

Premierul Victor Ponta a numit-o pe Anca Pavel-Nedea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Aceasta a fost numită preşedinte al ANT, cu rang de secretar de stat, potrivit deciziei publicată în Monitorul Oficial. Fost manager al...




Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat joi dimineață la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind citat într-un dosar în care o persoană solicită redeschiderea urmăririi penale pe numele său în legătură cu o declarație pe care a făcut-o în...
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că România ar putea da în judecată compania Volkswagen, în scandalul softului antipoluare, pentru a recupera diferența de taxă de mediu. În joc sunt 30 de milioane de euro.



Conducerea Arestului Central al Poliţiei Capitalei a respins noua cerere a lui Sorin Oprescu, formulată de apărătorii săi, de internare în spital.
Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat de procurorii Parchetului General într-un dosar legat de posibile locuri de detenție ale CIA pe teritoriul României, conform unor surse.

Doru Manole, șeful Registrului Auto Român din Tulcea, a fost reținut joi de procurorii DNA pentru patru infracțiuni de luare de mită, după ce a fost prins în fragrant, informează Agerpres.

Alina Mungiu Pippidi îi acuză pe politicienii români de "eşecul Schengen", precizând că Româmia a acceptat amânarea discuției privind aderarea țăriii noastre pentru că avea informaţii că ar exista extrem de multe voturi contra.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent, joi, la Memorialul Victimelor Holocaustului din România , unde a ţinut un discurs cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România.
NATO este pregătită să apere Turcia, inclusiv în faţa pericolului reprezentat de implicarea Rusiei în Siria, chiar prin detaşarea de trupe la faţa locului, a anunțat secretarul general al NATO înaintea începerii adunării miniştrilor Apărării din cadrul Alianţei.
Scriitoarea şi jurnalista Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, “pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”, potrivit motivaţiei Comitetului Nobel. Născută în Ucraina dintr-un tată belarus și o mamă ucraineană,...
Scriitoarea şi jurnalista Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, “pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”, potrivit motivaţiei Comitetului Nobel. Născută în Ucraina dintr-un tată belarus și o mamă ucraineană,...

Joseph Blatter, președintele FIFA, și Michel Platini, președintele UEFA, au fost suspendați provizoriu timp de 90 de zile, a anunțat comisia de etică a forului fotbalistic mondial. Posturile lor ar urma sa fie preluate de camerunezul Hayatou si spaniolul Villar....

Omnicom Media Group lansează Sentience: The Coming AI Revolution and the Implications for Marketing, un demers editorial ce evaluează impactul pe care îl va avea Inteligența Artificială asupra marketingului.

România a obținut, marți seară, prima victorie la actuala ediție a Mondialului de rugby, 17-15 contra Canadei, în Grupa D. “Stejarii” au avut o revenire de senzație, în ultimele minute ale jocului, după ce în minutul 52 erau conduşi cu...

Avocata Paula Iacob a murit la 83 de ani. Starea sa de sănătate era deteriorată în urma unui accident cerebral pe care îl suferise.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a semnat miercuri, la Chișinău, în cadrul unei ceremonii la care a fost prezent și premierul moldovean Valeriu Streleț, Acordul de împrumut dintre România și Republica Moldova în valoare de 150 de milioane de euro.
Cercetătorii suedez Tomas Lindahl, american Paul Modrich şi turco-american Aziz Sancar au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru chimie pentru studiile lor despre mecanismele celulare de reparare a ADN-ului, potrivit motivaţiei Comitetului Nobel. În 2014, premiul Nobel pentru chimie a...
Numărul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 5 octombrie 2015 este de 18.278.045, cu 610 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data...
Tomas Lindahl, Paul Modrich și Aziz Sancar au câștigat miercuri Premiul Nobel pentru Chimie 2015 pentru studii privind mecanismele de reparare a ADN-ului.
Proprietarii din România ai mărcilor Volkswagen și Volkswagen Autovehicule Comerciale pot verifica dacă mașina pe care o dețin se află în categoria celor echipate cu motoare diesel trucate, potrivit anunțului postat de Volkswagen România pe propria pagină de Internet.





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
