Alegătorii birmani votează duminică în cadrul unui scrutin parţial istoric, care ar trebui să-i permită opozantei Aung San Suu Kyi să intre în Parlament, după 15 ani în care a fost consemnată la domiciliu.

Externe

Myanmar: după 15 ani Opozanta Aung San Suu Kyi poate candida pentru Parlament

Alegătorii au început să voteze la ora locală 6.00 (2.30, ora României) în capitala Rangoon.

Un total de 45 de mandate sunt în joc, iar pentru 44 candidează Liga Naţională pentru Democraţie (LND) a lui Suu Kyi: 37 de mandate în Camera inferioară a Parlamentului, şase în Camera superioară şi două în Camere regionale.

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, considerată până în urmă cu doi ani inamicul public numărul unu de junta aflată atunci la putere, este considerată favorită la Kawhmu, o circumscripţie rurală situată la două ore de mers de Rangoon, unde înfruntă verdictul urnelor pentru prima dată în viaţa sa.

Guvernul, format din foşti militari reformatori sosiţi la putere în urmă cu un an, încearcă să arate că reformele sale politice sunt sincere şi pot justifica ridicarea sancţiunilor occidentale care afectează economia ţării.

La finalul unui proces de tranziţie fără violenţă şi sub controlul armatei, această nouă echipă i-a propus lui Suu Kyi să se integreze în eşichierul politic oficial. Conform tuturor analiştilor, Guvernul are interes să o vadă pe opozantă triumfând în alegeri sub privirea comunităţii internaţionale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top