Planul Urbanistic General a intrat în linie dreaptă. Primarul Capitalei a anunţat semnarea actului adiţional pentru contractul de revizuire a documentului final. Până la sfârșitul lui 2023, PUG va avea o primă formă, urmând ca anul viitor să fie avizat de instituţiile abilitate.
- Acordul Mercosur a intrat în vigoare
- Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional
- Topul libertății presei: România, locul 49 mondial. Ce state africane o depășesc
- Q Magazine face-to-face with Alexandru Balan. Pawn. Spy. Traitor.
- Din fabrica Philip Morris România de la Otopeni spre 54 de țări, pe 5 continente
Contractul a fost semnat în anul 2013, încă execuţia sa a fost blocată un an mai târziu.
,,Planul urbanistic general înseamnă, în sfârşit, o dezvoltare sustenabilă a Bucureştiului, pentru că, din păcate, ce vedem azi, este consecinţa unei dezvoltări preponderent speculative şi asta a însemnat blocuri între case, blocaje în trafic, dispariţii de spaţii verzi, cartiere fără şcoli şi grădiniţe”, a precizat Nicușor Dan.
El a adăugat că la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti există un grad extrem de mare de nelegalitate în emiterea autorizaţiilor și a precizat că jumătate din procesele din instanţă se finalizează cu anularea autorizaţiilor.
,,Au fost multe persoane care au dat Primăria în judecată şi, în general, au pierdut, pentru că cele mai multe litigii sunt pe certificate de edificare, pe construcţii nelegale pe care nu le-am emis, pe obligaţia de a pune pe ordinea de zi PUZ-uri nelegale. Toţi oamenii ăştia au pierdut. Cu totul, pe urbanism, Primăria are între 500 şi 600 de procese care s-au desfăşurat în ultimii doi ani şi pe imensa lor majoritate sunt pe contestarea actelor emise de administraţia anterioară. Litigii pe obligarea noastră de a emite diferite acte sunt în jur de 50-60”, a afirmat Nicuşor Dan.
Acesta a admis că la începutul anului 2021 au existat întârzieri în emiterea unor autorizaţii de construire, însă situaţia a intrat în normalitate, perioada de soluţionare a solicitărilor privind autorizaţiile de construire scăzând foarte mult. Dan a adăugat că în ultimii doi ani au fost emise autorizaţii cu respectarea legii.
„Este o inversare a trendului. Consider că mergem în direcţia potrivită”, a mai spus primarul.

Rectorul Universităţii de Urbanism şi Arhitectură, Marian Moiceanu, instituție care va realiza o primă versiune a PUG, a dat asigurări că arhitecţii şi urbaniştii vor face ca dezvoltarea Capitalei să nu fie una haotică.
„Semnarea acestui document este importantă nu doar pentru Primăria Municipiului Bucureşti ca entitate, nu este importantă doar pentru noi ca profesionişti, este importantă şi pentru cetăţenii acestui oraş şi pentru administraţiile locale de sector care nu sunt nişte instituţii care se uită la ce o să se întâmple, sunt partenerii noştri în acest proiect”, a afirmat Moiceanu.

Prorectorul Universităţii de Arhitectură, Tiberiu Florescu, a explicat, la rândul său, că PUG-ul are două componente importante: o componentă strategică de dezvoltare, care oferă predictibilitate investiţiilor, şi o componentă de reglementare. El a subliniat că, de când s-a semnat contractul iniţial, echipa consorţiului al cărei lider este Universitatea de Arhitectură a monitorizat dezvoltarea Capitalei.
Din consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură fac parte specialişti de talie internaţională, reprezentanţi ai mai multor companii din IT, consultanţă, care se ocupă de probleme de mediu.













































