Cel de-al șaselea Congres Popular din Belarus, organizat la 11 februarie 2021. Foto: president.gov.by.
Actual

Măștile nevăzute de la Marele Congres: „Esența democrației bieloruse” rezistă, prin orice mijloace, împotriva „dictaturii digitale” și „loviturilor de stat fulger”

Reprezentanți ai poporului, dar atent selectați de regimul condus de președintele Alekandr Lukașenko, „delegați din tot Belarusul”, „maeștrii” în fața microfonului, preocupați mai degrabă de conturarea problemelor globale, rămân ghidați părintește de Lukașenko către un viitor luminos. Lider obișnuit să îndrume națiunea din Belarus, președintele Lukașenko a prezidat cel de-al șaselea Congres Popular la 11 februarie, potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială a Președintelui Belarusului.

Niciodată primăvară! Lukașenko: „Pierderea Belarusului este mortală pentru Rusia”

Timpul a înghețat în loc în Belarus, după ce protestele au fost înăbușite, iar Lukașenko continuă să-ți exercite nestingherit puterea, cu un dispreț greu de egalat la adresa democrației.

„Trăim în era post-adevărului în care oamenii cinstiți sunt calomniați și ticăloșii devin eroi cu biografii impecabile”, iar „Coronavirusul este, desigur, un lider de neegalat al pseudo-faptelor”, cele două remarci ale lui Lukașenko ilustrează, în mod fidel modul în care regimul de la Minsk a organizat un Congres pentru a mima democrația și pentru a sfida regulile de protecție și distanțare:

Doar Lukașenko deține adevărul și soluțiile de dezvoltare durabilă, în timp ce purtarea măștii de protecție a reprezentat o excepție.

Sufocarea economiei și neajunsurile militare determină actualizarea abordării în raport cu definirea conceptului de securitate națională, simultan cu intensificarea relației cu Federația Rusă.

„Reafirmăm rolul Belarusului ca donator al stabilității. În ciuda tuturor, Europa rămâne casa noastră comună. Nu putem scăpa de ea, suntem centrul Europei!”

a declarat Alexandr Lukașenko, Președintele Belarusului.

Alexandr Lukașenko, Președintele Belarusului la cel de-al șaselea Congres Popular din Belarus, organizat la 11 februarie 2021. Sursă foto: president.gov.by.

„Doar nouă ne pasă cu adevărat de interesele Belarusului. Numai un stat atât de puternic ca al nostru este capabil să ne protejeze și să ne asigure interesele. Am spus „un stat puternic”, pentru că am fost întotdeauna un monolit, aceasta este forța noastră. Cu toate acestea, unii încă întrețin ideea că cineva din străinătate ne va ajuta. Statul nostru a rezistat în ciuda tensiunilor politice, generate artificial de puteri străine.”

a menționat Alexandr Lukașenko în cadrul discursului ținut în cadrul celui de-al șaselea Congres Popular din Belarus.

Susținător, de facto, al politicii externe mult-ivectoriale, Lukașenko a subliniat interesul de a dezvolta relațiile economice cu UE și cu China, în timp ce Rusia rămâne principalul aliat strategic.

„Atâta timp cât stăm umăr la umăr sau spate la spate, nimeni nu ne va putea pune în genunchi!”

A definit Lukașenko relația cu regimul condus de Vladimir Putin, vitală pentru a menține stabilitatea în regiune.

Lukașenko: „Realitatea artificială a dat undă verde manipulării, înșelăciunii și criminalității”

În viziunea lui Lukașenko, „dictatura digitală” l-a afectat chiar și pe Donald Trump, ale cărui conturi au fost blocate de giganții platformelor de socializare. Dependența de internet determină pierderea gândirii analitice și a abilităților sociale, expunând utilizatorii la interesele giganților tehnologici și ale serviciilor secrete din diverse țări, potrivit afirmațiilor expuse de președintele Belarusului.

Cel de-al șaselea Congres Popular din Belarus, organizat la 11 februarie 2021.
Sursă foto: president.gov.by.

„În fața pandemiei, toți s-au încordat și s-au închis unul de celălalt. Nu le-ar putea păsa mai puțin de prietenii și vecinii lor. Toate țările și-au închis granițele. Deci, unde este acel globalism? […] Prin urmare, nu aveți încredere în ceea ce spun despre democrație, globalism și alte lucruri. Așa spală creierele oamenilor peste tot în lume. Câteva țări fac asta pentru a domina lumea. Și imediat ce situația se schimbă puțin, își vor schimba politicile. Așa s-a întâmplat.”

a declarat Alexandr Lukașenko, Președintele Belarusului.

Cel de-al șaselea Congres Popular din Belarus, organizat la 11 februarie 2021.
Sursă foto: president.gov.by.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top