A cântat pe cele mai importante scene lirice ale lumii, iar critica italiană afirma, după debutul ei la Scala, alături de Luciano Pavarotti, că a reînviat spiritul scenic şi vocal al Mariei Callas. Soprana NELLY MIRICIOIU a deschis, la sfârșitul lunii martie, seria „Opera FANtastică”, un proiect coordonat de Luminiţa Arvunescu.
Poate Opera să salveze lumea?
Încep răspunsul la această întrebare cu un exemplu: acela al Orchestrei înfiinţate prin anul 2000 de Daniel Barenboim, care a reunit tineri muzicieni din Israel şi ţările arabe. Înainte nu s-au înţeles, dar, până la urmă, au ajuns la armonie şi au arătat lumii întregi la vremea aceea, că arta poate uni popoare şi deschide posibilitatea dialogului între varietăţi culturale. Căci arta se adresează unor sentimente cu care noi suntem născuţi, şi nu făcuţi. Evident, opera – în sine – nu poate salva lumea. Noi trebuie să ne salvăm singuri, prin noi înşine. Dar opera poate ajuta!
Povestiţi-ne unul dintre momentele memorabile care v-a marcat cariera…
În cariera unui artist nu sunt momente independente – mai bune sau mai puţin bune! –, ci există o progresie organică, în care toţi artiştii au o anumită acumulare. Numai pentru publicul dinafară pare că artiştii ar fi descoperiţi peste noapte, dar nu este aşa. Toţi artiştii, inclusiv Ileana Cotrubaş sau Angela Gheorghiu… toţi au muncit foarte mult până când a venit acel moment al descoperirii. Nu ai „momente” tu, ca artist, ci o acumulare.
Cum a evoluat cariera după stabilirea în Regatul Unit?
În Vest există un ritm în care ori înveţi să progresezi, ori nu vei face nimic. Şi atunci eu, ca român cu picioarele pe pământ, am învăţat ce înseamnă „să înveţi” în Vest şi ce înseamnă „să fii artist” în Vest. Fără să am niciun fel de aroganţă şi cu dorinţa de a triumfa. Şi odată ce am învăţat asta, cariera mea a evoluat, astfel încât azi să pot fi mulţumită de ea.
De ce este Opera atât de specială?
Pentru că instrumentul este în interiorul corpului, este un instrument natural, care întotdeauna îţi poate face surprize – şi plăcute, şi mai puţin plăcute. Este un instrument de la care nu ştii niciodată ce să te aştepţi, oricât de impecabilă ar fi tehnica ta de a cânta. Evoluţia vocală, cred, face din operă o chestiune „fantastică”. Pentru că rămâne o acrobaţie pe sârmă, la care oricine asistă cu sufletul la gură şi se întreabă dacă acrobatul îşi frânge sau nu gâtul … Şi asta creează o emoţie colosală. Emoţia în care oamenii se pot regăsi pe ei înşişi, cu nişte retrăiri cu mult mai intense.
Despre proiectul Opera FANtastică puteţi citi amănunte aici – Din dragoste pentru Operă.
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
