Ziua Internațională a cărții. Judecătoarea Laura Andrei: „Donul liniştit” m-a zidit ca om

Astăzi este Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.  Se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Mai multe personalități au vorbit despre cărțile lor preferate pentru Q Magazine.

• UNESCO: Libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin – a scăzut cu 10% din 2012
• Semne „bune” economia are: tot mai multe companii se închid
• Papa Leo XIV surprinde lumea catolicǎ. Fost imigrant ascuns în portbagaj, numit episcop în SUA
• Românii vor ca Ilie Bolojan să demisioneze. Sondaj
• La ce mai sunt bune cărțile?

În casa părinţilor biblioteca ocupa locul central. Un zid de volume ce se înălţa din podea până în tavan. Din toate cărţile aflate acolo îmi amintesc viu două tomuri,cu coperţi roşii şi silueta desenată a unui călăreţ, ce m-au fascinat. Aveam cam 13 ani, iar tatăl meu mi-a spus că este mult prea devreme să citesc o asemenea carte. Nimic mai motivant decât acea interdicţie! Coperţile roşii adăposteau o capodoperă a literaturii universale, romanul „fluviu” „Donul liniştit”. Citit şi recitit cu entuziasmul adolescenţei, cu energia tinereţii şi cu înţelepciunea vârstei mature, „Donul liniştit” rămâne pentru mine, alături de „Război şi pace”, una din scrierile care m-au zidit ca om. Roman fluviu pentru imensa curgere a naraţiunii? Pentru curgerea teribilă a timpului în cei zece ani de frescă istorică? Sau pentru că fluviul Don este în sine coloana vertebrală şi chiar unul dintre eroii romanului? Toate acestea, dar şi fluviul destinului care schimbă, tulbură ori distruge o lume unică. Organizat arhitectural, romanul mi-a dezvăluit cum mersul liniştit  al vieţii devine vârtej tulbure, iar amintirea apelor calde şi line rămâne firul de speranţă că odată binele a existat. Un drum viu prin Rusia ţaristă, Primul Război Mondial, formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi războiul fratricid albi-roşii, totul clădit în forţa unică a cuvântului.

Plagiat sau nu?

Misterul apartenenţei romanului a fost cel care a sporit şi mai mult dorinţa de a trece dincolo de a urmări cu sufletul la gură intriga. Este Şolohov cel care l-a scris? Avea doar 23 de ani la apariţia primului volum, şi mulţi s-au îndoit că este realmente autorul romanului. Jean Paul Sartre refuză Nobelul, arătând că nu poate fi premiat înaintea lui Mihail Şolohov. În 1965 râvnitul premiu este acordat scriitorului rus. Peste ani, istoricul Felix Kuzneţov dovedeşte că plagiatul nu există, răscumpărând manuscrisul primelor două volume ce probează autenticitatea lui Şolohov ca autor.

Ce face atât de special acest roman? Felul în care simţi pur şi simplu pe faţa ta vântul stepei. Limpezimea cu care tihna satului cazac se zugrăveşte. Şi brusc, fluviul istoriei mătură totul în calea sa. Citit în anii `80 cu atât mai mare este şocul cu cât construcţia comunismului în URSS era un motiv permanent de propagandă expus tinerilor. Schimbarea omului sub noua putere, Rusia pierdută, conflictul de epoci suprapuse pe ororile războiului, toate văzute prin ochii cazacului Grigorii Melehov, au deschis adolescentei care eram o altă realitate, unde adevărul era asumat rostit. „Viaţa impune oamenilor legile sale, care nu sunt scrise nicăieri” spune Şolohov. Azi, judec după legile scrise, încercând să deslușesc deopotrivă cum ne provoacă legile vieții . „În vremuri tulburi, frate, nu îţi judeca fratele!” spune un soldat cazac celor care-i plănuiau execuţia, cuvinte ce duc responsabilitatea Omului ce judecă în zone mult mai adânci decât ne fac să credem agitațiile cotidiene .

„Donul liniştit”, citit cu răbdare, mi-a arătat cum te poţi pierde ca om şi ca fiinţă naţională, uitând reperele morale şi acceptând cu resemnare orice schimbare. Dar m-a învăţat şi contrariul, că se poate lupta şi rezista dacă ai credinţă şi lege în mintea ta.

„O, stepă a Donului, stropită cu atâta sânge căzăcesc, ce nu se preface nicicând în rugină…..”!

â