Majoritatea covârșitoare a victimelor din Ucraina provine din bombardamentele Rusiei.
Foto: Facebook United Nations
Actual

Mii de morți și zeci de mii de răniți, de la invadarea Ucrainei. Și bilanțul crește

Aproape 7000 de civili au fost uciși și peste 11.000 au fost răniți în Ucraina, de la declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie 2022 şi până la 2 ianuarie, anunţă Biroul ONU pentru drepturile omului. Cifrele sunt de fapt mult mai mari, atrage atenţia ONU, mai ales în regiunile unde se duc lupte intense şi unde activitatea de monitorizare a observatorilor organizaţiei este mai dificilă.

Până la ora actuală, printre cei decedaţi au fost identificaţi 2.737 de bărbaţi, 1.842 de femei, 216 de băieţi şi 175 de fete. De asemenea, 2.401 de bărbaţi, 1.729 de femei, 321 de băieţi şi 233 de fete au fost răniţi în primele zece luni de război.

În regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, numărul victimelor războiului a depăşit 9.736 de civili, conform Naţiunilor Unite, citate de Agerpres. În restul ţării, cifra este de 8.258 de victime civile.

Numai în ultima lună din 2022, ONU a înregistrat 188 de decese şi 613 răniţi în Ucraina, ceea ce reprezintă o creştere cu 15,4% în comparaţie cu luna precedentă.

Cele mai multe atacuri, 86%, au avut loc în regiunile controlate de guvernul ucrainean, în timp ce 14% dintre acestea au avut loc în regiunile Doneţk şi Lugansk, ocupate de ruşi.

Conform raportului ONU, 93% dintre victime au fost în urma bombardamentelor, restul fiind cauzate de mine şi alte tipuri de explozibili.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top