Robert Turcescu va candida la Primăria Capitalei din partea Partidului Mișcarea Populară, a anunțat, vineri, președintele PMP, Traian Băsescu.
Robert Turcescu ar urma să fie candidatul pe care formaţiunea lui Traian Băsescu îl va susţine în cursa pentru câştigarea fotoliului de primar al Capitalei, numele acestuia fiind vehiculat încă de la începutul lunii aprilie, au declarat surse din PMP.
Băsescu: Dosarul m-a obligat să renunţ la candidatura la primărie. Turcescu, nominalizarea PMP
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că a renunţat la candidatura la Primăria Capitalei din cauza dosarului în care este suspectat de spălare de bani, precizând că jurnalistul Robert Turcescu este nominalizarea PMP pentru Bucureşti la locale.
Jurnalistul Robert Turcescu a luat parte la activităţile PMP încă de când Traian Băsescu a preluat şefia formaţiunii, Turcescu declarând la acea vreme că vrea doar să ajute partidul în eleborarea strategiei de comunicare.













































