilor: “Un om de o inteligență sclipitoare, lucru care se vede în fiecare replică pe care o spune, un actor care dă sensuri unei replici, cum nimeni altcineva nu o poate face. E absolut emoționant să-l vezi jucând”.

















































