Magistrații către CSM: Suntem la limita ce marchează sfârșitul statului de drept și al democrației

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) si Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) solicită public Consiliului Superior al Magistraturii să clarifice, odată pentru totdeauna, care sunt garanțiile efective ale secretului deliberării și ale verificării legalității hotărârilor judecătorești numai prin căile de atac prevăzute de lege – temelii ale independenței judecătorilor și justiției într-un stat de drept.

Cele două asociații au transmis acest Apel prin intermediul unui comunicat pe care îl redăm integral mai jos. El exprimă și îngrijorările judecătorilor, dar și situația reală a justiției din România.

„Când un procuror devine o suprainstanță care apreciează că o hotărâre judecatorească definitivă este nelegală și construiește un dosar penal pornind de la această premisă, iar Consiliul Superior al Magistraturii, garantul constituțional al independenței justiției, tace, înseamnă că suntem la limita ce marchează sfârșitul statului de drept și al democrației.”, arată Asociațiile semnatare.

Apelul celor două Asociații vine la câteva zile după condamnările pronunțate de ÎCCJ în Dosarul „Ferma Băneasa”, care a revelat faptul că doi judecători au fost anchetați de procurorii DNA pentru hotărâri judecătorești definitive pronunțate de aceștia. Deși nu i-au pus sub acuzare, procurorii au considerat aceste hotărâri nelegale și au construit tot dosarul „Ferma Băneasa” în baza acestui raționament, confirmat de judecătorii Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Ioana Ilie de la ÎCCJ. Cei trei judecători l-au condamnat inclusiv pe Robert Roșu pentru că în calitatea sa de avocat, a făcut demersuri pentru executarea acestor hotărâri definitive și irevocabile, confirmate și în căile de apel.

Anchetele penale, mijloace de presiune asupra judecătorilor

„Dezbaterile fervente din aceste zile, în spațiul public, legate de modul în care funcționează justiția, au scos la iveală probleme de căpătâi pentru independența justiției, ridicate de mai multe ori de asociațiile noastre, dar netranșate de CSM, cu privire la secretul deliberării și la „verificarea” legalității unei hotărâri judecătorești în afara căilor de atac prevăzute de lege:

Care sunt garanțiile pentru secretul deliberării?

Păstrarea secretului deliberării este un drept al cetățeanului, pe care judecătorul are obligația să-l respecte, sau un drept al judecătorului la care acesta poate renunța?

Secretul deliberării ține de independența justiției sau este un element facultativ într-un sistem judiciar democratic?

Audirea ca martor a unui judecător în legătură cu legalitatea hotărârii pe care a pronunțat-o respectă exigențele statutului judecătorilor și al procurorilor, prin raportare la standardele europene ale independenței justiției?

Înainte de toate, AMR și AJADO reamintesc opiniei publice cazul procurorilor de la DNA Oradea care complotau în vederea anchetării unor judecători ce soluționau cauze penale la Curtea de Apel Oradea, pentru a băga frica în ceilalți, așa cum rezultă dintr-o înregistrare confirmată de aceștia ca fiind autentică. Astfel cum am aratat în comunicatul de presă pe această temă, din conținutul discuțiilor transparea faptul că procurorii DNA Oradea, folosindu-se de autoritatea publică cu care au fost investiți, acționând într-un mod planificat și concertat, au deschis dosare penale judecătorilor din zonă cu scopul timorării acestora, pentru a obține soluții care să le fie favorabile. De asemenea, am subliniat că scopul declarat al acestor procurori DNA, de a liniști judecătorii și de a îi face să le fie frică, este o încălcare samavolnică și concretă a independenței acestora, de o gravitate fără precedent, cu efectul vădit al încălcării drepturilor omului și disprețuirii dreptului persoanelor la un proces echitabil și la o judecată dreaptă.

Anchetele penale au fost, așadar, denaturate uneori complet, devenind mijloace de presiune asupra judecătorilor.

Cum au început derapajele și presiunile asupra judecătorilor

În primul rând, subliniem că o hotărâre judecătorească ce este urmarea unei infracțiuni săvârșite de judecător în legătura cu pricina poate fi revizuită în condițiile legii. Tocmai de aceea, legiuitorul a prevăzut expres căi extraordinare de atac, o asemenea hotărâre putând fi desființată chiar și atunci când constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, examinarea faptelor făcându-se de către instanța civilă, în calea de atac a revizuirii. Aceste rigori procedurale au fost impuse pentru ca o hotărâre dată ca urmare a unor fapte penale săvârșite de judecători – chiar în ipoteza în care nu mai poate fi antrenată răspunderea penală a acestora – să poată fi lipsită de efecte juridice și, în același timp, pentru ca anchetele penale să nu poată deveni pretext pentru acțiuni fără temei, cu scopul lipsirii de efecte juridice a unei hotărâri judecătorești definitive.

Pe de altă parte, anchetarea și audierea judecătorilor, de către procurori, strict cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pe care le-au pronunțat, prin discutarea în cadrul procedurilor penale a aspectelor vizând tocmai legalitatea și temeinicia acestora, este un atac grav la stabilitatea actului de judecată și la independența justiției.

Acest tip de proceduri străine unei justiții democratice a început în urmă cu câțiva ani, sub pretextul luptei anticorupție și în aplauzele unei părți a mass-media, societății civile, ambasadelor și organismelor europene, cu ignorarea elementelor fundamentale ale unei justiții independente pe care tocmai acestea le promovau și susțineau.

Când un procuror devine o suprainstanță care apreciează că o hotărâre judecatorească definitivă este nelegală și construiește un dosar penal pornind de la această premisă, iar Consiliul Superior al Magistraturii, garantul constituțional al independenței justiției, tace, înseamnă că suntem la limita ce marchează sfârșitul statului de drept și al democrației.

Lupta anticorupție s-a transformat într-un spectacol mediatic

Dacă judecătorul nu este liber, niciun cetățean nu este liber, iar încălcarea independenței judecătorilor trebuie blamată pentru că pune în pericol grav drepturile și libertățile cetățenești.

Rumoarea și indignarea care a cuprins în ultimele zile opinia publică este o ocazie de a le reaminti românilor cât de important este ca judecătorul care le soluționează cauzele, procurorul care îi anchetează și avocatul care îi apără să se supună doar legii și să fie feriți de orice presiuni. Fiecare dintre cei trei actori este esențial în actul de justiție, iar fără oricare dintre aceștia nu putem vorbi despre justiție democratică.

În același timp, acum este prilejul de a reaminti când, de unde și de la cine a început totul, mai exact cum lupta anticorupție, care este necesară, în mod indiscutabil, în orice societate, s-a transformat dintr-un proces penal, ce trebuie să se supună necondiționat doar rigorilor legii, într-un spectacol mediatic, în tăcerea fostului Consiliu Superior al Magistraturii care s-a derobat de obligațiile constituționale ce îi aparțineau.

Așadar, reamititm opiniei publice două momente, cu efecte grave, în care justiția a început să derapeze sub aspectele arătate, iar vechiul CSM, în loc să-și îndeplinească obligațiile, a ascuns și, apoi, a justificat aceste derapaje, devenind susținător și, prin urmare, părtaș al acestora.

1. În Raportul de activitate al DNA pe anul 2014 a fost inclusă o anexă în care erau analizate hotărârile judecătorești definitive de achitare din anul respectiv, aducâdu-se critici cu privire la legalitatea și temeinicia acestora. Niciunul dintre procurorii ce au dispus trimiterea în judecată nu a fost criticat pentru soluțiile de achitare, ci, în toate cazurile, au fost acuzați judecătorii că au pronunțat hotărâri de achitare, care, în opinia DNA, erau nelegale și netemeinice.

La data respectivă, asociațiile profesionale AMR și UNJR au reacționat, acuzând argumentat că se încalcă independența justiției și solicitând CSM să ia poziție.

Singura măsură dispusă de fostul CSM împotriva unui derapaj atât de grav al DNA de la regulile și principiile unui stat de drept a fost că s-a dispus eliminarea anexei respective de pe site-ul DNA, fără nicio altă cercetare și fără a se lua alte măsuri.

Pe scurt, la un atac atât de grav al DNA la independența judecătorilor și a justiției, CSM, a răspuns prin ascunderea problemei, pe ideea că dacă nu vorbim despre ceva, acel ceva nu există. Deci, CSM și-a ignorat rolul constituțional de garant al independenței justiției.

2. În anul 2014, peste 50 de judecători de la Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor au adresat CSM întrebări clare și simple: pot procurorii să îi ancheteze pe judecători cu privire la deliberare, la hotărârea pronunțată? cum sunt apărate secretul deliberării și independența judecătorilor, dacă procurorii îi pot ancheta cu privire la pronunțarea soluțiilor, adică a hotărârilor?

Ca urmare a acestor întrebari, CSM a adoptat Hotărarea Plenului nr. 846bis/2014, ce constituie proba evidentî a complicității fostului CSM la încălcarea independenței judecătorilor și a justiției. În loc să răspundă clar, concis și complet la întrebările îndreptățite puse de judecători, CSM a adoptat o hotărâre alambicată, plină de truisme puerile și de contorsionări logice emise cu prețiozitate. Adică, o hotărâre ce a permis cercetarea în continuare a judecătorilor și procurorilor pentru soluțiile pe care le pronunță, calificarea unor hotărâri judecătorești definitive ca fiind rezultatul unui abuz în serviciu în care părți vătămate sunt instanțele și parchetele la care aceștia functionează!

Ambele momente mai înainte evocate aveau un potențial enorm de a lămuri, odată pentru totdeauna, limitele exercitării profesiilor de judecător, respectiv procuror, de a delimita clar și neechivoc competențele diferite ale celor două profesii, în acord cu dispozițiile legale, și de a stăvili abuzurile DNA comise împotriva judecătorilor și procurorilor, dar, mai ales, împotriva statului de drept, împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor.

Ambele momente au fost ratate de către fostul CSM, care a abdicat de la rolul său constituțional întrucat nu numai că a acceptat cercetarea magistraților pentru soluțiile pe care le pronunță, dar chiar a promovat-o prin hotărârea plenului, anterior menționată.

Simpla existență a posibilității, chiar teoretice, pentru un magistrat de a fi audiat, anchetat și trimis în judecată pentru soluțiile date este de natură a pune presiuni enorme asupra fiecărui judecător și procuror și, ca urmare, hotărârea pronunțată nu va fi doar în baza legii și a conștiinței sale, ci și sub spectrul posibilității de a-și periclita cariera, viața privată, libertatea. Or, o astfel de hotărâre nu poate îndeplini exigențele de calitate cerute magistraților de lege și societate.

În consecință, astfel cum am făcut și până acum, solicităm Consiliului Superior al Magistraturii să rediscute aceste chestiuni, în scopul apărării independenței judecătorilor și a procurorilor care își exercită funcțiile cu bună-credință, cu respectarea legii.

Vom continua să expunem public orice derapaje care pun în pericol independența justiției, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și vom lupta pentru eliminarea oricăror presiuni, directe sau indirecte, din exterior și interior, asupra judecătorilor și procurorilor în exercitarea funcțiilor ce le revin.

Demersurile noastre sunt îndreptățite și necesare nu numai prin prisma legislației naționale, ci și prin raportare concretă la documentele internaționale. Cu titlu de exemplu, readucem în atenție Avizul nr. 3(2002) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, potrivit căruia puterile încredinţate judecătorilor nu sunt supuse doar legilor interne, ca expresie a voinţei naţiunii, ci şi principiilor dreptului şi justiţiei internaţionale aşa cum sunt recunoscute în societăţile democratice moderne; fiecare judecător trebuie să facă totul pentru a susţine independenţa juridică, atât la nivel instituţional, cât şi individual; judecătorul nu trebuie să lucreze sub ameninţarea unei pedepse pecuniare, cu atât mai puţin a uneia cu închisoarea, a cărei prezenţă poate, chiar subconştient, să îi afecteze judecata; corectarea erorilor judiciare (fie că ţin de jurisdicţie, fond sau procedură) trebuie să se realizeze printr-un sistem corespunzător de cai de atac.

                                  AMR,                                                                 AJADO,

prin jud. dr. Andreea Ciucă                                     prin jud. Florica Roman”