MIRCEA COŞEA: To be, or not to be

A fi sau a nu fi în recesiune este o problemă pe care Guvernul se pare că a înţeles-o doar parţial şi superficial, atât timp cât era vorba ba despre recesiune, ba despre criză, ba despre previziuni, ba despre certitudini statistice.
Cu tot efortul televizat al consilierului personal al primului-ministru de a ne convinge că după recesiune vine inevitabil relansarea, oamenii nu au prea înţeles de ce, dacă s-a ieşit din recesiune, trebuie blocate salariile profesorilor şi scumpite utilităţile. De fapx, nici nu ar fi trebuit să ne aştepxam la un răspuns precis de la Guvern, în condiţiile în care rolul său în conducerea economiei este limitat prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional.Aştepxam, deci, un răspuns precis de la cei care conduc în mod real şi efectiv economia românească, adică de la Fondul Monetar Internaţional. Ocazia a venit odată cu interviurile în direct pe care domnii Jeffrey Franks şi Mihai Tănăsescu le-au dat pe un post de televiziune. La întrebarea privind ieşirea României din recesiune, răspunsurile ambilor domni au fost capodopere de limbaj diplomatic, în sensul în care nimic nu se infirmă, dar nici nu se afirmă, în care orice „da" este urmat de un „dacă", în care orice „sigur" este urmat de un „dar".Sincer, nu aştepxam de la Fondul Monetar Internaţional să ne spună dacă am ieşit din recesiune, pentru că ştiam şi noi că, la urma urmei, nu are nicio importanţă pentru cetăţenii României.Chiar dacă, statistic, avem o creştere minimă, asta nu înseamnă că am scăpat de necazuri, mai ales că încă nu se iau măsuri proactive care să garanteze o creştere, măcar pe termen mediu, dacă nu imediat, a nivelului de trai. Nu aştepxam de la Fondul Monetar să ne spună când vor creşte salariile şi pensiile, când se va rezolva problema medicamentelor sau a spitalelor, dar aştepxam o poziţie clară, precisă şi determinată, care să ne dea garanţia că mergem pe drumul cel bun, că programul de austeritate şi cel de reformă, de care a condiţionat acordarea împrumuturilor, funcţionează corect şi că ne va recompensa sacrificiile făcute.Răspunsurile de genul „va fi, ar trebui, s-ar cere…" sau cele cu notă de condiţionalitate: „se va menţine dacă…", „va funcţiona numai dacă…", „se va obţine numai dacă…", arată nu doar fragilitatea ieşirii noastre din recesiune, dar şi serioase impreciziuni şi neclarităţi în însăşi concepţia FMI privind modul în care a înţeles realitatea românească şi a elaborat schema de acordare a tranşelor de împrumut.Un important document apărut cu puţin timp în urmă ne ajută să înţelegem mai bine de ce FMI a avut atâtea insuccese şi de ce unii reprezentanţi ai săi sunt atât de evazivi în aprecierea situaţiei noastre.Este vorba despre „IMF Performance in the Run-Up to the Financial and Economic Crisis: IMF Surveillance in 2004-2007", elaborat de către Biroul Independent de Evaluare a Fondului Monetar Internaţional (IEO). Documentul demonstrează cum „exacerbarea ideologiei neoliberale la nivelul conducerii FMI a condus la incapacitatea prevederii crizei internaţionale şi a înţelegerii particularităţilor diferitelor economii naţionale afectate de criză". Pentru a înţelege poziţia celor doi reprezentanţi ai FMI în interviurile despre care vorbeam mai sus, este interesantă următoarea afirmaţie aflată în acest document: „
Multe cadre superioare şi funcţionari ai FMI apreciază că existenţa unei opinii disidente faţă de concepţia conducerii superioare poate dăuna grav carierei personale".