NEVROZA ANULUI

Bilanţul acestui an? O întoarcere pe dos cu consecinţe incalculabile.

• Ionuț Lupescu, regerete după 28 de ani
• Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis
• În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%
• România intră în era comunicațiilor cuantice
• AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state

COLAPS GENERAL

Dacă mi-ar fi spus cineva în ianuarie că voi trăi un simulacru de apocalipsă a cărui regie a fost atent clocită cu mult timp înainte, l-aş fi privit sec, cu dispreţ aprioric. Nebunilor cu veleităţi premonitorii nu trebuie să le dai atenţie. Numai că premoniţia s-a împlinit: viaţa ne-a fost dată peste cap până într-atât de drastic, încât privim bezmetici la o realitate ce ni se pare neverosimilă. O vedem şi nu ne vine să credem. Din orice unghi aş judeca anul 2020, verdictul e acelaşi: un colaps general.

Sufleteşte vorbind, ne-am cufundat cu toţii în nevroză. Ne-am pierdut tabieturile, ne-am înăsprit viciile, ne-am dezobişnuit de arta de a ne bucura împreună. Am început să ne duşmănim de moarte, nu mai ştim să respirăm laolaltă, comuniunea a devenit un delict, conversaţia s-a preschimbat în infracţiune. Distanţa a devenit literă de evanghelie. Zâmbetele s-au şters în spatele măştii, iar ochii şi-au stins licărul.

SUNTEM DESTRĂMAȚI

Cine spune că trăim o criză provocată de covid se exprimă impropriu. Virusul nu poate apărea la televizor pentru a decreta stare de urgenţă. Criza a fost provocată de oameni sub pretextul covidului. Iar cel dintâi efect este nevroza generală: năduful zilnic pândind momentul când se poate declanşa.

Fără alegere şi fără o ţintă anume. Îţi descarci nervii pe oricine. Pe taximetrist fiindcă ascultă o muzică scârboasă, pe amantă fiindcă nu geme când o atingi, pe administratorul blocului fiindcă pute a latrină pe culoarul scării, pe politicieni fiindcă mint cu dezinvoltură, pe rude fiindcă te agasează cu telefoane inoportune, pe poliţişti fiindcă le simţi răsuflarea în ceafă, pe bătrâni fiindcă şchioapătă pe trotuar, pe tineri fiindcă sunt mai proaspeţi decât tine, pe porumbei fiindcă îşi lasă găinaţul peste tot, pe ambulanţe fiindcă te înnebunesc cu şuieratul lor, pe aşternutul patului fiindcă nu l-ai mai schimbat, pe vânzătorii care îţi cer imperios să-ţi pui masca la intrarea în magazin.

Până şi chipul pe care-l vezi în oglindă ţi se pare scămoşat sub ridurile pe care izolarea acestor luni ţi le-a săpat în piele. Soţii se urăsc pe răpunere, iubiţii se schingiuesc inventându-şi reproşuri, tinerii îşi zăpăcesc minţile cu jocuri pe calculator, şomerii se cufundă în pâlnia depresiei, bolnavii incurabili mor acasă, prostituatele îşi caută muşterii pe site-uri de profil, beţivii urlă după cârciumi, iar sportivii năduşesc pe salteaua din cameră. Metabolismul social s-a stricat, nu mai putem coagula, nu mai ştim să simţim jubilaţia apartenenţei la un întreg comun. Suntem orfani de speranţă. Ne vom aminti de 2019 ca de ultimul an al seninătăţii noastre.

Social vorbind, suntem destrămaţi. Nu mai există corp social în accepţia clasică: ceremoniile sunt blocate, întâlnirile sunt împiedicate, călătoriile sunt anulate. Riturile publice au fost desfiinţate. Trăim ascunşi, trăgând cu ochiul la ce se întâmplă în cloaca internetului.

Cultural vorbind, prăbuşirea e fără cusur: nicio sală, nicio aulă, nicio galerie nu mai primeşte pe nimeni. Actori, cântăreţi, pictori, bufoni sau oratori, toţi au intrat în chesat impus. Un faliment de breaslă prin prerogativă politică. În schimb, scriitorii au devenit actori. Lansările de carte se fac online, într-un simulacru de colocviu ce te duce cu gândul la şedinţele de psihoterapie dintr-un ospiciu. Cinci scribi bâlbâiţi se privesc pe ecranul calculatorului, trăind cu iluzia că alţii îi privesc cu admiraţie. Vorbesc alandala despre un cotor de pagini pe care nimeni nu le va citi vreodată. O piesă de teatru absurd cu momâi pe post de genii bolborosind nimicuri.

Pedagogic vorbind, meciul s-a încheiat. Învăţământul online e ca o partidă de tenis jucată cu mâna altuia. Ca un coit de unul singur privind posac la o imagine de pe ecranul laptopului. Un soi de masturbaţie prin delegaţie, o horă inertă prin intermediari eterici, când mâna altuia te caută fără să te atingă. O farsă de instrucţie în care dascălul se plictiseşte vorbind în gol, în timp ce ascultătorii (elevi sau studenţi) îşi mângâie pisica, îşi sorb cafeaua, trag în piept fumul ţigării, îşi scarmănă nările, se scarpină la gâlme sau se întind sub plapumă, devastaţi de cât de morocănoasă e clipa.

Toate aceste episoade le-am trăit pe pielea mea, ţinând un curs de istoria filosofiei la UNATC. Nici dacă aş fi fost popândău împăiat, o păpuşă umplută cu rumeguş putred, nu m-aş fi simţit mai inutil în faţa unor tineri cărora mintea le stătea la orice, dar nu la conceptele gândirii speculative.

A preda online înseamnă să fii complicele unei letargii subînţelese, în care fiecare se preface că ia în serios o înşelăciune a cărei intrigă se ţese amarnic de la distanţă. Învăţământul online este informare fără instrucţie, e rutină fără deznodământ didactic, e dăscălie fără educaţie. E bâţâială dizgraţioasă fără muzică de fond.

LEUL SE VA SFRIJI CA UN BĂNUȚ LEȘINAT

Pecuniar vorbind, simfonia prăbuşirii abia începe, uvertura intonându-şi primele acorduri după sesiunea de alegeri silite din 6 decembrie. Dar punctul culminant va fi la anu’, când leul se va sfriji ca un bănuţ leşinat. Ne vom uita la el cum se uitau bunicii noştri la maldărul de bancnote după reforma monetară: un vraf de hârtii tocmai bune de aprins focul în sobă.

Politic vorbind, raptul de suveranitate la care este supusă România va continua, şi nu oricum, ci prin şantaj financiar. România a fost scoasă la mezat prin împrumuturi menite a închide gura şomerilor.

Nu mi-aş dori să fiu în pielea guvernanţilor în anii următori. Şomajul va exploda, ieşirile în stradă se vor înmulţi, iar anarhia va fi o ameninţare perpetuă.

Cât despre teutonul atins de bradilalie cronică (dicţie rară, cu pauze lungi între cuvinte), preşedintele Iohannis va încasa un val de ură pe care nici nu-l poate bănui.

Am fost prin educaţie un germanofil incorigibil, dar malacul acesta inept mi-a sleit admiraţia faţă de prototipul arian. Ceva mai insipid în materie de prestanţă servilă faţă de Bruxelles nu se poate închipui.

Ideologic vorbind, molestarea socialistă (prin tot ce înseamnă neomarxismul proferat de corectitudinea politică) va creşte prin vectorii de putere trimişi de la Bruxelles.

Şi cum deocamdată nu avem demnitatea polonezilor, cu atât mai puţin îndârjirea de secole a maghiarilor, vom muşca docil din momeala valorilor europene: colonizarea cu venetici arabo-africani, căsătoria între homosexuali, cota obligatorie de nedreptăţiţi în toate comisiile, ateism pe pâine, ideologie de gen, feminism cu toptanul, schimbări de sex, vaccinări obligatorii, supraveghere perpetuă. Şi toate aceste valori vor fi însoţite de terfelirea naţiei, a Bisericii creştine şi a familiei.

Cât despre libertate, ea va fi mare cât o gămălie de ac. Un an mai bezmetic ca 2020 nu am trăit, dar un an mai anarhic ca acela care vine nu a gustat România de la război încoace. Să dea Dumnezeu să mă înşel.