Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, estimează pierderile provocate de grevă, în momentul de faţă, în jur de 20 milioane lei şi avertizează că, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă.
Foto: Mihail Oprescu, Q Magazine
Actual

Nicușor Dan amenință șoferii STB cu desfacerea contractului de muncă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia, sâmbătă, că şoferii Societăţii de Transport Bucureşti care nu ies pe traseu riscă desfacerea contractului de muncă. Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală, sindicaliştii spunând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii, Adrian Criț.

„Am cerut public ca Parchetul să ia măsurile legale contra sindicalistului pesedist Vasile Petrariu, care refuză să respecte o decizie judecătorească și incită la continuarea grevei ilegale de la STB. Am cerut de asemenea clarificarea poziției PSD – fie se delimitează de această mișcare grevistă ilegală prin retragerea sprijinului politic pentru sindicalistul consilier general Petrariu, fie îl susțin în continuare și își asumă aceste ilegalități. Mai mult, PSD București și Gabriela Firea personal (șefa politică a lui Petrariu) trebuie să ceară scuze bucureștenilor pentru blocarea transportului public de suprafață deja de două zile.” Nicușor Dan Foto: Mihail Oprescu, Q Magazine

Discuţiile dintre sindicalişti şi primarul general al Capitalei au eşuat vineri seara, angajaţii STB solicitând în continuare demisia directorului general al societăţii, care poate fi decisă numai de Consiliul de Administraţie al STB.

„Există, pe de o parte, Codul Penal, care vorbeşte despre nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi găsiţi şi acolo limitele de sancţiuni, (…) pe de altă parte există un contract de muncă în care se prevăd drepturi şi obligaţii – obligaţia de a presta activitatea pentru care eşti plătit – şi sunt nişte sancţiuni graduale, inclusiv cea a desfacerii contractului de muncă”, a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, la sediul STB, unde a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al instituţiei.

Sâmbătă este a treia zi de grevă a lucrătorilor STB.

Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti, stabilind că aceasta este ilegală. De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii. Hotărârea instanţei este executorie.

Primarul Sectorului 6: Greva este imorală, penală și politică

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, consideră că greva de la STB este „imorală, penală şi politică”, solicitând PSD excluderea din partid a preşedintelui Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Într-o postare, sâmbătă, pe Facebook, liderul liberal a scris că greva de la Societatea de Transport Bucureşti este „imorală”, pentru că a fost declanşată odată cu apariţia raportului de audit, care arată, pentru prima dată, că STB este „furată” de 30 de ani.

„Directorul tocmai centralizase anumite decizii (ore suplimentare, piese, carburanţi, etc.) pentru a reduce risipa şi furtişagurile. Toată această situaţie a fost patronată de sindicatele postdecembriste şi tolerată de primari”, a afirmat Ciprian Ciucu. Foto: Facebook

Potrivit primarului Sectorului 6, greva de la STB este „penală” având în vedere că „oamenii sindicalistului Vasile Petrariu îi ameninţă pe şoferii care vor să respecte legea şi să reia lucrul” şi că autobuze au fost „vandalizate”, iar şoferii “bruscaţi”.

De asemenea, în opinia lui Ciprian Ciucu, greva de la STB este „politică”, Vasile Petrariu fiind recrutat pe listele PSD. „Ar mai fi orchestrat el această grevă împotriva unui primar din partidul său? Nu. Bucureştiul, bugetul PMB a ajuns unde este şi din cauza subvenţiei imense, subvenţie din care se hrăneşte de 30 de ani un întreg sistem parazitar, deghizat în haine sindicale. La prima mişcare în care se încearcă oprirea risipei şi de creştere a eficienţei, oamenii sunt mobilizaţi fix împotriva echipei care îşi asumă stoparea furturilor”, susţine primarul Sectorului 6.

El a subliniat că o hotărâre de instanţă de judecată este lege. „Cer PSD să se delimiteze de Petrariu, să îl excludă din partid şi să nu îi mai alimenteze acestuia ego-ul de vătaf care a controlat zeci de ani cea mai mare societate din Bucureşti”, a adăugat Ciprian Ciucu.

Cât costă greva

Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, estimează pierderile provocate de grevă, în momentul de faţă, în jur de 20 milioane lei şi avertizează că, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă.

„Aceste pierderi pot fi cuantificate, din punctul meu de vedere, doar urmare a unui amplu audit economic făcut de către o companie foarte mare. De ce? Pentru că nu îmi doresc ca angajaţi din cadrul instituţiei să facă această evaluare. Eu consider că, pentru transparenţă, şi faţă de publicul călător şi faţă de noi, şi pentru a nu diminua valoarea sau a avea diferenţe majore care să fie imputabile sau contestabile în instanţă, acest lucru făcut de o companie externă ar fi benefic. Ca şi valoare, eu consider că urmare a acestor trei zile de grevă ilegală probabil aceasta se va situa undeva în jur de 20 de milioane de lei. Asta în momentul de faţă. Gândiţi-vă şi la prejudiciile de imagine, la ce vor spune călătorii despre noi şi dacă nu cumva am pierdut suportul bucureştenilor, pentru că o companie finanţată de cetăţeni prin taxe, impozite, trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de ei în primul rând”, a spus Criţ la B1TV, întrebat fiind despre pagubele produse de grevă.

El a atras atenţia că veniturile au scăzut ca urmare a celor trei zile de grevă şi societatea s-ar putea să nu mai aibă bani şi poate intra în insolvenţă.

„Dacă noi nu ieşim în momentul de faţă la muncă, această societate poate intra în insolvenţă(…) Urmare a celor trei zile de grevă, prin diminuarea veniturilor, s-ar putea să nu mai avem din păcate bani pentru salarii, bani pentru plata utilităţilor, bani pentru alte cheltuieli necesare efectuării transportului public. Deci, sau ne începem activitatea, sau s-ar putea ca această companie să nu mai existe. Cu greu am reuşit să eşalonăm o datorie istorică pe care am preluat-o când am preluat acest mandat, de 1,3 miliarde lei. Am redus această datorie cu sprijinul municipalităţii. În momentul de faţă, datoria e undeva în jur de 900 milioane lei, cu tot cu penalităţi, către ANAF. Aceasta este eşalonată cu greu şi trebuie plătită. Orice neplată a unei rate, din păcate, duce la insolvenţă”, a explicat directorul STB.

El a subliniat că, în ceea ce priveşte abonamentele călătorilor, ar trebui să fie prelungită perioada de valabilitate a acestora cu trei zile.

„Ca şi decizie managerială. aici ar trebui să intervenim şi să spunem Da, din păcate n-aţi putut utiliza abonamentul trei zile, o să aveţi încă trei zile la dispoziţie după expirarea lui. Asta pe de o parte. Dar ştim noi prejudiciul pe care l-am adus acelui utilizator prin faptul că el nu a putut să utilizeze transportul public în perioada respectivă? Nu îl cunoaştem, drept urmare s-ar putea să apară şi alte probleme pe care în momentul de faţă nu le putem identifica”, a subliniat Adrian Criţ.

Directorul STB a menţionat că sindicatul reprezentativ va deconta reducerea veniturilor, iar fondul de grevă pe care acesta îl are nu va acoperi valoarea daunelor.

„STB în momentul de faţă are nişte venituri mult diminuate, urmare a faptului că angajaţii nu şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu şi acest lucru îl va deconta sindicatul reprezentativ. Sunt costurile pe care le avem noi prin contractul de delegare cu Asociaţia Metropolitană Bucureşti-Ilfov, sunt costurile de prestaţie neefectuată, sunt costurile cu utilităţile consumate conform contractului şi neutilizate, care nu aduc niciun beneficiu. Liderii sindicali trebuie să ştie următorul lucru, şi angajaţii trebuie să cunoască: fondul de grevă de care se vorbeşte şi cu care îi amăgeşte sindicatul pe angajaţi nu va acoperi valoarea daunelor”, a punctat Criţ.

„Din păcate, în continuare, cu toate că există o hotărâre a instanţei din care rezultă că greva este ilegală, angajaţii nu o respectă. Acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenta în viitor a societăţii. Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie sindicala, organizaţie care nu mai reprezintă vreun interes al angajaţilor.(…) Fac apel la conştiinţa acestora să iasă pe traseu cu gândul la familiile lor, la nevoia de mobilitate a populaţiei. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri seara Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu”, a declarat sâmbătă dimineaţa pentru AGERPRES Adrian Criţ.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top