O rachetă anti-cetățean cu două focoase politico-financiare

Dacă tot ne-am trezit din aburul sărbătorilor de iarnă în plin dezmăț antiromânesc al presei internaționale, este momentul să degustăm ciorba acră a analizelor economico-politice care ne ajută să digerăm realitatea.

Dușmănia dintre cetățean și ROBOR

O astfel de analiză ne arată cum manipularea dobânzilor interbancare (sintetizată în ROBOR) este posibilă din cauza cartelizării băncilor (adică a înțelegerilor cu caracter monopolist dintre ele) și că ea are un dublu scop/efect: să îmbogățească creditorul prin lichidarea concurenței libere și să lichideze guvernele care protejează consumatorul (respectiv cetățeanul) prin impozitarea abuzului de poziție dominantă.

Urmărind fluctuațiile ROBOR în corelație cu succesiunea la guvernare sau cu actele de guvernare ale partidelor politice, observăm că ori de câte ori „ciuma roșie” încearcă să guverneze câte ceva, prețul creditului (ca și al banului, de altfel, care este rata de schimb) crește. Cum cetățenii reușesc să își impună nevoile și așteptările atenției Guvernului, cum ROBOR saltă. De astă dată nu pentru a îmbogăți băncile, ci pentru a amplifica nemulțumirea publică, decontată, desigur, de Guvern.

Cetățeanul român și ROBOR apar astfel a fi într-o dușmănie obiectivă. Când Guvernul este al cetățeanului, ROBOR urcă amenințător. Când Guvernul este al ocultei financiare, ROBOR urcă „prietenos” (sic!). ROBOR urcă, deci, oricum, dar numai în primul caz o face împreună cu instabilitatea politică, sancționând astfel alegerea de către cetățeni a Guvernului „greșit” (sic!).

Puterea, mai săracă decât Opoziția

Poate v-ați întrebat de ce Guvernul PSD/ALDE nu plătește aceleași sume de bani presei internaționale ca „opoziția”, pentru a contracara campania mincinoasă la adresa sa, respectiv la adresa capacității României de a prezida Consiliul UE? Răspunsul este simplu: pentru că nu are atâția bani.

Cum așa? Executivul unei țări este mai sărac decât opoziția? Da, în măsura în care cheltuielile Guvernului – inclusiv cele abuzive – sunt urmărite și cenzurate permanent, adesea cu rea credință, de Parlament, presă și DNA, în timp ce „opoziția” despre care vorbim nu este cea formată din partidele politice parlamentare, ci din oligarhii pieței financiare – așa numita plutocrație. Aceasta, în afara oricărui control – cel puțin în afara unui control permanent, transparent și eficient – ia prin dobânzi (pornind cu creșterea ROBOR) bani de la cetățeanul român, inclusiv pentru a finanța în străinătate campanii de presă antiromânești.

Când Guvernul mărește impozitele, cetățenii protestează. Așa este democratic. Când băncile măresc dobânzile debitorii plătesc. Așa este … plutocratic.

Da, doamnelor și domnilor concetățeni, articolele apărute în aceste zile în toată presa occidentală, deloc frugală când vine vorba să își comercializeze serviciile propagandistice, împotriva Guvernului român, acuzat a fi impotent politic și supracorupt penal, au fost plătite cu bani luați din buzunarul dvs. Nu sub formă de impozite, ci sub formă de dobânzi.

Motivul acestei campanii nu este incapacitatea Guvernului român de a conduce pentru șase luni o instituție a UE, ci adoptarea legii privind „taxa pe lăcomie”. O lege care, printre altele, încearcă să mai recupereze în favoarea cetățeanului român ceva din profitul obținut prin creșterea aranjată a dobânzilor interbancare, punând impozitarea în relație cu fluctuația ROBOR.

Plutocrația nu a putut opri adoptarea legii, în ciuda sprijinului – și el costisitor – primit din partea politicienilor trădători, în frunte cu Președintele Republicii. Nu-i nimic. Se trece acum la sancționarea Guvernului care a promovat-o prin OUG. Ceea ce are și caracterul unui avertisment dat CCR, pe masa căreia, desigur, va ateriza legea în cele din urmă, dacă până atunci, prin alte manevre, nu va fi fost schimbată majoritatea parlamentară și „impozitul pe lăcomia plutocrată” nu va fi fost abolit.

Ce face în ăst timp Consiliul Concurenței? Doarme! Că doar de asta este plătit. (sic!) Ce face SRI? Duce bătălia de ariergardă cu criticii „protocoalelor secrete” de colaborare interinstituțională întru aneantizarea a tot ceea ce ar fi putut fi putere românească – politică, economică, militară, academică, medicală, sportivă, spirituală etc. Ce face CSAT? Blochează inițiativele Guvernului național pentru a face loc decretelor prezidențiale neconstituționale. Ce face BNR? Oscilează între critica teoretică a lăcomiei capitalului și protejarea practică a exploatării neoliberale a muncii.

Cât despre Parlament… Ei bine, demonizat de presă și terorizat de justiția selectivă, acesta devine pe zi ce trece, tot mai mult o formă fără fond.

Așa cum va fi cât de curând întreaga națiune română dacă nu va înțelege ceea ce i se întâmplă, nu se va trezi și nu se va apăra prin luptă. O luptă dusă nu neapărat cu gloanțe, ci cu voturi. Nu încă pe baricade, ci pe strada democrației. Cât va mai fi și aceasta practicabilă.