Au fost alegerile locale din 27 septembrie 2020 libere? Au fost ele corecte? De fapt, au fost cu adevărat alegeri? Cine cu cine s-a luptat? Nu este clar cine a câștigat. În schimb este clar cine a pierdut: România.
- Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
- În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
- 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
- Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
- Nadia, Steaua României
LIMITĂRI CORPORATISTE
Așa numitele „alegeri” au fost libere în măsura în care votanții nu au fost împinși la vot prin presiuni ilegitime, ori nu au fost împiedicați să voteze în mod ilegitim. Împiedicarea votului poate fi directă, respectiv actul votării este interzis, sau indirectă, respectiv votul poate fi exercitat, dar alegătorul nu poate alege liber pe cine vrea întrucât candidatului său preferat i s-a limitat capacitatea de a fi ales.
Prins între nenumărate diversiuni consumate în spațiul public, de la „cocoașele” pandemiei Covid-19 la haosul deschiderii anului școlar, puțini au urmărit comportamentul corporațiilor. Cei care au făcut-o, au observat că multinaționalele și-au scos „sclavii” la vot recurgând la aceleași metode cu cele folosite în ianuarie 2017, pentru a-i scoate în stradă la protestul absurd împotriva Ordonanței 13.
Atunci s-a urmărit împiedicarea actului de guvernare prin terorizarea unui guvern pe de o parte, slab, iar pe de alta, infiltrat de agenții diverselor grupuri oculte de interese. Din acel moment, România a fost pusă sub asediul ilegitim al unei mișcări cu lozinci și practici neofasciste, protejată în comportamentul său anti-sistem de către chiar cel chemat a fi garantul respectării Constituției – Președintele Republicii.
Acum, obiectivul a fost legalizarea structurilor operative subterane care au funcționat în paralel cu instituțiile oficiale ale statului și le-au parazitat. Cu alte cuvinte, este vorba despre scoaterea „statului subteran” la suprafață, dar nu pentru a fi identificat și lichidat, ci pentru a fi oficializat și legitimat.
Asta în condițiile în care, foarte multor persoane cu discernământul neafectat, li s-a indus teama de a participa la vot vânturându-se pericolul infectării cu SARS CoV2. Așadar, unii au fost împinși la vot sub amenințarea pierderii locului de muncă, și așa pus sub presiunea crizei economice post-pandemie, iar alții au fost ținuți acasă de frica pandemiei. Iată o primă metodă prin care libertatea votului a fost afectată.
Tineri spălați pe creier și depersonalizați, constituiți în adevărate batalioane de asalt organizate de multinaționalele în care își câștigă subzistența, au fost trimiși, sub amenințarea pierderii statutului de „exploatat-asistat”, să ia cu asalt nu sediul Guvernului, ci secțiile de votare.
ÎNDOCTRINAREA ACADEMICĂ
Dacă acest tip de îngrădire a libertății a fost practicat cu o oarecare discreție, au putut fi consemnate și metode mai agresive.
Astfel, un profesor al Universității din București i-a amenințat pe studenții și masteranzii săi că va refuza să le conducă lucrările de absolvire dacă nu îi vor dovedi că au votat.
Amenințarea a fost publicată pe pagina sa de Facebook, iar unii studenți au răspuns prompt, prezentând pe aceeași pagină poze cu ștampila secției unde aduseseră la îndeplinire ordinul profesorului lor. Desigur, acesta nu le spusese și cum să voteze, dar din alte comentarii se înțelegea clar orientarea sa politică.
După alegeri, evident, mesajul cu pricina a fost șters. Este, însă, ușor de imaginat că nu avem de a face cu un caz unic. Fără să se expună astfel, multe alte cadre didactice partizane ale mișcării #rezist și „statului paralel” trebuie să fi procedat de manieră similară.
Pe de o parte, penetrarea universităților de către serviciile secrete este aproape un loc comun. A denunțat în repetate rânduri acest fenomen profesorul Andrei Marga, fost ministru al învățământului și fost rector al Universității Babeș-Bolyai, printre alții.
O instituție de învățământ, altminteri prestigioasă, care a fost nominalizată ca fiindu-i victimă este SNSPA; acolo unde funcționează și celebrul sociolog Marius Pieleanu, furnizorul sondajelor de opinie care, inclusiv cu prilejul scrutinului în discuție, au servit unei uriașe manipulări.
Pe de altă parte, un fenomen deosebit de grav este acela, cunoscut deja în universitățile occidentale, al infestării mediului academic cu profesori militanți care nu mai formează, ci îndoctrinează, organizând cohorte de militanți neo-marxiști și neo-fasciști. (Printre aceste instituții trebuie să includem și Institutul Național al Magistraturii.)
Din păcate, nimeni sau aproape nimeni nu acționează pentru a neutraliza această amenințare strategică și lasă ca mediul universitar românesc să fie, dincolo de multe alte păcate ale sale, un incubator al extremismului globalist cu caracteristici fasciste.

Nicușor Dan, primarul ales al Bucureștiului: „O să urmeze o iarnă foarte grea!”
INTERZICEREA DREPTULUI DE A ALEGE
În unele cazuri cetățenilor li s-a limitat libertatea de a alege prin limitarea dreptului unor persoane de a fi alese. În cazul alegerilor locale, impactul unor asemenea situații a fost, probabil, foarte redus, dar fenomenul nu trebuie neglijat.
Un exemplu celebru, care ilustrează mecanismul menționat, este acela al lui Adrian Năstase. Condamnat fără nici o probă directă, așa cum oficial s-a admis, acestuia i s-a interzis să aleagă sau să fie ales pentru mai mulți ani după executarea pedepsei principale. O asemenea pedeapsă complementară, constând în suspendarea exercițiului unui drept fundamental, este prevăzută de lege, numai că, asemenea oricărei alte sancțiuni legale, ea nu poate fi aplicată abuziv. Or, caracterul evident abuziv al condamnării afectează cu atât mai mult justețea interdicției de a participa la procesul electoral, cu cât măsura nu a fost aplicată unor infractori violenți membri ai lumii interlope.
Ne referim la Năstase nu pentru că acesta ar fi fost susceptibil să candideze la alegerile locale, ci pentru că acest caz este simplu de analizat și înțeles. Câte asemenea cazuri nu mai există oare, având ca subiect persoane cu nume mai puțin cunoscute?! În măsura în care asemenea interdicții, fie ele multe sau puține, sunt motivate politic, ele reprezintă și violări ale libertății alegerilor.
Punând lucrurile cap la cap, ajungem la concluzia că alegerile locale nu au fost efectiv libere; cel puțin în parte.
Cum libertatea este indivizibilă – ori suntem liberi ori nu suntem – se poate conchide că lipsirile de libertate, fie ele și limitate numai la anumite categorii de votanți, lipsesc de legitimitate rezultatul alegerilor locale tocmai încheiate, în ansamblul lor.
ÎN ALEGERI NU S-AU ÎNTRECUT PARTIDE, CI SERVICII SECRETE
Faptul de a fi libere nu face alegerile automat corecte. Corectitudinea alegerilor nu se rezumă la corectitudinea procesului de numărare a voturilor, ci se apreciază, mai cu seamă, în funcție de corectitudinea informării alegătorilor în legătură cu ceea ce au de ales.
Un alegător dezinformat nu are conștiința liberă, iar aceasta face ca alegerile să nu fie corecte.
Din atare perspectivă alegerile pe care le analizăm au fost incorecte.
Din noianul de exemple pe care le-am putea analiza spre a susține teza de mai sus, ne vom opri la două: lipsa de transparență asupra forțelor real implicate în alegeri și fraudarea votului, inclusiv cu ajutorul sondajelor de opinie.
Aruncându-se în desișul controverselor legate de cel care a pierdut și cel care a câștigat în aceste așa zise alegeri, comentatorii au scăpat din vedere tocmai aspectul esențial al identității reale a celor între care se presupune că trebuia să aibă loc alegerea.
Au fost comparate frenetic cifre incomparabile: rezultatele alegerilor locale cu cele ale alegerilor europarlamentare sau prezidențiale, rezultatele alegerilor indirecte (așa au fost aleși anterior președinții consiliilor județene) cu cele ale alegerilor directe (sistemul folosit acum pentru alegerea președinților de consilii județene), rezultatele alegerilor în două tururi cu cele ale alegerilor într-un singur tur etc.
S-a ajuns astfel la concluzia că PSD a câștigat alegerile în cifre absolute, PNL le-a câștigat în tendință și USR+ în dinamică, neobservându-se măcar că, inclusiv în asemenea termeni, câștigul partidelor principale (primele două) are caracter tactic, în timp ce acela al partidului antisistem, caracter strategic.
Astfel de analize sunt rezultatul și continuarea marii manipulări sub semnul căreia s-au desfășurat alegerile locale: acestea nu au fost un concurs între partide, ci între serviciile secrete (române și străine) sau între diverse fracțiuni ale lor, precum și între puterile străine (statale și parastatale) care le influențează, atunci când nu le conduc de-a dreptul.
Principalii concurenți formali – PSD și PNL – sunt partide capturate de păpușarii oculți cu agendă globalistă, în timp ce USR+, ca și ProRomânia, AUR ori alte entități de esență similară, ținute încă în rezervă, sunt creațiile acestora. Lăsând la o parte UDMR, care are statut, origini și rosturi complet diferite, alte partide precum ALDE, PMP sau PNȚCD sunt lăsate să intre în joc, deși sunt mai mult sau mai puțin „libere de contract”, întrucât oricum nu contează electoral și, în subsidiar, pot da o notă de autenticitate reprezentației.
Obiectivul final al tuturor acestor manevre este schimbarea sistemului de guvernare în România și a statului ca subiect de drept internațional. Obiectiv congruent cu ceea ce unii au numit „lovitura de stat continuă” care a condus deja, practic, la suspendarea Constituției. Urmează abolirea ei oficială.
Tendința este ca, pas cu pas, partidele identificate cu ordinea constituțională postcomunistă, a căror supunere față de exigențele „statului subteran”, deși cvasitotală, nu este cu totul sigură, să fie eliminate și înlocuite de partidele antisistem, total dominate de creatorii lor și pe deplin dependente de aceștia.
„CURĂȚIREA ROMÂNIEI DE ELECTORATUL PSD”
Strategia de campanie a vizat exclusiv marile concentrări umane, acolo unde persoana candidatului cu performanțele sale personale sunt mai greu de cunoscut și opțiunea cetățenilor se exprimă precumpănitor pentru partide.
În acest cadru au fost identificate câteva puncte nodale, având, datorită capacității de iradiere, semnificație strategică, și anume București, Timișoara, Alba Iulia, Brașov, Bacău și, posibil, Constanța. Ar fi putut fi și Clujul și Iașul, dar, în primul caz, acesta este deja centrul segregării culturale dintre „miticismul regățean” și „cezaro-crăismul ardelean”, și nu este potrivit ca procesul să fie tulburat prin aducerea intempestivă în scenă de noi actori, iar în cazul din urmă, conservatorismul moldav se dovedește mereu greu de sedus prin cântecul sirenelor progresiste de tipul Cosettei Chichirău. Moldovenii vor fi împinși să se rupă de România prin efectul sărăciei, iar nu al ideologiei.
Paradoxal, dar nu și ilogic, anonimizarea alegerilor a fost cuplată cu personalizarea lor, prin demonizarea principalei holograme politice actuale, PSD, a liderilor săi istorici de pe vremea în care PSD era jucător politic autentic, și a candidaților săi.
Campania a avut în centrul său nu confruntări ideologice sau dezbateri bazate pe oferte politice, ci un val de invective la persoana PSD (ca subiect colectiv sau ca sumă de lideri individuali vii sau „morți”, activi sau de mult plecați din joc), atac la care conducerea acestui partid nu a reacționat sau a făcut-o fără imaginație și fără energie, ca și când ar fi dorit să facă jocul acuzatorilor săi; sau poate că în mod conștient și deliberat l-a făcut, confirmând subordonarea sa unui șef comun.
Aceasta a fost, însă, doar partea văzută a lucrurilor. De fapt, problema nu mai este cu PSD ca partid. Din punct de vedere politic acesta a capitulat și s-a subordonat, ideologic s-a corporativizat și globalizat, iar din perspectiva resurselor umane s-a depreciat și nu mai are nici o ofertă atractivă. Adevărata problemă nu este, deci, cu suprastructura politică, ci cu baza electorală, cu electoratul social-democrat care este masiv și refuză și corporatismul și globalismul.
Acest electorat, atunci, acolo unde și atât cât s-a putut exprima, a ales inclusiv candidați condamnați sau urmăriți penal pentru corupție (ca în cazul celebrului Piedone, la sectorul 5 din București, sau în cel al primarului de la Baia Mare) acordând astfel un vot de blam justiției politizate care este unul dintre principalii stâlpi de rezistență a „statului subteran” și avanpost al frontului neofascist.
Periculos s-a dovedit a fi acest electorat și la Deveselu, unde alegerea unui mort a fost nu doar un artificiu menit a conduce la anularea scrutinului, în condițiile în care un partid rămăsese fără candidat, prin efectul unei legislații aberante, dar și o formă de protest subtil împotriva unor alegeri butaforice. Un asemenea electorat este o amenințare pentru puterile oculte care vor să reducă poporul la o turmă de oi.

Cu PNL lucrurile stau în mod diferit. El nu trebuie lichidat, ci transfigurat, luând chipul USR+, iar electoratul său nu trebuie distrus, ci transferat către USR+ și mobilizat în asaltul final împotriva actualei ordini constituționale. De aceea, obiectivele fixate USR+ au fost strategice, iar nu tactice. El nu trebuia să ocupe spații mari, ci doar zone sensibile de pe care se pot declanșa ulterior alte ofensive.
Totul sugerează că dacă există un plan de dezmembrare a României, și în acest proces deținătorii puterii locale sunt esențiali, nu segregaționismul maghiar este urmărit sau încurajat, ci cel românesc, în avangarda căruia este plasat acum Banatul, iar nu Ardealul.
FRAUDA ELECTORALĂ
„Opera” a fost desăvârșită prin actele de fraudare patentă a votului. Cea mai evidentă fraudă a avut loc la București, cu precădere la sectorul 1.
Sondajele de opinie efectuate la ieșirea de la vot au fost în mod indiscutabil măsluite. Altfel nu se explică diferența uriașă între prognozele instituțiilor neutre și cele ale unor instituții de multă vreme suspecte de jocuri necurate, precum și între cele din urmă și rezultatul numărării efective a voturilor. Manipularea prin sondaje a avut loc și pe parcursul procesului de votare, cu scopul și efectul vădit de a mobiliza un anume electorat și a-l demobiliza pe altul.
Apoi, la sfârșitul zilei, sondajele au permis partidelor favorizate, PNL și USR+, să se proclame victorioase, astfel încât, mai târziu ele să pună rezultatele reale pe seama fraudei și, la adăpostul scandalului, să fraudeze în modul cel mai primitiv.
Aceasta în condițiile în care instituțiile statului, sub presiune prezidențială și guvernamentală exercitată pe față, să trateze cu complezență partizană pe câștigătorii sondajelor (sic!), refuzând anularea alegerilor falsificate.
Dacă schema de la București (unde orice minte normală cu greu ar fi putut înțelege cum, în ciuda slăbiciunii candidaților PSD, aspiranți precum Nicușor Dan sau Clotilde Armande puteau trezi entuziasmul unui atât de numeros electorat) este comparată cu situații similare din alte orașe mari (Timișoara și Brașov, în primul rând), se deduce că la același tip de rezultate se putea ajunge, cel mai probabil, doar prin același tip de metode.
Filmările care prezintă manoperele useriste, asistate de un procuror #rezist, în depozitul în care se găseau sacii cu buletinele de vot, tocmai pe când candidatul PSD solicita insistent renumărarea voturilor, surprind nu atât prin ceea ce arată (ceva de acest gen era imaginabil), ci prin faptul că au fost scoase la lumină.
Speța sugerează o luptă intestină în grupul păpușarilor. Aceasta este singura veste cu adevărat bună. Nu se poate spune decât că, probabil, în rândul acestora, sunt unii care se tem să dea un avans prea mare unui partid antisistem de factură fascistă, știind că asemenea fantezii au dus în trecut la tragedii globale, stihiile eliberate nemaiputând fi apoi domolite și aduse înapoi acolo de unde au scăpat.
Nu putem decât spera că aceste forțe lucide vor prevala, în cele din urmă. În acest moment ele duc o bătălie de ariergardă. Și tot ceea ce se poate spune deocamdată este că probele aduse de ele atestă că alegerile nu au fost nici libere nici corecte.
Confirmarea lor aruncă o umbră de ilegitimitate asupra autorităților administrației locale românești în anii care vin. Aceasta ne scoate și mai mult în afara ordinii constituționale.

Câteva zile, în faţa Biroului Electoral al Sectorului 1 au protestat atât simpatizanţi USR, PLUS, cât și PSD. Susținătorii fostului primar Daniel Tudorache cereau renumărarea votului, iar cei ai Clotildei Armand, încheierea procesului electoral, negând orice fel de fraudă.
TĂCEREA VINOVATĂ
În mod normal cele întâmplate și făcute publice ne scot și din zona standardelor europene referitoare la alegerile libere și corecte. Filmările prezentate, precum și alte probe atestând ingerințe nepermise ale poliției și jandarmeriei, ca și informația uluitoare potrivit căreia programul folosit pentru numărarea voturilor, evident de o instituție militarizată (sic!), STS, este afectat de erori și, spre a nu fi controlat democratic, a fost secretizat, sunt cu mult mai relevante decât tot ceea ce se crede că s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din Belarusul pe care România se declară gata să îl democratizeze.
Interesant este că în atare împrejurări UE, OSCE, Consiliul Europei nu se sesizează. Confruntate cu o fraudă patentă, acestea, preocupate de corectitudinea alegerilor pretutindeni în lume, nu scot o vorbă despre ceea ce se petrece chiar în curtea lor.
Nu mai puțin surprinzătoare este indiferența nenumăratelor organizații neguvernamentale, altminteri foarte vocale în apărarea democrației și drepturilor omului. Oare de ce?
Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Valorile exaltate de toate forurile internaționale – federale, interguvernamentale și neguvernamentale – menționate sunt de fapt instrumente pentru promovarea unor agende geopolitice. Ceea ce interesează nu este, așadar, democratizarea României, ci destatalizarea și/sau colonizarea ei.
Or, cum alegerile locale au fost un pas în direcția dorită, nimeni nu are interesul să aducă în discuție corectitudinea lor. Așa cum, desigur, se întâmplă în cazul altor țări, ca Belarus, Azerbaidjan, Turcia sau chiar Rusia.
Muțenia comunității internaționale dezvăluie astfel o agendă antiromânească sau măcar româno-sceptică.
RĂZBOI CIVIL…
Acestea nu au fost alegeri în adevăratul sens al cuvântului. Într-un sistem democratic alegerile presupun concurenți diferiți, cu identități transparente și oferte alternative adresate întregului electorat, chiar dacă sunt de natură a atrage numai o parte a lui.
De astă dată nu numai că a fost vorba despre un singur jucător și acela ocult, dar în spatele scenei decorate cu bogate simboluri democratice de mucava, s-a înfruntat direct un popor împărțit în două grupe: una atașată ideii de stat național și social (care, potrivit unui observator, rămâne fidelă modelului tradițional românesc de organizare socială, autoritar și egalitar), iar alta susținătoare a denaționalizării politice și globalizării culturale (care, conform aceluiași observator, acceptă fără rezerve forma extremă a organizării autoritare și inegalitare, respectiv fascismul în expresia sa nu numai antidemocrată, ci și antinațională).
De aceea, se poate spune că, în realitate, am asistat la un adevărat război civil; unul ciudat întrucât până și purtarea lui prin interpuși a fost doar o iluzie. În realitate, PSD nu a reprezentat prima din cele două grupe înainte menționate. El a făcut doar figurație, spre a permite avangardei celeilalte grupe să ocupe poziții ofensive convenabile în pregătirea următoarelor bătălii.
Ceea ce este interesant cu privire la membrii armatei useriste este faptul că aceștia luptă împotriva propriilor lor interese. Printre ei sunt de acum și foarte mulți reprezentanți ai generației a treia sau oameni cu competențe și studii precare (nu neapărat fără diplome) având serioase dificultăți în a concura pe piața muncii.
Aceștia au acută nevoie de protecție socială și, evident, cu greu pot fi atrași de biografiile candidaților USR și PNL, pline de referiri la diplome de studii adunate prin Vestul îndepărtat. Și totuși, ei au votat (căci nu a fost doar vorba despre fraudarea numărării voturilor) cu partide sau persoane care promit tăieri de pensii, privatizarea (adică scumpirea) asistenței medicale, flexibilizarea pieței muncii (adică favorizarea capitalului în raporturile cu forța de muncă), creșterea șomajului, reducerea salariilor, alături de limitarea drepturilor civile, și multe altele asemenea. Cu alte cuvinte, au votat împotriva celor care, de bine, de rău, le-au asigurat satisfacerea nevoilor existențiale.
Să avem de a face, oare, cu persoane dedicate unor cauze spirituale? Cu oameni gata să moară de foame pentru a-i vedea pe corupți în închisoare? Greu de crezut.
Este vorba despre oameni fanatizați care se comportă împotriva oricărei logici, iar fanatizarea lor este consecința spaimelor de tot felul și frustrării consecutive eșecurilor personale repetate până la a deveni cronice.
Unii dintre ei sunt oameni de talent, dar fără noroc, care și-au pierdut încrederea în capacitatea lor de a performa, și pun aceasta în contul societății române chipurile genetic neputincioasă sau nedornică să îi valorizeze.
Toți aceștia se simt atrași de tot ceea ce neagă status quo-ul, chiar dacă nu li se propune nimic în schimb, și de cei pe care nu îi cunosc, presupunând că printre ei sălășluiește „salvatorul”.
Dacă în aceasta, actualul stat român oficial are vreo vină, ea constă în faptul că, dorind să se rupă de trecutul comunist, s-a aruncat fără nuanțe și fără măsură în valurile neo-liberalismului, adoptând un model liberal și inegalitar de organizare socială, străin mentalităților românești, fără nici o preocupare pentru integrarea socială a persoanelor excluse de la talpa țării (inadaptații schimbării) și a celor autoexcluse aflate în vârful ierarhiei sociale (îmbogățiții tranziției).
Nu vorbim despre săraci și dezavantajați. Aceștia s-au mai bucurat de anumite programe sociale, ci de debilitata și alienata clasă de mijloc, care a acumulat permanente frustrări și acum se îndreaptă cu orbirea disperării către cei puși să o lichideze sistematic și definitiv, precum și de profitorii acumulării primitive de capital, gata să își trădeze țara, întrucât este prea slabă pentru a le apăra averile în competiția tot mai dură cu oligarhii multinaționali.
…SAU SINUCIDERE NAȚIONALĂ?
Acestor oameni și multor altora, li s-a mai inoculat ideea că românii sunt inferiori tuturor celorlalte popoare, că sunt campionii mondiali ai corupției, că sunt incapabili să se guverneze, că sunt conduși de oligofreni inculți, că sunt depozitarii unor trăsături culturale și ai unor valori incompatibile cu cultura civilizațiilor superioare, desigur occidentale. Altfel spus, românii au fost dresați să se autodisprețuiască.
Acest autodispreț, cumulat în mod natural cu lipsa de încredere în sine, ca indivizi și ca popor, s-au exprimat în rezultatul alegerilor. Așa se explică succesul unor candidați exotici cu nume sugerând alogenia precum Dominic Fritz (parașutat din Germania) sau Clotilde Armand (parașutată din Franța). Este evident că nu calitățile sau meritele acestora i-au făcut eligibili, ceea ce nu ar fi fost criticabil, ci alogenia lor.
Un distins avocat bănățean își exprima pe rețelele sociale mândria față de „timișorenii săi” pentru a fi ales un neamț ca primar al Timișoarei. Mulți îl felicitau și își exprimau speranța că modelul va fi urmat și prin orașele lor. Așadar, „fără români în funcții publice!”
Altcineva ne demonstra pe Facebook că doamna Clotilde Armand este o intelectuală incomparabil superioară liderilor PSD de extracție teleormăneană, întrucât a absolvit școli înalte în Franța și SUA. Cine stă să creadă că alegătorii i-au studiat diplomele? Cecul în alb acordat universităților străine este, însă, o altă formă de dispreț pentru tot ceea ce este autohton. La urma urmelor, și foștii miniștri pesediști Ioana Petrescu (finanțe) și Ana Birchall (justiție) aveau diplome luate în America, dar prestațiile lor au fost de coșmar.
Un cunoscut politolog în soldă germană ne convingea că brașovenii au ales pe domnul Allen Coliban, aflând că numele lui vine de la centurile de radiații Van Allen, că este fiul unui fizician non-conformist și că este sportiv de performanță, cosmopolit și activist ecologist. Asta chiar dacă nu are nici o experiență în administrație și nu a prezentat nici un program coerent.
În realitate, ceea ce a contat pentru mulți alegători a fost faptul că toți acești candidați sunt nu diferiți de establishmentul național-liberal sau social-democrat, ci de românul obișnuit, neaoș, normal. Adică nu sunt români deloc sau foarte puțin români. Nu este vorba, deci, de cosmopolitism, ci despre antiromânsim; nu despre refuzul naționalismului, ci despre românofobie.

Dominic Fritz, primarul ales al Municipiului Timișoara din partea USR-PLUS, sărbătorește rezultatul alegerilor în Piața Victoriei din oraș, alături de soţia sa și peste o mie de timișoreni / 27 septembrie 2020
De unde concluzia că, dincolo de războiul civil, avem de a face și cu o sinucidere colectivă cu caracter identitar.
Ne este rușine de identitatea noastră etno-culturală. Nu mai vrem să fim români.
Iată o veste excelentă pentru cei care doresc dispariția României ca stat, ca națiune suverană și chiar ca popor. O veste terifiantă, însă, pentru cei care mai cred în viitorul națiunii române, inclusiv ca națiune integrată într-o federație europeană de state-națiune.
În aceste alegeri nu numai PSD a fost demonizat, ci întreg electoratul stângii democrate. Și nu numai acesta, ci și națiunea română. Iată cine a pierdut! Iar războiul nu s-a terminat.
















































