Așa cum a cerut prim ministrul Viorica Dăncilă, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a demisionat ci puțin timp în urmă.
Citește și: CSM face precizări
Comitetul Executiv al PSD a decis, la începutul săptămânii înlocuirea lui Şova de la Transporturi cu Lia Olguţa Vasilescu, însă preşedintele Klaus Iohannis a refuzat marţi să aprobe revocarea acestuia din funcţie şi a respins propunerea social-democraţilor pentru acest portofoliu.
PSD venit cu o nouă propunere pentru Ministerul Transporturilor, respectiv deputatul PSD, Mircea Drăghici.
Paul Stănescu refuză în continuare să demisioneze deși a fost remaniat.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa că preşedintele va semna decretele privind numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Mircea Drăghici pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Înainte de a demisiona, Lucian Șova a dat publicității două informații: un posibil prejudiciu de 19 milioane lei la CFR Marfă și deficiențe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului dar și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex. Ambele constatări au fost făcute de corpul de control al ministrului.
















































