
Fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu (PNL), i s-a adus la cunoștință că este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu.




Procurorii DNA fac şase percheziţii, joi, în Bucureşti, Constanţa, Călăraşi şi Caraş-Severin, la locuinţele unor persoane suspectate de corupţie, surse judiciare declarând că faptele ar avea legătură cu încheierea unor contracte de prestări servicii pentru evenimente de tipul "zilele oraşului".

Salariile cadrelor medicale cresc cu 25% începând de joi, majorare de care vor beneficia peste 200.000 de angajaţi din sistemul sanitar, aceştia fiind primii bugetari care primesc salarii mărite după ce au fost majorate indemnizaţiile unor demnitari, între care preşedintele...


Dealerii Volkswagen care vând maşini germane în România pot primi amenzi de până la 100.000 de lei pentru că au adus pe piaţă un produs neconform cu standardele, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marius Dunca.
Autorităţile române vor cere Volkswagen să plătească diferenţa pentru taxa de mediu rezultată în urma reclasificării motoarelor cu probleme, astfel încât cumpărătorii maşinilor nu vor fi afectaţi din acest punct de vedere, potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse au început miercuri atacurile țintite asupra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic de pe teritoriul Siriei, a anunțat Ministerul Apărării rus, potrivit agențiilor de presă TASS și RIA Novosti.
Un martor le-a relatat procurorilor DNA cum ajungea mita din dosar la politicieni, printre aceştia numărându-se şi actualul şef al Senatului. Declaraţia martorului a fost publicată de luju.ro. Tăriceanu spune însă că sunt doar "speculaţii".

Procurorii DNA au fost, miecuri, la Ministerul Finanțelor pentru a ridica un raport al Corpului de control al ministrului privind contracte dintre Loteria Română și compania Novomatic.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că vrea să aibă o discuţie cu premierul Victor Ponta pe tema scandalului în care este implicată compania germană Volkswagen, pentru a răspunde în mod adecvat situaţiei.

Comitetul Executiv Național al PSD a validat o singură candidatură pentru președinția formațiunii, a actualului lider interimar Liviu Dragnea, celelalte două, ale lui Șerban Nicolae și Daniel Savu, neîntrunind condițiile din regulamentul de organizare a alegerilor interne.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se va reorganiza. Potrivit unei Hotărâri aprobate miercuri în ședința de Guvern, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili va fi organizată şi va funcţiona ca organ fiscal cu personalitate juridică şi buget propriu,...

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro, a decis, miercuri, Tribunalul Bucureşti, decizia nefiind...

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Moţiunea a fost respinsă, fiind exprimate 207 opţiuni "pentru" şi opt "împotrivă", potrivit unor surse din comisia de numărare a voturilor. La...
Barometrul INSCOP-Research din luna septembrie confirmă trendul descendent pe care s-a înscris instituţia Preşedinţiei, după apogeul pe care l-a atins în luna februarie.

Premierul Victor Ponta a ironizat, marţi, mitingul organizat de PNL în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, spunând că în faţa Parlamentului sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari, afirmând că nici Vasile Blaga, cunoscut ca un bun organizator, "nu...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au organizat luni la New York un forum de afaceri dedicat atragerii de investiții americane în România.
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), producătorul de energie termică al Capitalei, negociază cu RADET încheierea unui protocol de eşalonare a datoriilor regiei, pe o perioadă de zece ani, cu condiţia ca până la sfârşitul anului 2015, pe lângă factura curentă, RADET să...

Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a părăsit marți Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost internat începând de sâmbătă pentru mai multe investigații. El a fost adus în Arestul Capitalei.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că l-a invitat pe omologul său american, Barack Obama, să efectueze o vizită în România, notează Agerpres.

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a anunţat marţi că partidul său a decis ca parlamentarii liberali să intre de luni în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă şi că la întoarcerea preşedintelui Klaus Iohannis din SUA va avea loc...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
