Actual

Nou mandat de arestare pentru Mario Iorgulescu

Tribunalul București a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, instanțele din Italia urmând să decidă cu privire la solicitarea statului român privind aducerea în țară a acestuia. Anunțul a fost făcut de Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

„Cu privire la cazul Mario Iorgulescu, (…) statul român s-a mişcat în direcţia corectă. Există acum o hotărâre definitivă de condamnare pentru infracţiunea de omor, o infracţiune deosebit de gravă. În acest moment, în acest caz, e vorba de proceduri judiciare care ies din sfera de competenţă a Ministerului Justiţiei, însă pot să fac informarea publică: a fost deja emis un mandat de european de arestare de către instanţa de executare, Tribunalul Bucureşti”, a explicat Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, statul român a solicitat în trecut aducerea în ţară a lui Mario Iorgulescu, însă Curtea de Apel din Milano nu a fost de acord, pe motiv că acesta nu ar avea discernământ.

„Corect este însă să vă fac o informare şi cu privire la ceea ce s-a întâmplat în trecut. Au existat două mandate europene, unul cu privire la executarea unei pedepse de trei ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal şi al doilea o arestare preventivă în dosarul în care era acuzat desăvârşirea infracţiunilor de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe. Cu privire la acestea, în mai 2022, Curtea de Apel din Milano a dispus ca cele două mandate europene de arestare să nu fie executate, având în vedere starea mintală a persoanei, stare care nu îi permite o participare conştientă la proceduri. (…) Solicitarea statului român cu privire la aducerea fugarului în România a fost blocată de instanţa italiană la nivelul anului 2022, anul trecut, pe motiv că persoana nu are discernământ şi nu poate participa la proceduri”, a precizat Gorghiu.

Ea a evidenţiat că, în prezent, este vorba despre o altă etapă. „Vorbim despre un nou mandat european de arestare, care va urma cursul. Sunt convinsă că instanţele italiene vor analiza această solicitare şi vă putem ţine la curent pe măsură ce vom obţine termene şi pe măsură ce magistratul de legătură din Italia ne va putea furniza noi informaţii. Momentan, abia a fost emis mandatul de arestare”, a transmis ministrul Justiţiei.

La 18 octombrie, Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

În prezent, el se află internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat, imediat după accident. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top