Actual

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: Nu știm câți medici avem și nici cât cheltuim pe medicamente

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că una dintre primele probleme cu care s-a confruntat de când este membru al Executivului este lipsa datelor despre sistem, despre medici și despre spitale, informează Mediafax.

„În momentul acesta nu știm câți medici avem în România, nu știm cum sunt plătiți, nu știm exact cât cheltuim pe medicamente, nu știm câte plăți informale sunt, nu știm cu exactitate de ce o operație costă mai mult într-un loc decât în altul din perspectiva Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)”, a spus Vlad Voiculescu.
Totodată, ministrul a afirmat că sistemul de sănătate din România funcționează ca o feudă medievală.


„Primul gând care-mi vine în minte când mă gândesc la sistemul de sănătate este cuvântul feudal. Este o feudă de sus până jos și într-un sistem feudal e mai puțin vorba despre oameni, despre oameni buni sau răi, este vorba de sistem și despre păstrarea feudei, a privilegiilor. Este un sistem feudal și sper ca până la sfârșitul acestui mandat să destructurăm câteva lucruri” – Vlad Voiculescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top