O stradă pentru Romulus Vulpescu

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, urmează să decidă dacă una din străzile din sectorul 2 va purta numele poetului, scriitorului, traducătorului, editorului, publicistului și politicianului român Romulus Vulpescu.

• Miza unei întâlniri care poate schimba fața lumii
• Da’ unde e vila?
• Fostul șef ADR, căruia vicepremierul Oana Gheorghiu îi trimitea „mailuri exploratorii” pentru contracte cu Schwarz, ia în calcul sesizarea DNA. Ea îl acuză de fake news
• Vizita secretă a lui Netanyahu. Israel confirmă. Emiratele infirmă
• Președintele Senatului, mandatat să sesizeze CCR referitor la procedura de adoptare a ordonanței SAFE

Inițiativa schimbării numelui străzii Radu Cristian, stradă pe care a locuit Romulus Vulpescu, aparține lui Ştefan-Andrei Paraschiv-Miron, asistent universitar doctorand al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Romulus Vulpescu s-a născut la 5 aprilie 1933, la Oradea. A trăit, încă din primii ani de viață, la București. A urmat Școala „Sfântul Andrei” (1939-1943), Liceul „Gheorghe Șincai (1943-1947, actual colegiu național) și Facultatea de Filologie a Universității din București (1951-1955). A fost membru al Uniunii Scriitorilor (din 1959), al Comitetului Asociației de cultură occitană „Steaua Provenței” (din 1969), al Colegiului de ’Patafizică din Paris (din 1969).

De-a lungul anilor a fost redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista Luceafărul (1964-1965); secretar literar și director artistic adjunct la Teatrul „Delavrancea” (1967-1969); muzeograf-principal la Muzeul Literaturii Române și redactor al revistei de studii Manuscriptum (1970-1973); secretar literar la Uniunea Scriitorilor (1973-1989); director al Teatrului Mic (1990-1991); senator de București și membru al Comisiei de redactare a Constituției (1990-1992); membru in Consiliul Național al Audiovizualului (1994-1998).

A debutat în 1953, în revista Tânărul scriitor cu un grupaj de poezii, iar prima carte i-a apărut în 1956: o traducere în versuri a pastoralei italiene Aminta de Torquato Tasso. A urmat o serie prestigioasă de volume, unanim elogiate, de poezie, proză, teatru și traduceri din literatura universală, precum și diferite proiecte de artă grafică, teatru, film, televiziune și radio (redate în anexa la prezentul memoriu).

Lui Romulus Vulpescu i-au fost acordate, printre altele, Premiul Uniunii Scriitorilor (1975, 1983), Marele Premiu al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate în domeniul cărții (2002) și Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2003) și a fost decorat cu Ordinul „Palmes Académiques” în grad de Ofițer (1986) și cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2003).

A încetat din viață pe 18 septembrie 2012, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu Militar. Astfel, viața personală și profesională a lui Romulus Vulpescu s-a desfășurat, aproape în totalitate, la București, locuind din 1978, împreună cu soția lui, prozatoarea Ileana Vulpescu (1932-2021, cetățean de onoare al Municipiului București), pe strada Radu Cristian, în imobilul de la numărul 1.