Actual

Nicușor Dan a semnat eliberarea din funcție a lui Dragoș Anastasiu

După 12 zile de la anunțarea demisiei lui Dragoș Anastasiu din funcția de prim-ministru, președintele Nicușor Dan a semnat într-un final decretul pentru constatarea vacanței unei funcţii de membru al Guvernului României.

În 27 iulie, Dragoș Anastasiu a susținut o conferință de presă, menită să clarifice toate aspectele de care a fost acuzat, respectiv o mită pe care a dat-o unui inspector ANAF timp de opt ani. După ce a prezentat întâmplările de care este acuzat, Anastasiu a anunțat că demisionează din funcția de vicepremier.

Ulterior anunțului premierul Ilie Bolojan a transmis că demisia lui Anastasiu a fost înregistrată și trimisă, potrivit procedurii, la Palatul Cotroceni pentru a fi validată de președinte.

Acum, după ce președintele a semnat, decretul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Avocatul Toni Neacșu a prezentat care sunt scenariile posibile din acest moment.

„Primul șpăgar al țării trebuie sa predea legitimația de acces in clădirea Guvernului.

Formal, funcția de vicepremier din care și-a dat demisia devine vacantă de la publicarea in Monitorul Oficial, iar în termen de 5 zile Ilie Bolojan ar trebui să propună o altă persoană, din afara Guvernului, care să ocupe aceasta funcție.

Cealaltă varianta este ca pe o durată de maxim 45 de zile să numească in funcția de vicepremier un alt ministru din cabinet, interimar, sau sa îndeplinească el, pe aceași durată maximă, atribuțiile vicepremierului demisionar.

Pentru a se renunța la un post de vicepremier din structura Guvernului trebuie obținut votul Parlamentului.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top