Actual

Olguța Vasilescu: Am început redactarea unei plângeri penale împotriva președintelui

Lia Olguța Vasilescu îi face plângere penală președintelui Klaus Iohannis, considerând că acesta „se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal”.

Citește și: Iohannis refuză din nou

Pentru a patra oară refuzată de președintele Iohannis, pe motiv ce țin mai mult sau mai puțin pe motive de legalitate, Lia Olguța Vasilescu a făcut o analiză a textului scrisorii președintelui prin care își anunța din decizia de refuz.

Citiți mai jos textul integral al postării Liei Olguța Vasilescu, de pe pagina sa de Facebook.

Am luat act de noua scrisoare redactată de președintele Johannis și cred ca sunt îndreptățită să fac mai multe precizări:
⁃ 1. Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcția de ministru al Dezvoltării, așa cum a statuat CCR. Sunt cetățean român, cu domiciliul in România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaște și Klaus Johannis și, deci, singura modalitate legală admisă de Constituție ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf.
⁃ 2. Scrie despre faptul că nu am experiența administrativă, omițând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis și la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România și, judecând după scorul electoral obținut pentru al doilea mandat, cetățenii au apreciat performanța mea.
⁃ 3. In plus față de președintele României care a fost doar profesor și primar, am trei mandate de parlamentar și al patrulea în curs (în două îndeplinind funcții de președinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani și doi ani am deținut funcția de ministru. Așadar, experiența mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge președinte.
⁃ 4. Motivul real pentru care mă respinge Klaus Johannis se referă la declarațiile politice făcute în decursul anilor, drept garantat de Constituție, la art. 72, alin. 1. De altfel, acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil. La lecția de democrație și Constituție Klaus Johannis a lipsit mereu, dar acum ține să ne arate și sub propria semnătura. 
⁃ 5. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declarații ale mele, în condițiile in care nu mai puțin de șase Instanțe judecătorești mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentația respingerii pentru funcția de ministru, mai ales ca vine din partea unei persoane dovedită de Instanțele de judecată că a obținut prin fals imobile și a cărei soție refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicații.
⁃ 6. Comunicarea președintelui se referă și la reputația și imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie în oameni politici pe care nu îi agrează.
⁃ 7. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ura personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale in acest sens”, a scris Vasilescu pe Facebook.

Am luat act de noua scrisoare redactată de președintele Johannis și cred ca sunt îndreptățită să fac mai multe…

Posted by Lia Olguta Vasilescu on Thursday, February 7, 2019

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top