Agenția Anticorupție a Ucrainei (NABU) l-a arestat, duminică, pe fostul ministru al energiei Gherman Galușcenko, în timp ce încerca să părăsească țara. Galușcenko a demisionat anul trecut în urma unui vast scandal de corupție, relatează AFP, potrivit Agerpres.
- In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
- Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
- Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
- Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA
- Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
„Astăzi, în timp ce trecea granița, anchetatorii NABU l-au reținut pe fostul ministru al energiei în legătură cu cazul Midas”, a declarat agenția într-un comunicat.
Potrivit publicației „Ukrainska pravda”, Halușcenko a fost dat jos din tren la un punct de frontieră – neprecizat – de grănicerii ucraineni, care au primit ordin de la NABU și Procuratura specializată anticorupție, SAP, să nu-l lase pe fostul oficial investigat pentru corupție să treacă granița.
„Investigațiile inițiale sunt în curs, desfășurate în conformitate cu legea și sancțiunile judiciare. Vor fi publicate mai multe detali”, a adăugat NABU.
Galușcenko s-a numărat printre miniștrii care au demisionat în 2025, după ce NABU a dezvăluit o vastă rețea de spălare de bani în sectorul energetic al Ucrainei.
Anchetatorii afirmă că organizatorul schemei este Timur Mindici, un vechi prieten și fost partener de afaceri al președintelui Volodimir Zelenski. Cu puțin timp înaintea operațiunii NABU, Mindici a reușit să fugă din țară, fiind ulterior găsit de jurnaliști în Israel.
Membrii acestei rețele au pus la cale o schemă de luare de mită, estimată la 100 de milioane de dolari, pentru deturnarea de fonduri, stârnind indignare publică într-un moment în care țara se confruntă cu pene de curent cauzate de atacurile rusești.
Ancheta a indicat că Galușcenko a obținut „beneficii personale” din această afacere. Ucraina este de mult timp afectată de corupție, iar lupta împotriva acestui flagel este considerată o condiție esențială pentru parcursul său de aderare la UE.















































