Neşu (26 de ani) a vorbit despre proiectul său pe site-ul prietenului şi fostului coleg George Ogăraru, footballfabulous.com.
“Sper să reuşesc să ajut de la copii până la oameni în vârstă, cei fără posibilităţi, practic, pe oricine se află în situaţia mea. Proiectul nostru îşi va canaliza activitatea pe zona în care m-am născut, judeţul Bihor şi împrejurimi, dar pe viitor o să beneficiem de sprijin ca să ne extindem ajutorul în toată ţara.
Prin intermediul ‘Mihai Neşu Foundation’ vom ajuta orice caz special de care auzim, oriunde în ţară. Fundaţia va încerca şi sprijinirea cât mai multor copii nevoiaşi talentaţi, care vor să facă sport, fotbal în special, dar şi alte activităţi. Fundaţia va fi olandeză, dar va ajuta în România.”
Sprijinit de prieteni cu relaţii, din lumea fotbalului şi nu numai, Neşu este convins că fundaţia lui va beneficia de un mare suport.
“Eu şi Maria, soţia mea, suntem entuziasmaţi, credem că fundaţia va beneficia de sprijin mare şi că vom putea face fericiţi mulţi oameni şi copii. Vom organiza o gală de deschidere, în decembrie, în care ne vom prezenta proiectul şi unde sperăm să strângem primii bani din donaţii, dar şi din licitaţia de tricouri care o vom face în cadrul aceleiaşi gale. Vom încerca să strângem bani şi prin stabilirea de meciuri şi de evenimente caritabile atât în Olanda, cât şi în România. Vom putea aduna fonduri şi prin direcţionarea a 2% din impozitul pe venit de la firme.”
S-a împăcat cu gândul că nu va mai juca fotbal
Pentru Neşu, activitatea umanitară pe care o va desfăşura la fundaţie îl ajută să se împace cu noua lui condiţie, oferindu-i în acelaşi timp o motivaţie vitală în acest moment.
“Ştiu că nu mai pot juca fotbal, deci nu mai pot visa să joc şi să fac nu ştiu ce performanţe. Trebuia să-mi găsesc o ocupaţie, un nou vis, alături de soţia mea, care să ne facă să ne simţim folositori în timp ce aştept să îmi mai revin. Eu sunt în pielea multor oameni cu probleme din România şi ştiu exact că lucruri mici de tot pot îmbunătăţi substanţial viaţa unei persoane paralizate.
Eu ştiu cel mai bine ce diferenţă mare e între a sta o lună în pat să te uiţi la pereţi sau să ai un scaun cu rotile şi să poţi să te plimbi. De asemenea, să ai un scaun de toaletă şi un lift care să te ridice uşor din pat e mult mai confortabil decât să te ia cineva pe sus şi să-ţi disloce toate încheieturile. Medicamentaţie, pungi de urină şi alte lucruri mici pentru unii, pentru cei ca noi, sunt enorm de importante. Fiţi alături de Fundaţia Mihai Neşu ce luptă pentru normalitatea celor diferiţi!”, a conchis “Bişonul”.

















































