FOTO: Facebook
Actual

Noua Zeelandă: A fost eradicată transmiterea coronavirusului

Noua Zeelandă a ridicat luni toate restricţiile naţionale instituite pentru a stăvili transmiterea noului coronavirus, după vindecarea ultimei persoane aflate în izolare, informează Agerpres.

Controalele la frontieră vor rămâne în vigoare, a precizat prim-ministrul Jacinda Ardern, care a adăugat totodată că măsurile de distanţare socială şi restricţiile vizând numărul de persoane care se pot reuni nu mai sunt necesare.

„Suntem siguri cu privire la faptul că am eradicat pentru moment transmiterea virusului în Noua Zeelandă”, a declarat Ardern cu prilejul unui discurs televizat, adăugând că cetăţenii s-au „solidarizat într-o manieră fără precedent pentru a învinge virusul”.

Noua Zeelandă, arhipelag în Pacificul de Sud cu o populaţie de cinci milioane de locuitori, a recenzat 1.154 de cazuri confirmate şi 22 de decese cauzate de noul coronavirus.

Niciun caz nou de contaminare nu a fost înregistrat în ultimele 17 zile, iar de o săptămână, a existat un singur caz activ.

Identitatea ultimului pacient nu an fost dată publicităţii, dar este vorba despre o femeie de circa 50 de ani, care a contractat virusul dintr-un focar din Auckland.

Directorul general al ministerului Sănătăţii, Ashley Bloomfield, a anunţat luni că această persoană s-a vindecat şi nu se mai află în izolare.

Noua Zeelandă a fost lăudată pentru răspunsul eficient în faţa epidemiei de coronavirus, care a implicat o perioadă de izolare strictă de şapte săptămâni până în luna mai.

„Ultimul caz nu mai prezenta simptome de 48 de ore şi este considerat vindecat”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Alerta sanitară a fost redusă la nivelul 1, pe o scară cu patru niveluri, ceea ce înseamnă că teatrele se vor putea redeschide, la fel şi discotecile, fără nicio restricţie în ceea ce priveşte numărul de clienţi.

Evenimentele sportive nu se vor mai desfăşura în absenţa spectatorilor, o măsură importantă pentru federaţia locală de rugby, care va putea organiza campionatul ”Super Rugby Aotearoa” cu stadioanele pline.

„Suntem incredibili de mândri şi de recunoscători să fim prima competiţie sportivă profesională din lume care va putea permite echipelor să evolueze din nou în faţa fanilor”, a declarat patronul echipei de rugby a Noii Zeelande, Mark Robinson.

Premierul Ardern a precizat că ridicarea restricţiilor va fi benefică pentru susţinerea economiei naţionale.

„Suntem cu un pas înainte în ceea ce priveşte repornirea economică întrucât acest nivel 1 face ca economie noastră să fie una dintre cele mai deschise din lume, dacă nu chiar cea mai deschisă”, a menţionat aceasta.

Aceasta a precizat că la nivelul 1 de alertă, economia funcţionează la 96% din capacitate, în comparaţie cu 63% în timpul alertei de nivel 4.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top