O viață de „extremism de centru”

La drept vorbind, nu e chiar o viață.

Legislația rasială, războiul şi Holocaustul au făcut din tânărul evreu român Oscar Rohrlich un comunist idealist, dispus să se rupă de familia sa burgheză, în numele cețosului ideal al „Revoluției”.

Trezirea a venit, totuşi, repede. Crezând, cu naivitate, că există o legătură între idealurile proclamate de comunism şi realitate, unul dintre puținii comunişti sinceri din România a devenit repede un paria al regimului şi… un scriitor interzis.

Cerând, la un congres literar de după moartea lui Stalin, dreptul la „adevărul integral”, tânărul scriitor Radu Cosaşu a dat nas în nas cu acest adevăr integral: cenzura, interdicția, şomajul, marginalizarea. La atât s-au redus, în numai câțiva ani, idealurile.

Acesta a fost momentul în care s-a văzut caracterul lui Cosaşu: refuzând să plece cu familia în Israel pentru a scrie literatură română şi a-şi trăi liber idealul comunist, el s-a văzut negat în ambele ipostaze de însuşi regimul pentru care se sacrificase. Alții ar fi cedat, alegând confortul libertății. El a ales… literatura română.

De-atunci a început lunga, neostentativa, dar sistematica bătălie pentru edificarea propriei opere. Împotriva cenzurii şi a „spiritului primar agresiv”, având  convingerea că valorile umaniste nu pot fi anulate nici măcar de un partid care anulase totul. Împotriva inerției care-l învinsese pe colegul său de generație Nicolae Labiş, dar şi a privilegiilor care-i îmblânziseră pe alții.

Ciclul Supraviețuiri a consacrat un mare prozator contemporan – cel mai mare nuvelist postbelic, după cum spune Nicolae Manolescu – şi un fel de a fi scriitor demn, în ultimele două decenii de comunism. Cosaşu a exemplificat pe viu moderaţia, devotamentul pentru cultură, normalitatea, însă şi refuzul compromisului. Cărțile sale au apărut greu (dintr-o dublă suspiciune: etnică şi politică), scriitorul nu a avut, până în 1989, faima meritată.

Însă, spre deosebire de alți colegi ai săi, a ieşit din comunism cu o operă credibilă, pe poziții morale decente. Adversar al extremismului în perioada comunistă, Cosaşu a rămas adversarul exceselor şi după. Nu a sărit cu târnăcopul la statui, nu şi-a renegat trecutul, dar nici n-a căzut în „nostalgiile” pro-comuniste ale altora. Şi-a păstrat busola, ironic denumită „extremism de centru”.

Radu Cosaşu vine acum înaintea cititorilor cu un roman excepțional, care încheie ciclul Supraviețuiri-lor: Viața ficțiunii după o revoluție. Un roman meşteşugit, ca tot ce a scris Cosaşu, în care cercul deschis de primul volum de nuvele, cel din 1973, se închide. Cosaşu se „răfuieşte”, prin ficțiune, cu Cenzorul sub semnul căruia a stat literatura până în 1989, dar şi cu propria-i existență. Ca dovadă, romanul este semnat, pentru prima dată, şi cu numele civil, Oscar Rohrlich.

Ar mai fi ceva de remarcat. Trăim un soi de isterie a rescrierii trecutului, și destui își ajustează biografia la moda zilei. Moda fiind acum „anti-comunismul” și „dizidența”. Cosașu nu face asta. Își asumă identitatea, și nu încearcă să fie altcumva decât este. Nu cred că îi este comod acest demers. Dar nu a ales niciodată calea comodă, doar este un „extremist de centru”! Deși avea destule oportunități să facă asta. Privirea lui asupra trecutului este nuanțată și am fi fericiți dacă am avea mai multe mărturii oneste ca ale lui. Ne-ar scuti de multe neînțelegeri, și de consum inutil de energie pe lucruri marginale. Ne-ar face să ne concentrăm asupra viitorului. Un viitor care să ne scoată definitiv din toate totalitarismele secolului trecut, totalitarisme pe care el le-a trăit. Trecutul trebuie asumat, nu machiat, amenajat pentru a face pe plac unuia sau altuia. Și abia așa putem să fim siguri că nu mai repetăm acel trecut.